Am și eu o întrebare: știe careva unde e unitatea de breaslă a ziariștilor?
Solidaritatea?
Interesul superior comun, pe care vrei și trebuie să-l aperi?
Unde e?
La partid!? Îl au ăia pus bine, într-o casetă de valori, lângă însemnele partidului (secera, săgeata, garoafa…) și o țin prizonieră de mai bine de 20 de ani? Vedeți bine că n-am zis 32, câți sunt de la Revoluție, pentru că primii ani după, în Pampasul românesc, democrația, fie ea și luată de cap și zăpăcită, era mult mai aproape de ideea corectă decât ceea ce trăim astăzi. Aduceți-vă aminte doar dezbaterile televizate din Parlament, ce “poezie” plină de verb și farmec, de explozia de publicații, de lipsa angoaselor în a-ți spune părerea, fără nicio greață și asumat, că vei fi târât prin tribunale pentru insultă sau calomnie.
Scurt, despre ce este vorba!?
Acum câteva zile UZPR-Prahova (Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România) venea cu un comunicat în care atrăgea atenția asupra derapajelor care aduc atingere libertății de exprimare și, în definitiv, DEMOCRAȚIEI.
Mai exact, doi dintre colegii de breaslă sunt plimbați prin tribunale cu tot felul de acțiuni, ca urmare a unor materiale postate pe site-urile unor publicații on-line, care aveau ca subiect niscaiva personaje politice locale.
Drept consecință, asociația profesională din care, cu onor fac și eu parte, propune spre consultare și aprobare membrilor ei, în modul cel mai onest cu putință, un text în care ridică problema călușului pus în gura presei.
Surpriză, însă!
Deși textul nu făcea decât să pună în discuție tentativa de faultare a libertății de exprimare a presei, comunicatul a fost cât pe ce să nu primească majoritatea semnăturilor de asumare și publicare în numele UZPR.
De ce oare!?
Deși se tot tace, motivul îl știm prea bine cu toții, mai ales cei care moșmondim prin redacții.
O bună parte a presei a ajuns să fie un pistol cu apă sau cel mult cu capse, la butoniera unuia sau altuia, oameni interesați politic.
Și nici nu-i costă mult. Pentru ei, un postac cu știri preluate și servite e o nimica toată. Pentru purtătorul de legitimație de presă e supraviețuire și zice bogdaproste. Așa că dragul “coleg de breaslă” n-are atașament față de principiile meseriei, de deontologia profesională ori de una dintre valorile principale ale democrației, am numit aici LIBERTATEA PRESEI.
Pentru el, important e ca patronu’ să facă bani, ca să-l plătească. Pentru că el singur, din audiență, nu scoate nici de o pară stricată.
Atunci e normal ca mulți dintre ei să se bucure la un loc de parcare gratis, la o masă caldă, la un loc călduț de muncă…și alte avantaje, pe care singuri, din profitul muncii lor, nu și le-ar putea asigura.
Singura lor bucurie e că sunt cât de cât vizibili. Că a auzit de ei mama, mătușa de la țară și vecina de la parter…și cam atât!
Nu e de mirare că-i așa! În afară de două-trei publicații și două-trei nume care se pot susține financiar prin munca lor și pot avea o atitudine liberă, majoritatea “colegilor” târâie targa pe uscat. Se chinuie și ei, chinuie și puținul public, dar cel mai grav, fac rău ideii de PRESĂ.
Uite, de aia nu avem unitate de breaslă. De aia nu contează ceea ce trebuie!
Că în loc să ne susținem unii pe alții, când e vorba de libertatea și demnitatea noastră, suntem lași și neasumați.
Iar ca să fiu și mai clar, niciunul dintre cei doi colegi despre care face mențiune comunicatul UZPR nu îmi este nici măcar amic și nici nu prea ni se intersectează opiniile, dar iubesc al naibii de tare OAMENII ASUMAȚI și LIBERTATEA DE EXPRIMARE!
Cam asta înseamnă să faci parte dintr-o breaslă. Să sari pentru unul de-ai tăi ca pentru tine.
Nu de alta, dar mâine s-ar putea să fii tu în locul lor și singurul care o să-ți țină de urât o să fie doar vântul.