Există mai multe legende ale mărțișorului, dar și diverse variații ale acestora. Una dintre cele mai populare este legenda „Voinicul care a eliberat Soarele”. Se spune că Soarele a luat chipul unui băiat tânăr și frumos și a coborât într-un sat la horă. Acesta însă a fost răpit de un zmeu și închis într-o închisoare. Întreaga lume s-a întristat: păsările nu mai cântau, izvoarele s-au oprit din curgere, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu avea curajul să îl înfrunte pe zmeu. Într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze Soarele. Se spune că drumul tânărului a durat 3 anotimpuri: vara, toamna și iarna. Într-un sfârșit, acesta a ajuns la castelul zmeului și au început lupta. S-au luptat ei zile în șir, până când zmeul a fost înfrânt. Slăbit de puteri și rănit, tânărul voinic eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind din nou lumea. Drept urmare, natura a reînviat și oamenii s-au bucurat. Tânărul voinic însă nu ajunse să vadă primăvara. Fiind rănit, sângele lui roșu se scurse pe zăpada albă. Când zăpada se topi, răsăriră din pământ flori albe: ghioceii, vestitorii primăverii.
De atunci, oamenii împletesc două fire: unul alb și unul roșu și le oferă celor apropiați.
Culoarea roșie din mărțișor reprezintă iubirea și sângele tânărului curajos care s-a luptat pentru a elibera Soarele.
Albul, pe de altă parte, simbolizează sănătatea, puritatea și ghiocelul.
Obiceiul de mărțișor a fost inclus în Lista elementelor patrimoniului cultural imaterial al umanității a UNESCO în anul 2017, ca „evenimente culturale asociate cu sărbătorirea zilei de 1 martie”, propus într-un dosar colectiv de către Bulgaria, Macedonia de Nord, Moldova și România.
Sursa: Internet