Până la final, Silvio Berlusconi a rămas de partea lui Vladimir Putin, ca dovadă a unei relaţii de peste 20 de ani, care nu s-a rupt niciodată. Sau aproape. Pentru că a fost un moment în care Cavalerul s-a îndoit de el. S-a întâmplat în timpul unei vacanţe petrecute împreună într-o vilă, despre care există un articol publicat de Mattia Feltri în La Stampa, în 2013. O poveste care a rămas misterioasă ani de zile şi pe care Fabrizio Cicchitto o scoate la lumină vorbind despre legătura dintre liderul Forza ltalia şi preşedintele rus.
Un interviu semnat de Francesco Verderami şi publicat de Corriere della Sera (Rador Radio România).
A fost un episod care i-a zdruncinat certitudinile Cavalerului, „pentru că Vladimir mi-a arătat o fire violentă, pe care nu mi-o puteam imagina la un om atât de amabil şi raţional”. Acesta a fost începutul cu care Berlusconi, de îndată ce s-a întors in Italia, s-a destăinuit purtătorului său de cuvânt, Paolo Bonaiuti, şi lui Cicchitto, care la acea vreme era lider de grup la Camera Deputaţilor.
„Putin mi-a spus: «Silvio, hai mergem la vânătoare!». M-am gândit: «La vânătoare? Nu am atins niciodată o puşcă».
Dar a insistat și atunci l-am însoţit. Când am ajuns în pădure, mi-a dat o puşcă. Am devenit anxios. În timp ce mergeam prin zăpadă, a văzut două căprioare şi mi-a făcut semn să mă uit la una: «Asta e a ta. Trage». L-am făcut să înţeleagă că, chiar dacă aş muri, nu aş fi împuşcat. Apoi a tras el şi le-a ucis pe amândouă. M-a privit cu satisfacţie: «Astăzi îţi voi oferi o mâncare extraordinară». A coborât panta spre animale, ţinând în mână un cuţit. A tăiat o fiară şi i-a scos inima. Apoi a primit o tavă de lemn de la un bărbat din escortă, mi-a dat-o şi a pus deasupra acea bucată de carne însângerată: «Va fi o masă excepţională». Eram şocat. M-am ascuns în spatele unui copac şi am vomitat”.
Tăcerea de după poveste a durat câteva secunde, interminabile. Până când Berlusconi a comentat: „Poate că este doar obiceiul unui vânător”.
– În schimb, era ritualul unui dictator, care face ca o căprioară să aibă aceeaşi soartă ca un adversar.
– Îmi amintesc când Paolo Guzzanti era preşedintele Comisiei parlamentare Mitrokhin, care trebuia să investigheze activităţile ilegale ale serviciilor secrete sovietice din Italia până în 1984. Guzzanti a vrut să verifice dacă Romano Prodi fusese agent rus. Ceea ce nu este absolut adevărat, deşi a avut relaţii foarte profunde cu Moscova graţie asociaţiei Prometeia. În căutarea acestor dovezi, Guzzanti a ajuns în mijlocul unei ciocniri între spioni ruşi, care aveau obiceiul să folosească poloniul, pentru a scăpa de personaje incomode. Atât de mult încât maşina lui era ţinută departe de reşedinţa lui Berlusconi. Şi bărbaţii din escorta mea stăteau departe de escorta lui Guzzanti, de teamă să nu fie infectaţi de posibile radiaţii. Acesta a fost şi este Putin. Dar nimeni din Forza Italia, cu excepţia mea şi a lui Daniele Capezzone, nu a contestat prietenia lui Berlusconi cu preşedintele rus.
– Mai mult decât o prietenie, o căsătorie.
– Am avut ocazia să spun că între Berlusconi şi Putin a existat o legătură de homosexualitate psihologică: se admirau reciproc, iar relaţia lor era absolut egală. Putin considera genial acest antreprenor italian, care controla televiziunea şi reuşise să pătrundă în politică. La rândul său, Berlusconi îl considera un pragmatic, capabil să gestioneze o ţară precum Rusia şi cu care puteai face multe lucruri împreună: de la afaceri la femei. Silvio avea ambiţia sâ-l aducă în Occident şi în NATO. „Voi intra în istorie” spunea. El a crezut că va câştiga şi, în schimb, a fost păcălit de Putin.
– În ce sens?
– Putin voia să intre în marele joc. Şi s-a folosit de Berlusconi şi de relaţiile sale cu americanii, pentru a se întoarce în salonul bun din care ieşise Rusia, după sfârşitul Uniunii Sovietice. Celebrul summit de la Pratica di Mare i-a fost util planului său. De fapt, de îndată ce a revenit in joc, a început să dea din coate. Când a ameninţat că va intra în Georgia cu tancuri, a fost oprit de Berlusconi. Şi asta i-a confirmat lui Silvio ideea că l-ar putea influenţa. Istoria spune că nu s-a întâmplat aşa. Prin urmare, după invadarea Ucrainei, Berlusconi a fost dezamăgit. Chiar dacă era supărat pe Zelenski, pe care I-a definit drept „un actor megaloman, periculos pentru sine pentru ceilalţi”.
– Atât de mult încât a fost de acord cu încercarea lui Putin de a-l înlocui pe preşedintele ucrainean cu „persoane de bine”.
– De altfel, mi-au spus că Berlusconi a susţinut recent că nu va vota niciodată în favoarea intrării Kievului în UE şi NATO. Dar, în ultima vreme, contactele noastre au devenit rare.
– În schimb, când relaţiile dintre voi erau zilnice şi îi exprimaţi îndoielile despre Putin, ce vă spunea Cavalerul?
– Că eram un pesimist cosmic. „Eşti aceeaşi persoană ideologică”, îmi răspundea: „Eşti profesionistul tipic al politicii din Prima Republică”.
– Şi dumneavoastră?
– Îl trimiteam să primească binecuvântarea. O făceam şi când editam „Matinalul” împreună cu alţii, pentru a comenta evenimentele politice şi îi contestam greşelile pe care le făcuse în zilele precedente. Îmi amintesc că, atunci când sosea, ne spunea: „Iată-mă, procesaţi-mă!”. Dar nu se supăra niciodată.
– Şi îl „procesaţi” şi cu privire la Putin?
– Berlusconi omitea cu desăvârşire fondul cultural al lui Putin, care avea ca puncte de referinţă pe Petru cel Mare, pe Ivan cel Groaznic şi Iosif Stalin. Fiecare dintre aceste personaje avea o componentă autoritară foarte puternică, utilă nu pentru restaurarea Uniunii Sovietice, ci pentru mitul Marii Rusii. Am avut privilegiul de a-l întâlni pe cel mai mare slavist italian, Vittorio Strada, care mi-a explicat dinainte complexitatea preşedintelui rus şi abordarea sa ideologică. Putin a fost primul care a înţeles că politica se poate face prin intermediul internetului şi că poate să pătrundă în sistemul democraţiilor liberale, pe care le dispreţuieşte, pentru a-l manipula. Prin internet a susţinut Brexit-ul, referendumul separatist din Catalonia, campania electorală a lui Donald Trump şi, în sfârşit, mişcarea anti-vaccinare. El a urmărit întotdeauna să destabilizeze Occidentul. Dar Berlusconi trecea peste anumite aspecte. În calitate de prim-ministru, el era interesat să-şi finalizeze operaţiunea politică.
– Era într-adevar doar o operaţiune politică sau existau şi alte interese?
– O mare parte a Occidentului a susţinut ideea că Putin este şeful KGB-ului, cu care ar putea să trateze. Şi, în timp ce se întâmpla asta, Putin invada Europa prin oligarhii săi, cumpărând echipe de fotbal, ziare şi partide. Nimeni nu a vrut să vadă partea întunecată a Lunii. Berlusconi nu a făcut-o, şi nici Prodi, fostul cancelar german Gerhard Schroder, fostul cancelar german Angela Merkel… Să continui? Toată lumea din Occident îl credea pe Putin un aliat. Şi apoi, în politica externă, Silvio avea o înclinaţie pacifistă.
– Pacifistă? A participat la războiul din Irak și a colaborat la răsturnarea lui Gaddafi în Libia.
– A fost forţat de evenimente. El a încercat să evite atacul asupra lui Saddam Hussein, mergând la Washington pentru a-l descuraja pe George W. Bush. Care este fiul lui Bush senior, pentru care Silvio avut un mare respect şi l-a definit drept „un Andreotti mai mare”.
Cât despre Gaddafi, acesta a rezistat până la capăt presiunilor de la Palatul Quirinale, spunând: „Un dictator este răsturnat pentru a pune în locul lui un dictator, mai prietenos, sau pentru a face loc unui sistem democratic. Dar așa nu avem nici una, nici alta”.
– Se poate argumenta atunci că Berlusconi a plătit pentru prietenia sa cu Putin când Barack Obama a sosit la Casa Albă?
– Nu, criza ultimului său guvern este legată de alte dinamici. Cum Giorgio Napolitano a încetat din viaţă, l-ai putea întreba pe Giulio Tremonti.