fbpx
7.8 C
Ploiești
vineri, 4 decembrie, 2020
Acasă Actualitate La pomul lăudat să (nu) te duci cu sacul?

La pomul lăudat să (nu) te duci cu sacul?

Pe hârtie, Prahova se umple de bazine de înot, săli și complexuri sportive

Dacă ar fi să ne luăm după niște tabele înșirate de Compania Națională de Investiții, Prahova s-ar umple de baze sportive. La sfârșitul anului trecut, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, a semnat ordinele de aprobare pentru mai multe liste sinteză, documente ce stau la baza derulării subprogramelor implementate de CNI. Dar ca să nu credeți în vreo minune, tot CNI stinge entuziasmul: „conform cadrului legal de derulare a Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, OG 25/2001 cu modificarile și completările ulterioare, introducerea pe lista sinteză a subprogramelor pe care CNI le implementeaza reprezintă etapa preliminară privind promovarea spre finanțare. Asigurarea finanțării de noi obiective de investiții se realizează numai în corelare cu alocațiile bugetare disponibile anual. Datele specifice cu privire la valoarea investiției, durata de realizare etc. nu pot fi cunoscute decât după aprobarea indicatorilor tehnico-economici și finalizarea procedurilor de achiziție publică pentru fiecare obiectiv în parte.” Deci un fel de cai verzi pe pereți?
În fine, în listele CNI, Prahova apare cu 55 de săli de sport, împărțite astfel: obiective noi la Albești Paleologi (2 săli), Berceni, Bănești, Bălțești, Bertea, Boldești Scăeni, Breaza, Câmpina, Gherghița, Gornet Cricov, Mizil, Măgurele, Ploiești (4), Poienarii Burchii, Starchiojd, Târgșoru Vechi, Valea Doftanei; obiective ce urmează să fie modernizate sau edificate în mare parte în localitățile Ariceștii Rahtivani, Ariceștii Zeletin, Azuga (2 săli), Băicoi, Blejoi, Boldești Scăeni, Brebu, Bușteni, Câmpina, Ceptura, Cerașu, Cocorăștii Mislii, Cocorăștii Colț, Comarnic, Dumbrăvești, Fulga, Izvoarele, Lipănești, Mizil, Olari, Păulești (2), Ploiești (6), Plopeni, Sinaia, Slănic, Valea Călugărească (2).
De asemenea, tot în Prahova ar urma să fie construite 9 complexuri sportive la Berceni (strada Prof. Voicu Ion), Sinaia (Colegiul „M.Cantacuzino” și zona fostei cariere), Câmpina, UPG Ploiești, Ploiești (str. Ghighiului și Bdul Petrolului), Sângeru ( Șc. Profesională Sângeru), Târgșoru Vechi (sat Strejnicu). Alte baze vor fi reparate modernizate: Bușteni (Caraiman), Câmpina (B-dul Nicolae Bălcescu), Cornu (str. Aniniș 17 și copertină la baza sportivă).
Atenție, cel mai iluzoriu program vizează bazinele de înot, iar Prahova ar trebui să se umple de astfel de construcții, prevăzute a se edifica în Băicoi (str. Republicii 10), Boldești Scăeni (str. Poligonului), Breaza (Parcul Mare), Bocov (Parcul Bucov), Bușteni (Bdul Libertății), Cornu (str. Aniniș), Măgureni, Mizil (2 bazine), Păulești, Ploiești (str. Ghighiului), Secăria, Sinaia (Șc. Gen. George Enescu), Șotrile, Târgșoru Vechi (2), Urlați, Vălenii de Munte ( la baza sportivă din oraș și la Șc.Gen. Gh. Pănculescu).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Iulian Dumitrescu, ales vicepreședinte al CpDR Sud-Muntenia

După alegerile locale din 27 septembrie a fost nevoie și de schimbarea structurilor de conducere ale ADR Sud Muntenia. Recent a avut loc ședința...

ACȚIUNI PENTRU VERIFICAREA MĂSURILOR DE LIMITARE A COVID-19

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat, sub coordonarea Instituţiei Prefectului, o acțiune în Ploiești, Păulești și Bușteni. În timpul controlului au fost legitimate...

Tiraspolul, între scrutine neconstituționale și baionetele soldatului rus

Duminică, 29 noiembrie curent, regimul de la Tiraspol a desfășurat așa-zisa Ziua unică a votării. Transnistrenii au fost chemați la urnele de vot pentru...

Prahova, primul loc la atragerea fondurilor europene prin POR 2014-2020

Suntem în ultima lună a exercițiului financiar european 2014-2020. Unul din instrumentele financiare importante se constituie în Programul Operațional Regional, derulat în România prin...

USR-PLUS acuză jaful de la CSM Ploiești

La ultima ședință a Consiliului Local Ploiești, parteneriatul dintre PNL și USR-PLUS a suferit o mică lovitură în sensul în care consilierii conduși de...

Să scăpăm oare de deșeuri?

Dacă va fi aplicată ad-literam, mă rog, dacă va avea cine să o aplice, cu toate elementele de coerciție, Hotărârea de Guvern propusă de...