3.4 C
Ploiești
vineri, 17 ianuarie, 2025
spot_img
AcasăEditorialINDEPENDENȚII ȘI PARTIDELE NOI

INDEPENDENȚII ȘI PARTIDELE NOI

Vă mai aduceți aminte numele celui mai cunoscut român ales ca independent în alegeri?
Vă spun eu!
Elena Băsescu, alias EBa, a fost aleasă ca europarlamentar în 2009. În urmă, deci, cu 15 ani, asistam la primul atac reușit la ideea de ales independent, prin manipularea unui întreg electorat și a unei mașinării de adus voturi acolo unde trebuie.
Ei bine, a trecut timpul și se pare că asistăm la primul val de candidați declarați și aleși pe bune ca independenți.
Și, chit că nu sunt mulți, alegerea lor și a unor partide nou înființate este un semnal cât se poate de clar că oamenii, acolo unde nemulțumirea le-a atins punctul de fierbere, se despart la vot de vechile formațiuni politice.
Din silă, din revoltă sau din disperare, alegătorii au “jucat-o”, de data asta, diferit.
Deși excepții, cei care au avut sorți de izbândă își datorează victoria unui model de campanii electorale fericit alese, cu oameni noi, abordări fresh, targhetate și ieșite din tiparul limbajului politicianist clasic, de care alegătorii sunt sătui până peste gât, cap și urechi.
Semnalele sunt evidente.
Ceasul clocitoarei a început să ticăie, iar ouăle independente vor ecloza la toamnă.
La prezidențiale, vom avea de ales, în turul doi, între un independent și un ostaș de partid.
La alegerile generale, partidele aflate astăzi la limita pragului electoral vor ocupa multe dintre scaunele celor două camere ale Parlamentului și vor conta în formarea unei majorități.
Iar din octombrie, în primăriile în care se vor instala primarii independenți aleși pe 9 iunie, va începe măcelul. Asta, indiferent dacă suporterii-alegători ai echipei de fotbal a României vor fi triști sau veseli după Euro2024.

Editorial de Marius Marinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente