joi , 12 decembrie 2019
Home / Actualitate / Incredibil: cum poți lua de la stat aproape un milion de lei la pensionare!

Incredibil: cum poți lua de la stat aproape un milion de lei la pensionare!

Este incredibil ce se întâmplă în unele instituții publice ale statului român. De data aceasta vorbim despre unele institute de cercetare, cele la capătâiul cărora bocesc unii care spun că, în România, statul nu acordă atenția cuvenită acestui domeniu de avangardă. Sau care ar trebui să fie de avangardă, așa cum se întâmplă în națiunile dezvoltate ale lumii. La noi, în schimb, aceste unități sunt păstrate ca sinecuri politice. Și veți vedea imediat de ce facem această afirmație.

Cel mai scandalos caz prezentat opiniei publice de Contributors se referă la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”. O unitate, este adevărat, nebugetată de la stat, dar care trăiește covârșitor de pe urma contractelor cu statul, respectiv, cu Romsilva, care gestionează pădurile României. Și care mai trăiește din valorificarea produselor de pe cele 48.000 ha de pădure administrată, care este probabil tot domeniu privat al țării. Adică, dacă ne gândim bine, e vorba de o avuție a statului, a României, a noastră, în definitiv. Ei bine, în textul Ordinului nr. 337 din 23 mai 2019 pentru aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2019 ale institutelor naționale de cercetare-dezvoltare aflate în coordonarea Ministerului Cercetării și Inovării, am găsit ceva care ne-a lăsat realmente fără cuvinte: bugetul pentru salariul directorului general este de… atenție, țineți-vă bine, 1,943 milioane de lei! Într-o intervenție publică a INCDS (drept la replică), aflăm că salariul fostului director general Romică Tomescu a fost de 44. 167 lei brut/lună, iar leafa actualului manager, Ovidiu Badea, este de 49.637 lei brut/lună. Și vă întrebăm sau întrebăm statul român: glumiți? Într-o Românie în care leafa medie brută este de 5.041 lei există o instituție publică ce-și permite să plătească directorii generali cu de 10 ori venitul mediu al anului de grație 2019? Sau să încaseze 25 salarii minime pe economie? Dar asta nu-i nimic! Tomescu s-a pensionat la începutul anului și a primit niște bonusuri aiuritoare prevăzute în contractul colectiv de muncă. Potrivit acestui document, la pensionare, salariații primesc 10 salarii brute. Așadar Tomescu a încasat 441.670 lei net ( 713.281 lei brut) când a plecat acasă. Și tot contractul acordă o primă constând în 12 salarii pentru indeplinirea indicatorilor de performanță, ceea ce a echivalat cu suma de 530.004 lei. Dintr-un foc deci bugetarul de lux a băgat în buzunar, cu salarii cu tot, peste un milion de lei! Spuneți-ne, care dintre dvs. vă puteți asigura un așa cadou? Sau cui îi mai face statul o asemenea binefacere? Înțelegeți așadar de ce este atâta bătălie pentru accederea la putere a partidelor, nu? De fiecare dată când preiau guvernarea, acestea își plasează oamenii în funcții de conducere la sutele de instituții publice, posturi remunerate absolut demențial, în raport cu puterea economică a României.
Lefuri de nabab și-n alte instituții ale statului
INCDS nu este singura structură
care-și permite o asemenea lăfăială. Mai sunt și altele-sincer, nu prea știm ce fac, de vreme ce efectul muncii lor nu se vede în economia reală- care onorează directorii cu salarii fabuloase: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării”-55.083 lei/lună; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii „Alexandru Darabonț”-32.750 lei/lună; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă-67.583 lei/lună; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială-48.334 lei/lună; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică și Tehnica Măsurii-34.330 lei/lună; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”-30.000 lei/lună; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică Cercetări Avansate-25.000 lei/lună; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare-30.000 lei/lună; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice-26.250 lei/lună; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină-27.500 lei/lună; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului-36.660 lei/lună; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor-29.166 lei/lună; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației-25.660 lei/lună; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”-37.500 lei/lună; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare Comoti-72.330 lei/lună.

Check Also

Premiul de excelență pentru Ploiești

Ceea ce noi, ploieștenii, am luat în derâdere, a fost răsplătit de alții cu o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *