19.5 C
Ploiești
duminică, 1 octombrie, 2023
Acasă Actualitate În plină criză financiară și energetică, statul a dat drumul iar la...

În plină criză financiară și energetică, statul a dat drumul iar la angajări!

Din septembrie 2021 și până în septembrie 2022 numărul bugetarilor a crescut cu 21.937 de persoane

În plină criză financiară, economică și energetică, generată de pandemie și război, Guvernul s-a gândit că România nu are suficienți bugetari, așa că și-a propus să mai angajeze alții! Purtătorul de cuvânt al Exectivului, Dan Cărbunaru, a declarat: „Guvernul a aprobat memorandumul privind prima sesiune de organizare de concursuri sau examene pentru ocuparea de posturi vacante sau temporar vacante în instituții publice locale. Este vorba de 1.116 posturi vacante sau temporar vacante, toate venite ca urmare a unor solicitări din partea autorităților publice locale. Vă pot prezenta câteva detalii în acest sens: pentru salubrizare și domeniu public- 533 de posturi, pentru spitale și școli-207 posturi, pentru asistență socială-128 de posturi.”
În septembrie 2022, Ministerul Finanțelor Publice arată că numărul de posturi ocupate în instituțiile și autoritățile publice se ridică la 1.255.323, cu 21.937 mai mult decât în septembrie 2021 (1.233.386 de angajați). Deci în loc să micșorăm grila bugetară, noi o mărim și asta în vreme ce populația țării scade de la an la an! Dar haideți să vedem care mai era aparatul central și local, plus numărul de angajați, în luna septembrie 2022. Asta ca să știți de ce ar mai fi fost nevoie de alți 1.116 de angajați:

ADMINISTRAȚIA CENTRALĂ- 793.132 de posturi ocupate, din care:
1. Instituții finanțate integral din bugetul de stat-581.852
-Administrația Prezidențială-278
-Senatul României-879
-Camera Deputaților-1.741
-Înalta Curte de Casație și Justiție-528
-Curtea Constituțională-94
-Consiliul Legislativ-102
-Curtea de Conturi-1.654
-Consiliul Concurenței-384
-Avocatul Poporului-145
-Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității-227
-Consiliul Național al Audiovizualului-124
-Secretariatul General al Guvernului-4.984
-Ministerul Afacerilor Externe-1.940
-Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administratiei-986
-Ministerul Finanțelor -24.869
-Ministerul Justiției-16.801
-Ministerul Apărării Naționale-74.637
-Ministerul Afacerilor Interne-123.228
-Ministerul Muncii și Protecției Sociale-4.081
-Ministerul Tineretului și Sportului-121
-Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale-5.907
-Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor-3.327
-Ministerul Transporturilor și Infrastructucturii-654
-Ministerul Educatiei-275.175
-Ministerul Sănătății-18.319
-Ministerul Culturii-427
-Ministerul Public-6.147
-Agenția Națională de Integritate-101
-Serviciul de Protecție și Pază-1.465
-Serviciul de Telecomunicații Speciale-2.983
-Ministerul Economiei-992
-Ministerul Energiei-351
-Academia Română-3.287
-Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pt. Siguranța Alimentelor-226
-Secretariatul de Stat pt recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în per. 1945/1989-28
-Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat-82
-Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării-74
-Agenția Națională de Presă AGERPRES-276
-Institutul Cultural Român-130
-Consiliul Superior al Magistraturii-352
-Autoritatea Electorală Permanentă-397
-Autoritatea Naț. de Suprav. a Prel. Datelor cu Caracter Pers.-36
-Consiliul Economic și Social-33
-Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor-92
-Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului-194
-Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene-1.541
-Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților-161
-Academia Oamenilor de Știință din România-29
-Inspecția Judiciară-97
-Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției-19
-Ministerul Antreprenoriatului și Turismului-652
-Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării-268
-Ministerul Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse-227
2. Instituții finanțate integral din bugetele asigurărilor sociale-8.317

3. Instituții subvenționate din bugetul de stat și bugetul asig. pt. șomaj-44.132

4.Instituții finanțate integral din venituri proprii (adică tot din banii noștri, din contribuții la săntate)-158.831 din care:
-unități sanitare finanțate din FNUASS-80.487
-unitățile de învățământ superior de stat-63.871
-alte instituții-14.473

II. ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ LOCALĂ-462.191 din care:
1. Instituții finanțate integral din bugetele locale-281.939 din care:
-învățământ preuniversitar-4.824
-autorități executive locale-277.115
2. Instituții finanțate integral sau parțial din venituri proprii-180.252 din care:
-unități sanitare din rețeaua sanitară a autorităților locale-146.661

Articol de Maria Bogdan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Dincolo de Arenă

Investiția în educație Timp de două zile, Bucureștiul a găzduit UEFA Academy Summit, un eveniment organizat în premieră și dedicat absolvenților cursurilor UEFA Academy, la...

Expoziție specială la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu- Quintus”

Marți, 26 septembrie 2023, la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu- Quintus” a avut loc vernisajul expoziției „Arta înțeleasă prin simțuri”, cu lucrări realizate de...

Lupte / CS Petrolul Ploiești, locul 2 la Campionatul Național Individual U15 și U20

Campionatul Național Individual de Lupte rezervat categoriilor de vârstă U15 și U20, desfășurat la Târgu Mureș, în perioada 21 – 24 septembrie a.c., a...

Blocul operator de la SJU a fost modernizat complet

Se pare că toate cele 13 săli de operație de la Spitalul Județean de Urgență „dr. Constantin Andreoiu”-clădirea Nord, au fost renovate și dotate...

Gratuitate de 90% pentru studenți

La propunerea primarului Andrei Volosevici, Consiliul Local va adopta o hotărâre prin care modifică subvenția acordată studenților pe mijloacele de transport în comun din...

Pelerinaj politic liberal, la Sinaia

Sianaia este o stațiune în care abundă evenimentele bune. Numai într-un interval de câteva zile am avut sau avem Congresul Cardiologilor din România, cu...

Termo Ploiești – o companie în slujba cetățeanului

Misiunea noastră pe termen lung: SERVICII PUBLICE ESENȚIALE PENTRU PLOIEȘTENI ÎN CONDIȚII DE EFICIENȚĂ, SIGURANȚĂ ȘI CALITATE Responsabilitatea noastră: APĂ CALDĂ ȘI CĂLDURĂ PENTRU PLOIEȘTENI, LA PREȚURI...

Baschet / Înfrângere la debutul în Liga Națională

După calificarea la Turneul Final al Cupei României, de la Craiova, în debutul Ligii Naţionale de Baschet Masculin CSM Petrolul Ploiești nu a reușit...

ADI nu a mai reziliat contractul cu Rosal

Primăria Ploiești a fost singura care a votat „pentru” Ce vă spuneam săptămâna trecută, în articolul „Primăria Ploiești va vota rezilierea contractului cu Rosal”? Fix...

Incendiu violent la Aluniș. Dosar penal pentru distrugere și vătămare corporală

Pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu violent în comuna Aluniș. Salvatorii ajunși la fața locului au constatat că două...