7.3 C
Ploiești
miercuri, 19 martie, 2025
spot_img
AcasăMozaicIn MEMORIAM OCTAVIAN RAŢIU

In MEMORIAM OCTAVIAN RAŢIU

violonist concertist, prof. univ. dr. preşedintele Juriului Secţiei de Vioară de la Concursul Naţional „Paul Constantinescu” Ploieşti (în perioada 2002-2017)

În dimineaţa zilei de vineri, 2 august a.c, fulgerător, a trecut în lumea cea veşnică – pentru un lung şi nesfârşit turneu artistic în lumea astrelor – eminentul violonist concertist şi prof. univ. dr. – şef catedră vioară, până în urmă cu câţiva ani, la Universitatea Națională de Muzică Bucureşti, OCTAVIAN RAŢIU, fost preşedinte al juriului secţiei de vioară din cadrul prestigiosului Concurs Naţional pentru Interpretare şi Creaţie Muzicală „Paul Constantinescu”.
Vestea transmisă telefonic de către unul dintre cei mai străluciţi discipoli ai săi, excelentul violonist concertist Gabriel Croitoru, laureat a numeroase concursuri internaționale, a venit ca un trăsnet. Din acel moment, un doliu adânc a pus stăpânire pe sufletul meu şi cred că și al unor care l-au cunoscut şi mai ales al celor cu care a lucrat, timp de aproape patru decenii în învăţământul muzical preuniversitar şi cu deosebire în cel universitar din capitala ţării.
Ilustrul maestru al arcuşului a văzut lumina zilei la 4 mai 1946, în municipiul Braşov, oraş cu vechi şi preţioase tradiţii muzicale.
A început studiul viorii încă din anii copilăriei în oraşul natal şi l-a continuat, cu brio, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, cu cei mai remarcabili profesori ai vremii: Garabet Avakian şi Gerorge Manoliu. După absolvire – în anul 1969, în calitate de şef de promoţie, a urmat cursuri de măiestrie interpretativă cu vestitul maestru al arcuşului, Ştefan Gheorghiu, artist emerit.
În decursul vieţii, în calitate de solist a concertat cu majoritatea filarmonicilor şi orchestrelor simfonice din ţară, iar împreună cu vestita Orchestră de Cameră „Bucureşti” – condusă de celebrul violonist Ion Voicu, Artist al poporului, a întreprins numeroase şi importante turnee în străinătate. În acelaşi timp, a susţinut, cu deosebit succes, nenumărate recitaluri şi cu diverse formaţii instrumentale – duo, trio, cvartet sau orchestre de cameră, realizând peste 500 de activităţi publice, pretutindeni fiind apreciat de presa de specialitate şi publicul iubitor al marei şi adevăratei muzici. Timp de mai mulţi ani, a făcut parte din valoroasele cvartete: „Muzica Nova” şi „Forum”. În cei peste 40 de ani de prodigioasă activitate muzicală, în compania unor prestigioase ansambluri simfonice, violonistul Octavian Raţiu a imprimat – în calitate de solist, pentru posturile naţionale de radio şi TV, o seamă de lucrări concertante din repertoriul clasic-universal şi contemporan, precum şi din literatura română pentru vioară, printre care 11 opusuri în primă audiţie absolută.
Dovedind o evidentă vocaţie pentru nobila activitate pedagogică, începând din anul 1969, violonistul Octavian Raţiu ocupă prin concurs toate funcţiile didactice din învăţământul muzical universitar din Bucureşti, o perioadă de peste un deceniu fiind ales şeful catedrei de vioară de la actuala Universitate Naţională de Muzică din Bucureşti, până la pensionarea sa, în urmă cu câţiva ani.
Mulţi dintre studenţii săi, s-au remarcat la cele mai exigente concursuri internaţionale sau în angajamentele în diverse ţări de peste hotare în calitate de solişti, concert maeştri, profesori la diverse facultăţi şi conservatoare de muzică.
A fost un om şi un artist cu exemplară ţinută morală şi profesională, preocupat continuu pentru progresul şcolii româneşti de vioară în context european şi internaţional.
Pentru excepţionalele sale merite, în anul 2002, cu acordul Ministerului Culturii, a fost numit preşedinte al juriului secţiei de vioară din cadrul prestigiosului Concurs Naţional „Paul Constantinescu”, funcţie pe care a onorato, cu exemplară dăruire şi autoritate artistică, timp de aproape două decenii, respectiv până în anul 2017.
Trecerea sa prematură şi fulgerătoare în lumea cea veşnică a îndoliat pentru multă vreme şcoala românească de vioară unanim apreciată în străinătate, viaţa muzicală românească, mai ales acum în preajma deschiderii unei noi ediţii a celebrului Festival Internaţional ce poartă numele celui mai mare muzician român, George Enescu. Sicriul cu corpul său neînsufleţit a fost depus la Capela Cimitirului Bellu Catolic, unde în cursul zilei de luni, 5 august, în jurul orei 12.00, au avut loc slujba de înmormântare şi apoi înhumarea.
Organizatorii Concursului Naţional Paul Constantinescu, în primul rând, Muzeul Memorial ce-i poartă numele acestui muzician de geniu, îi vor păstra, distinsului maestru al şcolii româneşti de vioară, un loc simbolic în juriile următoarelor ediţii, cinstind astfel memoria omului şi artistului de excepţie, care a investit o parte a vieţii, cu toată dragostea pentru afirmarea pe plan naţional şi chiar european a acestei competiţii naţionale, menită a pune în valoare talentul şi capacitatea de interpretare a celor mai distinşi tineri din şcolile şi facultăţile de muzică din România şi Republica Moldova, care au ales să studieze acest miraculos instrument, ce are incontestabile căi de a înnobila şi înfrumuseţa viaţa umană, indiferent de vârstă, profesie şi categorie socio-profesională.
Amintirea sa luminoasă, va rămâne veşnic în inimile noastre, iar pomenirea sa va fi veşnică. Sincere condoleanţe familiei îndoliate şi îndeosebi scumpei sale soţii Simina Raţiu, care în preajma unei binemeritate vacanţe a suferit această groaznică lovitură.
Sunt convins că la reluarea cursurilor universitare, foştii săi colegi şi mai ales studenţii, care au beneficiat de darurile incontestabile ale nobilei sale activităţi didactice, îl vor comemora şi de ce nu, vor sprijini iniţiativa realizării unui bust, care să fie aşezat în galeria celor mai ilustre personalităţi pe care le-a avut şi a slujit cu abnegaţie şi exemplar profesionalism, cea mai reprezentativă instituţie de învăţământ muzical universitar din România, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente