fbpx
11.8 C
Ploiești
miercuri, 28 octombrie, 2020
Acasă Mozaic Documentar Imperiul Rus, România, Ploieștii (IV)

Imperiul Rus, România, Ploieștii (IV)

Dispozițiile aici cuprinse se vor aduce la îndeplinire de către D.D. [Domniile Dumnealor – n.n.] Ministru de Interne și de Externe. / Semnează: I. C. Brătianu, M. Kogălniceanu, Gh. Chițu, I. Câmpineanu, Eugen Stătescu, general Cernat, Petre I. Aurelian / Această copie fiind conformă cu originalul se legiferează, 6 aprilie 1878. Secretarul Consiliului Miniștrilor, N. Dunca”. Documentul sus citat are aplicată ștampila rotund albastră a Consiliului Miniștrilor al României.
După această hotărâre a Consiliului de Miniștri, rezultă că pe teritoriul național a fost declarată în secret starea de asediu. Din postura de premier și ministru de Interne, Ion C. Brătianu i-a informat și le-a ordonat prefecților: „Mai toată ziua, inamicii stării actuale de lucruri răspândesc fel de fel de știri, unele mai alarmante decât altele (…). Dorim dar să știm în orice moment tot ce se face în districtele Dumneavoastră (…), câte trupe ruse sunt, dacă da, unde sunt staționate, dacă fac întăriri, redute (…)”. În zilele următoare, prin Serviciul Secret al țării, Centrala a primit prin telegrame cifrate situația exactă din teritoriu. Se detașa crudul adevăr: trupele ruse au ocupat țara și au anexat Sudul Basarabiei!
Între timp, aparatul rus de propagandă a lansat zvonul că a fost anulată Convenția româno-rusă din aprilie 1877. Potrivit informărilor prefecților, zvonul avea scopul de a provoca populația și autoritățile locale, care deja cereau public izgonirea ocupantului rus. Însă Ion C. Brătianu a sesizat capcana întinsă de ruși, în sensul că guvernul român să ceară ajutorul rus pentru a gestiona evenimentele, și a explicat astfel situația prefecților prin circulara din 14 aprilie 1878:
„În urma condițiilor de pace convenite între Guvernul Majestății Sale Împăratul tuturor Rusiilor și acela al Majestății Sale Sultanul, s-a emis de unii opinia că Convențiunea încheiată la 4/14 aprilie 1877 între Rusia și România a încetat a mai fi obligatorie pentru noi. Dacă o asemenea interpretare s-ar răspândi și s-ar acredita, ea ar putea face pe unii cetățeni și chiar pe unele autorități, induse în eroare, a se crede dispensate de a îndeplini obligațiile ce guvernul a contractat pentru înlesnirea trecerii armatelor rusești prin România, astfel s-ar da loc la conflicte care nu pot decât a ne fi prejudicioase.
Îndeplinirea cu sfințenie până la definitiva pace a tuturor angajamentelor ce am luat prin acea Convențiune este, D-le Prefect, nu numai o datorie pentru noi, dar chiar un interes național. Numai astfel în adevăr și Rusia va fi ținută a îndeplini din parte-i cu strictețe toate obligațiile ce a luat față de România și care constituie un scut pentru noi până în ziua când areopagul european se va pronunța definitiv (…).
Este de sperat că marele areopag european, înaintea căruia ultimul răsbel a pus din nou la ordinea zilei cestiunea Orientului, va ține socoteală de voința unanimă a Românilor; și că Rusia însăși va renunța la cererile ei, convinsă că stăruința noastră nu este dictată de alte simțăminte decât de credința ce o avem că a ceda ar fi a pune în pericol unele din acele condițiuni esențiale existenței Statului român. Ca să-i dăm însă această convingere, trebuie ca fiecare Român să se observe și să păstreze aceeași atitudine ca în trecut, în orice ocaziune și în fața oricărei împrejurări; trebuie să ne stăpânim chiar în fața provocărilor ce ni s-ar putea face, ori din ce parte ar veni ele; trebuie atât în întruniri publice și în jurnale cât și în relațiile individuale să ne cumpănim cuvintele, să ne modelăm limbajul și să evităm cu oaspeții noștri orice discuțiune care ar putea degenera în dispută, sau care ar fi de natură a inspira bănuieli nedrepte asupra intențiilor noastre în privința lor.
Trebuie, într-un cuvânt, ca orice român să se gândească la răspunderea ce ar atrage asupră-și dacă ar provoca un conflict care, în condițiile actuale, ar fi zdrobitor pentru noi; aceasta ar fi a compromite națiunea însăși în fața opiniei publice europene în acest moment, mai ales când Europa în unanimitate caută a evita orice ațâțare, a înlătura răsbelul și a întemeia pacea atât de trebuincioasă prosperității și progresului lumii întregi.
Spuneți dară administrațiilor D-voastră să fie în liniște, să-ți păstreze tăria și credința și să fie siguri că Domn, Adunări Legiuitoare și Guvern își vor face în orice împrejurări datoria și că astfel ne este permis a spera că dreptul nostru va ieși neatins din criza ce ne sbatem”. / Ministru de Interne: Ion C. Brătianu. Se înțelege că expedierea de către primul ministru (care cumula și funcția de ministru de interne) a unei asemenea circulare către prefecți nu avea doar caracter explicativ sau de legitimare a politicilor luate, ci era un ordin pentru ca administrația intimă a statului să treacă la măsuri în teritoriu.
De remarcat că în toată această perioadă „celula de criză” de la guvernul României nu a încetat o clipă să monitorizeze, confidențial, fiecare pas al ocupantului rus în țara noastră. De pildă, la 14 aprilie 1878, Mihail Kogălniceau a fost informat că „un batalion rus de infanterie, printr-o întâmplare neprevăzută, pornește de la Iași spre Giurgiu, spre Bulgaria și că va trece prin București”. Mihail Kogălniceanu l-a rugat pe ministrul de Interne (I. C. Brătianu) să ia legătura cu prefecții și să comunice de urgență care este numărul exact al trupelor ruse aflătoare în țară pentru a comunica situația capitalelor europene.
La 28 aprilie 1878, ministrul de Interne a reamintit prefecților (no. 7931) ca atunci când vor raporta la Centru cu privire la mișcarea trupelor ruse în județe „să aveți ca normă și să deslușiți: de unde vin, din ce armă face parte fiecare trupă sosită, numărul oamenilor fiecărei trupe, precum și numărul tunurilor când va fi artilerie”.
În lunile următoare, prefecții și agenții din subordine au cules informații din districte și au raportat în flux continuu la București despre „supravegherea armatelor ruse și activitatea desfășurată de acestea pe teritoriul nostru”.
În arhivele noastre sunt sute de rapoarte confidențiale în acest sens, iată câteva exemple: prefectul de Ilfov, 21 iunie 1878: „Domnule Ministru, trupele ruse cantonate în Plășile Znagoru, Dâmbovița, Negoești și Oltenița nu au făcut nici o mișcare, iar în Plasa Sabaru nu s-a primit încă știință”. Subprefectul de Motiștea: „În ziua de 19 curent, trei ofițeri ruși au trecut prin comunele Fierbinți și Dridu, observând podul peste Ialomița și luând diferite note topografice”. Prefectul din Snagov: „În ziua de 25 iulie 1878, la punctul Săftica, au staționat 6 000 de soldați ruși, lehată (?) și artilerie, iar în 26 curent au plecat spre Ploiești”. Sau telegrama prefectului de Iași (din august 1878?), adresată lui C.A. Rosetti (ministru de Interne), care prin privegherile făcute a stabilit că la „frontiera Rusiei, Sculeni și Ungheni se află peste 16 000 ruși din diferite corpuri de armată (…), în oraș liniște, am privegherea cea mai mare, toate măsurile luate, sper ca nici un conflict cu evreii aici nu va locui, sunt neadormitu”.
Finalul
Calvarul autorităților noastre își găsește în parte rezolvarea în vara lui 1878. Diplomația română ceruse deja în acest sens ajutorul cabinetului britanic, care avea interese comerciale însemnate în Mediterana de Est și la Gurile Dunării. Astfel, la presiunile Marii Britanii, care amenință Rusia chiar cu războiul pentru situația din Bulgaria – flota engleză era deja la porțile Constantinopolului, Rusia este forțată să accepte și se consolează, momentan, că Marile Puteri nu doresc anexarea României și începe a da semne că și-ar retrage o parte din trupe din România. Ironia era că tânăra și glorioasa Armată Română, în cooperare cu armatele engleze și otomane din sud, acum aliate, putea încercui și tăia căile de comunicații ale armatei ruse.
Ca urmare, la 9 iulie 1878, prin nota nr. 491, Principele Obolensky îi comunică ministrului nostru de Externe, Mihail Kogălniceanu, că al „11 Corp de armată rusă, ce se găsește acum în țară, va porni în curând în Rusia după ordinele date Ministerului de Răsbel Imperial de către Majestatea Sa Împăratul tuturor Rusiilor. La 12 iulie 1878 primul eșalon al acestui Corp începe mișcările sale de reîntoarcere înăuntrul Imperiului”. La 23 octombrie 1878, Principele Obolensky l-a anunțat pe Kogălniceanu că începând cu 26 curent va pleca în Rusia și Regimentul de Cazaci de Don, rusul prezentând ministrului nostru și un marș-rut al Regimentului de la Jilava la Ismail.
Abia la 29 ianuarie 1879, autoritățile noastre sunt informate, de generalul maior Feldman (rus), că în urma încheierii Tratatului de Pace cu Turcia va avea loc retragerea armatei ruse din această țară începând cu data de 6 februarie 1879.
Dar guvernul român avea iar teama că Rusia, după anexarea celor trei județe românești din sudul Basarabiei, va anexa și Dobrogea, abia retrocedată României. Astfel că, la 17 februarie 1879, Feldman a trebuit să dea o asigurare guvernului român că retragerea rusă nu va avea loc prin Dobrogea.
Și cum nimeni din țară nu mai credea în „cuvântul” rușilor, o „celulă de criză” a luat naștere preventiv la Guvern din reprezentanți ai ministerelor de Externe, Răsbel și Interne. Ca și anterior, conducerea statului a dispus măsuri de supraveghere informativă a retragerii armatelor ruse, prefecții noștri fiind instruiți să telegrafieze „la minut” apariția trupelor ruse pe teritoriul prefecturilor lor. Evident, guvernul englez era și el informat, chiar și cel german.
Ba chiar România a prins curaj și răspuns armat provocărilor armatei țariste. În ianuarie 1879, Armata Română a ocupat Arab-Tabia, o colină strategică din fața Silistrei. Principele Carol I și Armata nu erau mulțumiți că Silistra, cu poziția ei strategică, a fost atribuită de ruși Bulgariei, deși Congresul de Pace de la Berlin (prin Germania) stabilise ca aceasta să revină României. Rușii au amenințat cu represalii, peste 10 000 de soldați s-au deplasat la Silistra. În final, Armata Română s-a retras, dar, la 22 februarie 1879, colina Arab-Tabia a fost acordată României prin medirerea Austro-Ungariei.
Va urma12

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Codurile secrete din picturile lui Leonardo da Vinci

Leonardo da Vinci a fost unul dintre cei mai mari pictori ai umanităţii. Creaţiile sale sunt celebre în toată lumea, dar şi controversate, fiindcă...

Kosovo, o gaură neagră

Kosovo reprezintă în continuare o gaură neagră şi un butoi cu pulbere, a declarat jurnalista şi scriitoarea italiană Maria Lina Veca, într-un interviu acordat...

Guvernul a înființat Poliția Animalelor

Guvernul a aprobat, recent, înființarea Poliției Animalelor, a anunțat ministrul de Interne, Marcel Vela: „Odată cu apariția acestei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial,...

Ploieștiul figurează printre orașele fericite ale României

Banca Mondială a publicat un studiu care cuprinde și 41 de orașe din România privind gradul de mulțumire a locuitorilor sub aspectul stării financiare...

Deși criza bântuie România, Camera Deputaților acordă stimulente Covid (și) în învățământ

Deși cunosc foarte bine că bugetul țării se află în uriașă dificultate, parlamentarii PSD și aliații de la ALDE și Pro România au adoptat,...

Petrolul Ploiești Continuă parteneriatul cu Alexandrion

Parteneriatul dintre FC Petrolul Ploiești și Alexandrion Group va continua și pe parcursul sezonului 2020-2021, intrându-se, astfel, în cel de-al șaptelea an al existenței...