7.9 C
Ploiești
joi, 18 aprilie, 2024
spot_img
AcasăEditorialÎMI ESTE MILĂ DE EI

ÎMI ESTE MILĂ DE EI

A venit primăvara. Așa că zic s-o dăm altfel, cu ce mi-e mie “drag”. Și anume, cu bugetarii.
Nu sunt domne’ toți o apă și-un pământ. Nu sunt nici toți incompetenți. Nu sunt piloși chiar toți. Nici foarte bine plătiți…sunt doar BINE plătiți. NU!
Ba chiar mi-e milă de ei.
Nu, nu…serios vorbesc.
Îmi este milă la ce vremuri grele îi așteaptă. Odată cu lansarea în primăvara asta, a noii tehnologii de inteligență artificială, numită CHAT GPT, urmează jihadul. Vor fi înlocuite, aproape în totalitate, categoriile de “oameni ai muncii”, pe care astăzi îi numim BUGETARI.
Pe scurt, ce-i sistemul ăsta? Un mega-calculator, care adună toate informațiile disponibile despre orice și de oriunde și care va fi capabil să dea soluții pentru orice problemă și pentru oricine.
Cu alte cuvinte, oamenii de la ghișeu, plimbătorii de hârtii, cei cu viza și ștampila, chiar și grefierii și șoferii (mașinilor electrice autonome-adicătelea alea care se conduc singure), dar și profesori și diagnosticieni din spitale…în principiu toate categoriile de lucrători la stat își vor vedea inutilitatea odată cu noua tehnologie.
Iar ăsta e începutul. Asta și pentru că încrederea în stat și administrație tinde spre zero la nivel mondial.
Ce să mai!? Vine prăpădul pentru cei pe care azi îi considerăm, mulți dintre noi, inutili.
Problema este alta, pentru bieții de ei, nu că mi-ar fi milă. Și anume că vor fi nevoiți să își caute de muncă la privat. Și aici apare marea problemă.
NU ȘTIU SĂ FACĂ NIMIC.
Dar nici asta nu e, până la urmă, o mare problemă. Au timp să învețe. Că oricum ce apare azi în lume și e implementat, la noi vine și e băgat în seamă de prea-brejii oameni politici, după vreo 50 de ani.
Și mai e posibil ca mai sus amintiții să dubleze până atunci numărul bugetarilor, cu cei “calificați” să implementeze sistemul de inteligență artificială românească.
Deci…așa cum v-ați obișnuit, RĂBDARE, dragii mei, RĂBDARE!

Editorial de Marius Marinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente