miercuri , 8 aprilie 2020
Home / Actualitate / Igor Dodon, agent pro-rus nu numai la Chișinău, dar și la Strasbourg

Igor Dodon, agent pro-rus nu numai la Chișinău, dar și la Strasbourg

Discursul poliglot verbalizat la Strasbourg de președintele Igor Dodon, la sesiunea din 29 ianuarie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, ca și cel rostit în 26 septembrie la cea de-a 74-a sesiune a Adunării Generale a ONU, a stârnit din nou mai multe critici decât polemici. Ca și de la tribuna ONU, la cea de la Strasbourg Dodon a cerut recunoașterea oficială a neutralității (de astă dată fără a pronunța cuvântul „militară”, ca la New York) permanente a Republicii Moldova și a reconfirmat că unul dintre obiectivele sale de bază rămâne statutul special al Transnistriei în componența statului suveran, independent, unitar și indivizibil Republica Moldova. Cei mai mulți experți se întrec în a discerne cui a fost adresat acest nou discurs?

Și nu s-au deschis nici cerurile, nici pământul nu s-a despicat în două
Mai întâi, că de astă dată discursul socialistului fals european a fost ambalat în și mai multe temenele și laude, și mai fariseice decât la ONU, gen: consolidarea cauzei democrației, reformarea și ajustarea cadrului normativ constituțional, crearea de instituții și formarea unei mentalități noi, consolidarea statului de drept – un stat bazat pe supremația legii, pe respectarea, garantarea și promovarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Adicătelea, acesta ar fi impactul apartenenței Republicii Moldova, timp de 25 de ani, la spațiul Consiliului Europei. Poate adevărat, doar că toate acestea pretins înfloritoare, probabil, în rândurile PSRM, căci restul partidelor au fost blamate că ar fi „provocat loviturile de stat” din aprilie 2009 și din iunie 2019, că primesc „cecuri în alb” de la instituțiile europene, iar „profitând de încrederea liderilor europeni” au „compromis asistența europeană” și i-au făcut pe toți socialiștii să „plece ochii în pământ de rușine”. Că, uite, „a fi proeuropean nu înseamnă doar a fi atașat politic la un grup politic european, dar înseamnă, în primul rând, să ai capacitatea de a prelua și implementa valorile europene”. Că Guvernul Sandu nu s-a dovedit a fi „unul stabil, fapt ce a dus la demisia lui” (nu la răsturnarea de către socialiști, amenințați de un procuror independent?), după care, peste noapte, „clasa politică, instituțiile civile și întreaga societate moldovenească și-au demonstrat maturitatea și angajamentul față de statul de drept … și calea sa de dezvoltare democratica”. Ei hai, lele. Oare nu cumva chiar atunci a plecat capul în pământ Dodon și toată liota lui socialistă?
Ei bine, acum, de când „cu toții” am început să urmăm „cu fermitate propria cale de dezvoltare democratică” și socialiștii au scăpat de rușine, au ridicat capul spre cer, președintele Dodon mai este tare îngrijorat că Republica Moldova „a fost mereu divizată între diferite curente geopolitice, de cele mai multe ori create de politicieni pentru a obține capital electoral … Mi-aș dori ca Moldova să nu mai fie catalogată ca fiind pro-rusă, pro-europeană, pro-americană, pro-românească”. Dar, domnul tovarăș președinte Dodon, cine să fi fost acela care, după ce a trădat jurământul PCRM-ului, a migrat cu un întreg „otread” (detașament – n.r.), divizând cele două opțiuni ale electoratului, pro-europeană și nostalgică URSS-ului, în și a treia – a Uniunii Euroasiatice? Cine a demarat cruciada împotriva unioniștilor, alias, pro-românilor, amenințându-i că de cum va ajunge la putere, va înfunda cu ei pușcăriile? Cine blama cel mai abitir, până în ajunul parlamentarelor din 2019, pro-europenii și pro-americanii, pledând înflăcărat pentru orientarea euroasiatică pro-Kremlin?
Mesaj antiamerican și antieuroatlantic adresat lui Emmanuel Macron?
Victor Chirilă, ex-director executiv al Asociației pentru Politică Externă, pune la îndoială că discursul lui Dodon ar fi fost adresat expres reprezentanților APCE. Nici măcar cetățenilor Republicii Moldova, ci în particular, președintelui Franței, Emmanuel Macron, căznindu-se să-l convingă că dânsul este mai european decât Papa de la Roma. Și că idealul său este o Europă unită de la Paris până la Moscova, mai drept de la Lisabona până la Vladivostok. Și că piticul „Churchill” de pe Bâc ar spera să se facă „util” planurilor lui Macron de relansare a relațiilor ruso-europene, care sunt în impas după anexarea Crimeii și agresiunea din Estul Ucrainei.
Ne vine greu să contabilizăm în ce măsură Dodon poate fi luat în serios în această ecuație, dar nu încapă nici o îndoială că își bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Ideea „Europei de la Lisabona până la Vladivostok” nu este deloc aparent benignă, ci mai degrabă destul de malignă. Nașul ei de botez e nimeni altul decât Vladimir Putin, comandantul suprem al lui Dodon. Anume Putin a lansat ideea unificării Europei de la Lisabona la Vladivostok, pentru început ca o comunitate economică pan-eurasiatică, întemeiată pe o piața de liber schimb, unificată între UE și Rusia. Ambalată atractiv, în termeni vizionari despre „binele comun al cetățenilor, prosperitate, stabilitate, pace, securitate și Europa, casa comună etc.”, în esență ea nu este decât un concept eminamente geopolitic a unei Alianțe pan-euroasiatice, având pivotul continental Moscova. Ideea celor doua uniuni continentale, UE și Uniunea Economică Euroasiatică, a fost susținută la vremea lansării nu numai de Walter Schwimmer, secretar general al Consiliului Europei între 1999-2004 (ca europenii să nu achite mult pentru securitatea euroatlantică, ci să creeze propriul „sistem de securitate pan-europeană” cu Rusia), dar și de mulți politicieni europeni și în special businessul mare din UE. Atât politicienii, cât și oamenii de afaceri care îi susțin în alegeri, își doresc o autonomie politică și de securitate mai accentuată în raport cu SUA, relații economice, politice și de securitate mai strânse cu Rusia, o nouă arhitectură de securitate în Europa împreună cu Rusia. Anularea sancțiunilor economice și relansare, fără întârziere, a parteneriatului UE cu Rusia le-ar aduce ultimilor un profit considerabil, ca să nu mai vorbim de anumite pierderi pe care le suportă acum, în condițiile sancțiunilor față de Moscova.
Dar îndărătul intereselor marelui business european Kremlinul încearcă acum, după criza cu anexarea Crimeii, să îngroape, mai degrabă odată și pentru totdeauna, ideea „Europei de la Vancouver până la Vladivostok”. Idee întemeiată pe un angajament asumat de Rusia/URSS alături de SUA, Canada și Europa prin Carta de la Paris din 21 noiembrie 1990, care a consfințit sucombarea imperiului sovietic. Angajament întemeiat pe drepturile omului, democrație și statul de drept. În plus, promovând „Europa de la Lisabona până la Vladivostok”, Putin jinduiește de fapt o revanșă pentru „cea mai mare tragedie geopolitică a secolului XX” – dispariția URSS și pierderea Războiului Rece. Dezbinând UE între euroatlantici și continentaliști, îndepărtând Europa de SUA și minimalizând rolul Statelor Unite în asigurarea securității europene, ar putea stăvili avântul de extindere a NATO până spre Nipru sau Smolensk, dacă nu chiar să distrugă alianța euroatlantică și să-și recupereze spațiul de influență și rolul de mare putere mondială, pierdute în urma dezmembrării imperiului sovietic.
Dar ce are piticul Napoleon de pe Bâc?
Ideea recunoașterii internaționale a neutralității Republicii Moldova promovată de Dodon și ministrul său de externe la Consiliul Europei și în alte foruri internaționale este de fapt una secundară, ea favorizând-o pe cea de creare a unei „Europe de la Lisabona până la Vladivostok”. Recunoașterea neutralității Chișinăului este mai degrabă o teză a Moscovei și pică bine doar lui Putin. Or, menținerea regimului separatist de la Tiraspol a devenit un proiect prea scump pentru Federația Rusă, care și așa se sufocă economic. Costul total pe parcursul anilor s-a ridicat deja la peste 10 miliarde de USD și continuă să crească. Destul cu un Monte Carlo la Tiraspol!, și-o fi patronul din Kremlin, conștient că grosul banilor s-au furat de șmecherii separatiști de profesie, dar și de protectorii lor de la Moscova.
Și iată că Igor Dodon e folosit pe post de exponent al strategiei Kremlinului nu numai la Chișinău, dar și la Strasbourg. Un Napoleon pitic (că tot a pronunțat la sfârșitul discursului și câteva propoziții en france), agent de influență al Federației Ruse cu acte în regulă. Solda de milioane trebuie cumva îndreptățită, nu? Pe altarul acestei solde Dodon este gata să jertfească întreaga Republică Moldova, bucată cu bucată. Iar afirmația că prioritatea președintelui și a Guvernului său este „cursul de politică externă echilibrată”, care „presupune implementarea eficientă a Acordului de asociere cu UE, restabilirea și dezvoltarea parteneriatului strategic cu Federația Rusă, Romania și Ucraina, cu SUA, Turcia”, nu e decât o nouă porție de rahat-lokum turcesc de casă, menit să îndulcească carecumva nu atât dezamăgirile alegătorilor din Găgăuzia și Transnistria, cât să ademenească electoratul indecis în perspectiva preconizatelor alegeri prezidențiale din toamnă. Căci cei mai puțin de jumătate din membrii APCE rămași în sală în timpul discursului s-au arătat vădit dezinteresați de conținutul lui. Decât că au zâmbit ironic la vorbele „integritate, suveranitate, independență”, știind că o parte din teritoriul republicii este ocupat de armata rusă. Și la tentativa de a pune în aceeași oală aniversarea de 75 de ani de la înființarea ONU cu „o dată istorică importantă – 9 mai sau 75 de ani Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei”. Nici tu cireașă pe tort, nici mentă în rahat-lokum…
„Nu uit represiunile staliniste, dar mi-a fost bine în URSS”
Ideea privind recunoașterea internațională a neutralității Republicii Moldova poate avea consecințe grave atât pentru suveranitatea țării, cât și pentru relațiile cu Uniunea Europeană. Ea nu oferă nici un avantaj statelor din spațiul ex-sovietic. Ucraina și-a asigurat din toate părțile neutralitatea, cedând în anii ’90 Rusiei, sub cele mai „sacre” garanții, tot arsenalul nuclear de pe teritoriul său. Ceea ce a făcut Moscova cu regiunile Donețk și Luhansk a demonstrat cu prisosință ce înseamnă „garanție rusească”. Acest lucru devine și mai evident acum, când Putin croiește Constituția Federației Ruse pentru a-și asigura o nouă funcție, pe viață, în locul celei de președinte – de „verhovnâi praviteli” (adică conducătorul suprem)”. Un fel de epigon a lui Kolceak, acum un secol și ceva. Mai drept un dictator al Rusiei Unite. În acest context Dodon se deconspiră prin răspunsul său filmat chipurile într-o pretinsă emisiune la Strasbourg (dar de fapt un ordinar fake): „Haideți să recunoaștem, în timpul Uniunii Sovietice au fost foarte multe lucruri pozitive… Au fost și represiunile staliniste, noi nu vom uita asta niciodată, dat atunci era o oarecare stabilitate”. Iată pentru ce are Dodon nevoie de recunoașterea internațională a neutralității – pentru propria stabilitate într-un nou imperiu sovietic.
În ce măsură demersurile României privind necesitatea coordonării politicilor Statelor Unite și Uniunii Europene în privința Republicii Moldova se vor solda cu schimbări politice la Chișinău este prematur de afirmat. Am vrea să credem că discuțiile ministrului român de externe, Bogdan Aurescu, cu noul ambasador american la București, Adrian Zuckerman, privind coordonarea acțiunilor vis-a-vis de Chișinău, coroborate cu cele ale Uniunii Europene vor evita repetarea tristei experiențe din iunie anul trecut, care, într-un final, au adus la putere o guvernare get-beget pro-rusă. Atunci reprezentanții SUA și ai UE nu au prea ținut cont de rezervele României privind acea mezalianță care nu avea cum să nu sfârșească cu un eșec. Vrem de asemenea să credem că prin aceste mesaje Bucureștiul dorește să transmită partenerilor occidentali să țină cont de părerea României când se iau decizii privind Republica Moldova și să nu se facă abstracție de ceea ce România cunoaște mai bine. Ori poate că o asemenea coordonare este menită să pună într-un sfârșit capăt pendulării „elitei” politice de la Chișinău între Vest și Est? Mă rog, suntem dispuși să așteptăm, cel mult până în toamnă.
Dar întrebarea la care am dori să aflăm răspuns acum, din timp, cât nu e târziu, este: cine-i face cale președintelui socialist Igor Dodon la înaltele foruri internaționale și europene? Și câtă vreme Occidentul va mai fi dispus să-i ascultă balivernele?

Distribuie:

Check Also

Fapte bune

Echipa InfO1 Robotics a Centrului Județean de Excelență Ploiești, împreună cu Deco RAM, Nație Prin …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *