17.9 C
Ploiești
sâmbătă, 13 august, 2022
Acasă Tara de dincolo de tara Guvernul Gavrilița dă cep remanierilor?

Guvernul Gavrilița dă cep remanierilor?

Guvernarea de la Chișinău a făcut prima remaniere în echipa executivului, doar că se pare pe un picior cam stângaci. Pe 8 iulie la timona Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare a fost numit, dis-de-dimineață, deputatul PAS Vladimir Bolea, fost președinte al Comisiei parlamentare de profil. La nici o oră încheiată a și depus jurământul în fața președintei Maia Sandu și premierei, aproape ad-hoc fiind semnat și decretul corespunzător. „În condițiile actuale de criză trebuie să accelerăm implementarea reformelor. Trebuie să intervenim rapid pentru asigurarea securității alimentare a țării, asigurarea fluxului nestingherit de mărfuri, finalizarea strategiei de susținere a agriculturii, care să ne dea previzibilitate în procesul de subvenționare”, și-a motivat șefa guvernului remanierea.
Abia după acestea a fost demis deja fostul ministru, Viorel Gherciu. Asta după ce la nici trei săptămâni după ce aceeași majoritate PAS a respins o moțiune simplă a socialiștilor și comuniștilor, validându-i în continuare funcția deținută. Din care motiv, probabil, câteva zile în urmă ministrul Gherciu infirma zvonurile că ar intenționa să-și prezinte demisia. Acum, despre demisia sa dânsul afla fiind deja la prima oră în birou și începându-și ziua de muncă. Deși a avut în ajun „o discuție tehnică” cu premiera, nu se aștepta ca schimbarea să fie chiar a doua zi în zori. Viorel Gherciu mai crede că unul din motivele demiterii sale au fost disensiunile ce țin de reforma sistemului educațional, în cadrul căreia se propune ca Universitatea Agrară de Stat să fie absorbită de Universitatea Tehnică din Moldova. „Ca persoană din interiorul sectorului, ca specialist în domeniu și fiind responsabil de dezvoltarea acestui sector, am considerat și consider că Republica Moldova, țară agrară în care agricultura a contribuit semnificativ la dezvoltarea economiei, este important să aibă o instituție de învățământ superior, chezășia pregătirii cadrelor, care să asigure sectorul cu resurse umane cu calificarea necesară”, a declarat ex-ministrul Gherciu presei.
Un alt fruntaș de la PAS, Olesea Stamate, a declarat a doua zi în cadrul unei emisiuni de la postul RLIVE TV că în fracțiune se discută, inclusiv cu premierul Gavrilița, despre posibile demisii și a altor miniștri, fără a numi domeniile ce provoacă nemulțumiri. „Dacă există nemulțumiri față de membrii echipei a căror activitate nu corespunde așteptărilor cetățenilor și ale noastre, atunci este evident că se vor lua măsuri. Se discută despre înlocuiri, dar momentul nu este încă clar, trebuie să găsim și candidați”, s-a explicat Stamate.
Desigur, o remaniere în orice guvern este un lucru firesc. Doar că cele care vor urma în viitor ar merita să fie executate într-un stil mai puțin cinic. Fie și cu trandafiri albi. Or, noul ministru, Vladimir Bolea, a fost prezentat echipei în cadrul unei conferințe de presă, la care a participat și fostul ministru Viorel Gherciu, dar și Natalia Gavrilița. Premiera le-a urat ambilor protagoniști ai remanierii spor la muncă și a înmânat câte un buchet de trandafiri albi oficialului și predecesorului său. Gestul a stârnit haz pe rețelele de socializare. După ce Vladimir Bolea și Viorel Gherciu au primit flori de la Gavrilița, glumele au umplut spațiul virtual: „Mirosul succesului”; „La noi au înflorit trandafirii”; „Susținem producătorii autohtoni. Cumpărăm flori”; „Bolea a mirosit florile și le-a lăsat pe masă. Gherciu nu le-a mirosit, dar le-a luat…să le miroase acasă”; „Trandafirii au rămas aceiași”, s-au amuzat internauții.

M. Baiboleanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Investigații gratuite, în Ploiești, pentru depistarea cancerului de col uterin

Primăria Ploiești a încheiat un protocol de colaborare cu Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu -Rusescu” (INSMC), Asociația „Centrul de Dezvoltare Curriculară...

11 zile fără apă caldă, în Ploiești

Soluții? Ce zice Consiliul Județean Prahova contestă Primăria Ploiești. Invers nu se poate, fiindcă primăria profită de faptul că n-are niciun rol legal în...

Fotbal / Petrolul Ploiești, prima victorie în Superligă: 1-0 la Mediaș, cu U Cluj; să vină Rapid!

Petrolul Ploiești a reușit vineri, în etapa a patra din Superligă, prima victorie stagională, 1-0 la Mediaș, în fața Universității Cluj-Napoca, partida fiind decisă...

Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală. 40 de persoane au fost conduse la audieri

Procurorii din cadrul Parchetului Curții de Apel Ploiești, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova,...

Când rânjesc dulăii, latră și cățeii…

La un an de la investirea sa (6 august 2021), Guvernul Gavrilița nu prezentase încă un raport în plenul legislativului de la Chișinău, dând...

NU VREAU SĂ MĂ ANGAJEZ LA STAT!

Zilele astea, mai precis de la 1 august, a intrat în vigoare o nouă mărire a salariului bugetarilor, de minim 15 la sută. Nu...