joi , 17 octombrie 2019
Home / Actualitate / Guvernul a aprobat proiecte în valoare de 7,3 miliarde de lei, prin FSDI

Guvernul a aprobat proiecte în valoare de 7,3 miliarde de lei, prin FSDI

Vă mai amintiți de Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), creația lui Liviu Dragnea și Darius Vâlcov, pus anul trecut în funcțiune de Viorica Dăncilă? Ei bine, acesta a început să lucreze. Pe 17 septembrie, premierul Dăncilă a anunțat că au fost aprobate primele 116 proiecte finanțate prin FSDI, cu o valoare totală de circa 2 miliarde lei. La acea vreme, ea declara: „Este vorba de lucrări de infrastructură, drumuri locale, modernizări și reabilitare străzi, școli și grădinițe, dar și spitale, alimentare cu gaze naturale sau rețea de canalizare. Toate proiectele aprobate au documentația completă. În perioada următoare se vor semna contractele de finanțare astfel încât din luna octombrie să înceapă implementarea lor. Acesta este un prim pachet, fiindcă vor urma și alte proiecte, până la nivelul plafonului de contractare de 10 miliarde lei pentru acest an”. Al doilea pachet a fost aprobat mai repede decât am fi crezut. Noua listă cuprinde 469 de proiecte, în valoare de 7,3 miliarde de lei. Atenție, acestea sunt separat față de finanțările guvernamentale oferite prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapele I și II. Consultând ultima listă, observăm că avem sume imense alocate pentru „asfaltări ulițe sau drumuri locale”. Câteva exemple de proiecte pentru modernizare ulițe: Pietroșani, Teleorman-39 mil. lei; Săgeata, Buzău-55 mil. lei; Cilibia, Buzău-30,6 mil. lei; Talpa, Teleorman-65,7 mil. lei; Ștefan cel Mare, Bacău-63,7 mil. lei; Sînmihaiu Român, Timiș-44 mil. lei; Consiliul Județean Neamț-522 mil. lei; Malu Mare, Dolj- 32 mil. lei; Giroc, Timiș-44 mil. lei; Golăiești, Iași-55 mil. lei etc. Pentru lucrări de canalizare, de asemenea s-au acordat sume considerabile: Poștia Câlnău, Buzău-117 mil. lei; Celaru, Dolj-72,9 mil. lei; Seaca, Olt-41 mil. lei.
18 proiecte pentru Prahova
Și câteva localități au primit finanțare prin FSDI, cea mai mare sumă mergând la Târgșoru Vechi. Lista din Prahova este relativ scurtă, comparativ cu județele din regiune:
-Scorțeni, consolidare și refacere drum local (Strada Plaiului), 0,150 km- 512.799 lei, extindere rețea distribuție gaze naturale pentru satele Bordenii Mari, Bordenii Mici și Sirca-4 4.100.630 lei;
-Podenii Noi, reabilitare si modernizare drumuri- 24.818.001 lei;
-Băicoi, modernizare/reabilitare/ reparații străzi- 1.926.534 lei;
-Măgureni, reabilitare și extindere rețea de alimentare cu apă, etapa I – 124.050 lei;
-Aluniș, modernizare drum local, uliță Tisa Mică- 234.279 lei;
-Gura Vitioarei, lucrări de reabilitare rețea de iluminat public- 511.144;
-Tătaru, lucrări de reabilitare rețea de iluminat public- 509.656 lei;
-Cărbunești, construire centru medical P+1- 1.633.250 lei;
-Păulești, asfaltări drumuri – DS 1261-3, T12/1, DE 380 comună- 1.845.000 lei;
-Boldești-Grădiștea, modernizare drumuri sătești- 21.756.540 lei;
-Plopeni, realizare trotuare pe DJ102 (tronsonul cuprins între bariera CF Ploiești – Slănic, Biserica „Înălțarea Domnului”), pe partea dreaptă a carosabilului- 1.463.067 lei;
-Târgșoru Vechi, extindere rețea de canalizare menajeră- 28.500.749 lei;
-Tomșani, asfaltare drumuri sătești în satul Loloiasca- 644.987 lei;
-Cocorăștii Colț, extindere rețea de distribuție gaze naturale în localitatea Satu de Sus- 726.960 lei și modernizare drumuri Satu de Sus, Cheșnoiu-Ghioldum, Cocorăștii Grind și Persunari în comună- 1.461.194 lei;
-Bălțești, lucrări de reabilitare rețea de iluminat public în comună- 530.716 lei;
-Măneciu, modernizare drumuri de interes local- 16.602.602 lei.

 

Sursa: Elena Serban

About admin

Check Also

Alertă la Stoienești, după ce o locuință a fost cuprinsă de flăcări

Incendiul se manifesta violent la o locuință din localitatea prahoveană Stoienești. „La sosirea echipajelor la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *