sâmbătă , 4 aprilie 2020
Home / Actualitate / „Greater Adria” sau continentul pierdut sub Europa

„Greater Adria” sau continentul pierdut sub Europa

Cercetătorii au descoperit un continent mult timp ascuns – o masă gigantică de dimensiunea Groenlandei, care a rămas în mare parte îngropată sub Europa de Sud, vreme de aproape 140 de milioane de ani. Continentul ascuns – supranumit Greater Adria (Adria Mare) de către descoperitorii săi de la Universitatea Utrecht din Olanda – se pare că s-a separat de Africa de Nord şi a ajuns în mare parte sub apă. A fost descoperit atunci când cercetătorii au reconstruit evoluţia geologiei complexe a Mediteranei, potrivit CNN, preluat de New York post şi de rador.ro

Studiul a fost publicat toamna aceasta, în revista ştiinţifică Gondwana Research. Cercetătorii au spus că este posibil ca mulţi oameni să fi păşit fără a şti pe Greater Adria. „Uitaţi de Atlantida”, a declarat pentru presă Douwe van Hinsbergen, autorul studiului şi profesor de tectonică globală şi paleogeografic la Universitatea din Utreht. Fără să-şi dea seama, un număr imens de turişti îşi petrec vacanţa în fiecare an pe continentul pierdut Greater Adria”.
În timp ce cea mai mare parte din Greater Adria se află sub apă, o mare parte din fragmentele sedimentare ale continentului ascuns au alunecat în perioada marii sale migraţii. Aceste resturi includ acum lanţuri muntoase europene, inclusiv părţi din Alpi, Grecia şi Turcia. „Este pur şi simplu un haos geologic. Totul este curbat, rupt şi strivit”, a spus van Hinsbergen. „În comparaţie cu aceste formaţiuni, Himalaya, de exemplu, reprezintă un sistem destul de simplu.” El a spus că cercetările asupra evoluţiei lanţurilor muntoase pot dezvălui detalii despre evoluţia continentelor. „Cele mai multe lanţuri muntoase pe care le-am investigat au provenit dintr-un singur continent, care s-a separat de Africa de Nord cu mai bine de 200 de milioane de ani în urmă”, a spus van Hinsbergen. „Singura parte rămasă a acestui continent este o fâşie care se întinde de la Torino, prin Marea Adriatică, până la călcâiul cizmei care formează Italia.”
Cercetătorii au descoperit că Greater Adria a început să devină un continent în perioada Triasicului, în urmă cu aproximativ 240 de milioane de ani. „Din această cartografiere a apărut imaginea Grater Adri şi a mai multor blocuri continentale mai mici, care acum formează părţi din România, Turcia de Nord sau Armenia, de exemplu”, a declarat van Hinsbergen, pentru CNN. „Resturile deformate ale primilor câţiva kilometri ai continentului pierdut pot fi încă văzute în lanţurile muntoase. Restul părţii de placă continentală, de aproximativ 100 de kilometri (62 mile), s-a scufundat sub sudul Europei, în mantaua Pământului, unde încă o putem urmări cu valuri seismice până la o adâncime de 1.500 de kilometri (932 mile)”.
Aceasta nu este prima dată când a fost descoperit un continent pierdut. În ianuarie 2017, cercetătorii au anunţat descoperirea unui continent pierdut rămas din supercontinentul Gondwana, care a început să se dezintegreze acum 200 de milioane de ani. Piesa restantă acoperită de lavă se află acum sub Mauritius, o insulă din Oceanul Indian. Şi în septembrie 2017, o altă echipă de cercetare a găsit continentul pierdut Zealadia prin foraje oceanice în Pacificul de Sud, unde se află ascuns sub mare.

Distribuie:

Check Also

Scandal la bloc. Trei dintre persoanele implicate în eveniment se aflau în autoizolare

Poliția efectuează cercetări cu privire la un incident care a avut loc, duminică noapte, într-un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *