1.2 C
Ploiești
joi, 6 februarie, 2025
spot_img

GRAFFITI (I)

ÎNTRE ARTĂ ŞI VANDALISM

De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid şi supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul? Iată întrebarea la care încearcă să răspundă oamenii obişnuiţi, curatorii de artă şi artiştii deopotrivă.
În unele ţări, această formă de artă care îşi revendică rădăcinile din Preistorie, conform descoperirilor arheologice, este considerată de către instituţiile statului drept vandalism, fiind tratată ca o infracţiune. Există însă voci puternice care îi iau apărarea, considerând-o pe nedrept blamată şi neapreciată la adevărata valoare.

Semne ale nevoii omului de a comunica, de a face publică starea de spirit, sentimentele sau emoţiile sale, de a povesti, de a-şi exterioriza gândurile şi ideile, au fost descoperite de către arheologi şi cercetători în peşterile locuite de Homo Sapiens. Poveştile scrijelite sau pictate cu pigmenţi pe pereţii acestor peşteri de-a lungul miilor de ani sunt precursoare ale limbajului primitiv.
O mărturie în acest sens sunt şi desenele în cărbune descoperite în peştera Coliboaia (din Munţii Apuseni) reprezentând un bizon, un cal, o felină, două capete de urs şi doi rinoceri, alături de câteva gravuri datând de-acum 23.000-35.000 de ani.

Scrieri incipiente pe pereţii peşterilor şi mormintelor
Specialiştii în arheologie şi artă au gândit următoarea definiţie: „Graffiti este un gen de artă care presupune scrierea sau realizarea unor desene pe un perete sau pe altă suprafaţă, de obicei fără permisiune, în spaţiu public. Graffiti variază de la simple cuvinte scrise la picturi murale elaborate şi a existat din cele mai vechi timpuri, cu exemple care datează din Egiptul antic, Grecia antică şi Imperiul Roman”. În Antichitate, graffiti-urile erau fie scrijelite pe pereţi cu un obiect ascuţit, fie marcate cu creta sau cărbunele.
Cuvântul în forma lui actuală provine din limba greacă, graphein, care înseamnă „a scrie”. Se referea iniţial la desenele unor figuri şi alte manifestări artistice asemănătoare, găsite pe pereţii mormintelor sau ruinelor antice (în Catacombele Romei sau la Pompei).
În deşertul din sudul Siriei, estul Iordaniei şi nordul Arabiei Saudite, au fost descoperite inscripţii zgâriate pe suprafaţa stâncilor şi bolovanilor din secolul I î.Hr. până în secolul al IV-lea d.Hr. Ba mai mult, picturile rupestre descoperite în peştera Lascaux din Franţa, datând din Preistorie, ar fi tot o formă de graffiti. Oamenii de știinţă cred că imaginile respective au fost menite să glorifice victoriile la vânătoare din trecut sau au fost folosite ca parte a ritualurilor care celebrează succesul vânătorilor.
De-a lungul istoriei, cei doi termeni, „graffiti” şi „artă stradală”, au fost folosiţi pentru a descrie diversele instalaţii de artă publică. Există totuşi vreo diferenţă între ei? Conform definiţiilor din dicţionar, există atât asemănări, cât şi deosebiri între cele două manifestări artistice.
Diferenţa majoră dintre cele două este că arta stradală se realizează de obicei cu permisiunea autorităţilor, să zicem că se află în „legalitate”. Graffiti-ul este, de obicei, artă bazată pe cuvinte (fie ele şi desenate), în timp ce arta stradală constă în special în picturi elaborate realizate în spaţiu public. Fiecare exprimă un sentiment, o emoţie, o stare. Cineva a avut ceva de spus în acel moment şi a făcut-o, legal sau nu, pe fugă sau în tihnă, ziua, de faţă cu toată lumea, sau pe ascuns, noaptea, cu gluga trasă pe cap şi cu ochii în patru.

Rebeliune împotriva autorităţilor
În funcţie de persoana pe care o întrebi, graffiti-ul înseamnă vandalism sau artă, ori amândouă în acelaşi timp. Este firesc să există tabere şi conflicte în jurul acestui subiect, considerat până mai de curând tabu.
Graffiti se foloseşte de marcaje, fotografii, cuvinte, iniţiale sau desene care sunt vopsite cu spray-uri cu vopsea, schiţate sau chiar zgâriate pe pereţi, trotuare sau în orice alte zone accesibile publicului. Graffiti-urile, aşa cum le cunoaştem noi astăzi, au început să apară peste noapte pe vagoanele de metrou din oraşe mari precum New York şi Philadelphia încă din anii 1920. Graffiti-ul este cel mai frecvent creat ilegal, ceea ce contribuie la reputaţia negativă a formei de artă, înrădăcinată în delincvenţă şi rebeliune împotriva autorităţii.
În schimb, arta stradală este, la propriu, artă care poate fi găsită pe stradă. Încercând o altă definiţie, arta stradală este în esenţă sinonimă cu „arta publică”, deoarece cuprinde o varietate de medii precum pictura, sculptura sau vitraliul. În esenţă, cele două forme de exprimare artistică sunt atât de asemănătoare încât adesea sunt combinate şi strâns legate una de cealaltă. Din punct de vedere tehnic, graffiti-ul şi arta stradală sunt mişcări de artă subversivă pe cont propriu, iar graffiti-ul precede de fapt picturile murale moderne pe care le vedem în general pe zidurile oraşelor. Originea exactă a termenului de „artă stradală” rămâne ambiguă, însă distincţia dintre graffiti şi arta stradală a devenit mai clară în lumea artei mainstream în anii ‘70 şi ‘80, posibil datorită faptului că grafferii care şi-au dorit să se perfecţioneze au găsit o modalitate de a-şi diferenţia munca. De fapt, mulţi dintre primii artişti stradali au început ca artişti graffiti înainte de a face schimbarea.

Va urma
Sursa: Revista Historia nr. 244

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente