„Crearea Zonei Metropolitane este un proiect pe care mi-l asum și pe care vreau să îl văd devenit realitate în cel mai scurt timp!” Așa s-a angajat echipa PSD care candidează la Primăria Ploiești. În particular, este promisiunea marca Volosevici. Ce nu știe acesta este că ideea unei zone metropolitane nu este deloc nouă. Conceptul a fost lansat pentru prima dată în 2006, de către primarul Emil Calotă. El a devenit realitate tot atunci, iar pe scheletul acestuia s-a consolidat imediat Polul de Creștere Ploiești, în interiorul căruia s-au implementat patru mari proiecte europene: sensul giratoriu de la ieșirea din Ploiești spre Păulești, Hipodromul, Parcul Municipal Vest și podul din prelugirea Mărășești. Polul de creștere s-a oprit însă cu dezvoltarea la Ploiești și nu s-a extins cu nimic în restul zonei metropolitane, de unde și nemulțumirea comunelor riverane, participante în acest proiect: Păulești, Blejoi, Bucov, Berceni, Bărcănești, Brazi, Ariceștii Rahtivani și Târgșoru Vechi. Bine, ulterior, prin includerea în Polul de Creștere a orașelor Băicoi, Boldești-Scăeni, Bușteni, Plopeni etc., ideea în sine a fost dusă în derizoriu și apoi compromisă. Deci ar fi de reținut faptul că azi și acum este prezentată varianta zonei metropolitane ca și cum ar fi idee în premieră, ori lucrurile nu stau deloc așa. Doi: degeaba își asumă Ploieștiul sau un candidat ori altul o asemenea structură, dacă primarii localităților limitrofe nu vor să adere la așa ceva. Mai cu seamă că au fost păcăliți odată! Trei: Primăria Ploiești a fost extrem de refractară la soluția unor structuri parteneriale; cum poate fi așadar nucleul zonei metropolitană, dacă a respins toate formele asociative de până acum (ADI Mobilitate, de exemplu)?
Articol de Elena Şerban