joi , 5 decembrie 2019
Home / Actualitate / Germania îşi întoarce faţa spre Rusia

Germania îşi întoarce faţa spre Rusia

În Germania, s-a încheiat, la sfârşitul lunii iulie a.c., cea de-a 18-a şedinţă plenară a forumului ruso-german „Dialogul de la Petersburg”. Participarea la acţiune a miniştrilor de externe demonstrează clar cât de interesante sunt ambele părţi să colaboreze. Declaraţiile imediate ale reprezentanţilor părţii germane confirmă faptul că Berlinul renunţă făţiş la vectorul antirusesc din ultimii ani, comentează RIA Novosti.

 

Ministrul german de externe, Heiko Maas, a declarat că, în pofida dezacordurilor existente, „dialogul cu Rusia este necesar”, deoarece „fără Moscova, nu vom putea răspunde la problemele urgente de politică mondială”. Separat, şeful Departamentului de politică externă al Germaniei a menţionat imposibilitatea realizării, fără Rusia, a „unei păci de lungă durată în Europa”.
Încă şi mai direct a fost prim-ministrul landului federal Saxonia, Michael Krestschmer, care nu numai că a cerut ridicarea sancţiunilor (impuse Rusiei – n.t.), dar şi a enumerat circumstanţele-cheie în favoarea unei astfel de decizii: repunerea Rusiei în drepturi la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) şi construirea gazoductului North Stream-2.
Evenimentele petrecute în ultima vreme în legăturile ruso-europene şi, concret, în cele ruso-germane ne obligă să ne gândim la importanţa planificării strategice pe scena mondială, precum şi la particularităţile memoriei umane.
În toamna anului 2010, Vladimir Putin, în postul de prim-ministru, a participat la un forum economic organizat de ziarul german Siiddeusche Zeitung. Tot atunci , în amintita publicaţie a apărut un articol
de-al său, care conţinea propunerea referitoare la crearea „Marii Europe”, ca un spaţiu integrat economic comun. Ideea s-a dovedit atât de interesantă şi de atractiv prezentată – „de la Lisabona la Vladivostok” -, încât despre ea continuă să vorbească şi acum. Faimoasa formulă a fost citată şi de Angela Merkel în 2016, an foarte dificil pentru relaţiile bilaterale ruso-germane.
Cu toate acestea, tocmai acum, în 2019, există posibilitatea să fie evaluată întreaga amploare a planului, eforturilor şi previziunilor Moscovei.
În ultimii aproape nouă ani, lumea a suferit schimbări care pot fi numite, fără exagerare, tectonice, de nu li se vede sfârşitul. Legăturile dintre Rusia şi Europa au parcurs un cerc complet – de la cooperarea pragmatică până la dura confruntare şi înapoi, însă deja pe o spirală calitativ nouă de conlucrare.
Cu doar trei sau patru ani în urmă, disputele experţilor cu privire la „aspirarea” resurselor europene de către SUA, pentru a-şi salva propria economie, se concentrau pe problema datei la care se va întâmpla acest lucru. Partizanii ideii că Europa va reuşi totuşi să-şi apere suveranitatea şi că Moscova va reuşi „să fure” Berlinul de la Washington erau consideraţi, la mijlocul lui 2010, ca făcând parte din categoria scriitorilor de ficţiune lipsiţi de talent.
În loc de asta, confruntarea transatlantică în legătură cu un spectru larg de probleme, incluzând armata, a devenit în ultimii câţiva ani o realitate obişnuită, iar viteza cu care vechea Europă îşi intensifică cooperarea strategică cu Rusia, cu China şi cu alte ţări din categoria ţărilor „nedemocratice” şi „paria” este în creştere.
Acum, cea mai simplă şi tot mai des întâlnită explicaţie a ceea ce se întâmplă este următoarea: „Ei bine, era evident de la bun început!”. Ţările-lider ale Europei continentale sunt direct interesate de proiecte economice, de infrastructură, de transport şi logistică cu Rusia, pentru a fi incluse în procesele pan-europene. Şi se înţelege de la sine, ele încearcă să se înscrie în aceste proiecte.
Este foarte convenabil să uităm că, în 2010, Putin nu numai că a propus construirea Europei de la Lisabona la Vladivostok, dar a şi exprimat deschis pretenţii faţă de partenerii germani în legătură cu atitudinea părtinitoare manifestată faţă de business-ul rusesc şi rezilierea tranzacţiilor. Evenimentele din 2014 au confirmat suspiciunile manifestate de unii observatori, că, probabil, germanii sperau să obţină, cu ajutorul Ucrainei, totul, lăsând Moscova fără nimic. Nu întâmplător autorităţile europene, în mod special Berlinul, au avut o reacţie atât de dureroasă atunci când Kremlinul, după ce Kievul a încheiat acordul de asociere cu UE, şi-a îndeplinit promisiunea şi a blocat libera circulaţie a mărfurilor în Rusia, cu Ucraina (şi, astfel, din UE).
Este foarte convenabil să uităm că tocmai Germania (în tandem cu Franţa) a fost principalul motor european al presiunii exercitate asupra Rusiei – iar acest lucru ar fi trebuit să distrugă Moscova, obligând-o să capituleze, după care ar fi urmat scoaterea fără milă din ţară a tuturor resurselor posibile, în folosul ei propriu (al Germaniei – n.t.).
Este foarte convenabil să uităm numeroasele predicţii referitoare la faptul că semnarea Parteneriatului comercial transatlantic este inevitabilă, iar Europa vasală nu are nici cea mai mică şansă să reziste în faţa suzeranului de la Washington.
Este foarte simplu să considerăm că situaţia actuală este rezultatul evoluţiei fireşti – şi chiar singura posibilă a evenimentelor – şi că Moscova s-a trezit încă o dată, total întâmplător, câştigător şi beneficiar.
În locul liniei de politică externă, realizată cu răbdare, pe parcursul multor ani (ceva mai mult de nouă), indiferent de orice obstacole – norocul în locul acţiunilor bine gândite, în condiţiile unei lumi aflate în schimbare rapidă şi ale unui coridor de oportunităţi brusc îngustat – o ajungere întâmplătoare pe făgaş; în locul muncii intense în vederea contracarării pericolelor şi a mediului ostil, un concurs fericit de împrejurări; în locul transformării consecutive a adversarilor periculoşi în nişte parteneri interesaţi de cooperarea reciproc avantajoasă – norocul.
Trebuie să recunoaştem că aceasta este o abordare foarte confortabilă pentru percepţia acţiunilor Rusiei pe scena mondială în ochii criticilor şi ai detractorilor săi. Dar se pare că şi pentru Moscova este chiar avantajos un asemenea nivel al expertizei de opoziţie occidentală şi din interiorul Rusiei.
Cred că toţi ceilalţi mai bine ar avea o idee mult mai apropiată de realitate în legătură cu baza pe care se sprijină succesele contemporane ale Rusiei, fie că este vorba de operaţiune militară în Siria, de complexele de rachetă sol-aer S400 „Triumf” din Turcia sau de forţarea, de către Germania, a construirii conductei „Nord Stream-2”.

Check Also

Dezastru total la Clubul Sportiv Petrolul Ploiești

Luni, o echipă a Ministerului Tineretului și Sportului a verificat condițiile în care se antrenează …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *