Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat o creștere medie, începând cu 1 iulie, de 19% a tarifelor reglementate de distribuție a gazelor naturale aplicabile consumatorilor de gaze naturale beneficiari ai serviciului de distribuție, care reprezintă aproximativ 10 lei/MWh distribuit. Potrivit unui comunicat de presă, modificarea tarifelor este determinată de trei factori principali: creșterea costurilor serviciului de distribuție gaze naturale cu inflația prognozată a anului 2024 de 4,6%; creșterea costurilor de capital în urma realizării în anul 2023 a unui volum investițional record, atât în racordări de noi consumatori, cât și în extinderi de sisteme de distribuţie în zonele concesionate; reducerea cantității de gaze naturale distribuite în anul 2023 cu 8%. ANRE ne dă și câteva exemple despre cât și cum vom fi „arși” la buzunar: „un client casnic care locuiește într-un apartament cu 3 camere și are un consum anual de gaze naturale de 3 MWh, valoarea lunară a facturii de gaze naturale ar putea crește cu aproximativ 2,5 lei.”
Articol de Maria Bogdan