luni , 6 aprilie 2020
Home / Actualitate / Furtul miliardului, „șantajul” lui Ilan Șor, „adevărul spus pe jumătate”

Furtul miliardului, „șantajul” lui Ilan Șor, „adevărul spus pe jumătate”

Pas cu pas, guvernarea actuală de la Chișinău își întoarce busola tot mai mult pe linie dreaptă spre alegerile prezidențiale. De acest lucru ne-au convins ultimele subiecte de pe agenda politică din prima săptămână a lui martie, care par să fi umbrit chiar și cel mai durabil eveniment cultural, Festivalul „Mărțișor-2020”, ajuns la a 54-a ediție! Trei subiecte au dominat săptămâna: revenirea la dosarul miliardului cu arestul a 4 funcționari din actuala și fosta conducere a Băncii Naționale a Moldovei (ex-guvernatorul Dorin Drăguțan, fost viceguvernatoare Emma Tăbârță, actualii viceguvernatori Ion Sturzu și Aureliu Cincilei), votarea legii privind redirecționarea profitului BNM în bugetul de stat și „propunerea lui Ilan Șor ca foștii proprietari să restituie 13 miliarde de lei în schimbul restituirii celor trei licențe retrase de la băncile lichidate. Pe marginea acestor subiecte este interviul realizat cu expertul economic Roman Chircă, directorul Institutului Economiei de Piață.

Stimate domnule Chircă, în schema furtului miliardului au fost implicate peste 65 de jurisdicții, ceea ce face, practic, imposibilă recuperarea mijloacelor financiare. „Grupul Șor”, cel mai probabil, a subcontractat companii care au mai pus în aplicare astfel de operațiuni, iar acum Ilan Șor încearcă să șantajeze autoritățile prin ultimele sale declarații pentru a mai slăbi din presiunea investigațiilor penale?
Nu cred că sunt dezvăluiri noi în cazul furtului miliardului pentru că astfel de surse cum sunt Kroll 1, Kroll 2 și probabil anumite aspecte ce țin de anchetă sunt mult mai veridice și mai pline de informații. Este mai degrabă o interpretare cu multe chestiuni inexacte. S-a simțit o dorință de a discuta de pe poziția de fugar, în care se află, în încercarea de a negocia sau a amenința actuala guvernare pentru a obține o marjă de manevră pentru eventuale discuții, inclusiv, și despre securitatea sa. Ceea ce a relatat Ilan Șor este puțin relevant pentru anchetă, dat fiind că a început focusarea pe furtul miliardului exclusiv pe segmentul apariției creditului de urgență de la BNM către cele trei bănci. Dar a omis complet perioada când Șor însuși s-a aflat în fruntea BEM și întreaga fraudă bancară a numit-o eufemistic drept o „bancă ce a avut mici probleme, dar care putea să supraviețuiască”, ceea ce nu este adevărat. Kroll 1 și, în special, Kroll 2, denotă o schemă vastă de devalizare a celor trei bănci și implicarea lui în acest proces. În acest vârtej, până la 2,6 miliarde au fost scoase prin băncile Letoniei, ca mai apoi să fie întoarse 1,6 miliarde. Deci, această mișcare de fonduri a fost gestionată și controlată, inclusiv de această persoană și, cu siguranță, Șor cunoaște mai multe detalii despre beneficiarii finali ai acestor mijloace în peste 65 de jurisdicții. Probabil că a fost implicat nemijlocit în procesul de devalizare. Toate aceste aspecte au fost omise și s-a focusat pe perioada de post-devalizare, care are foarte multe carențe, dar există și multe aspecte generale.
Acum Șor afirmă că intervenția BNM cu acele 13 miliarde drept credit de urgență nu a fost necesară pentru salvarea celor trei instituții care îi aparțineau. Căci spune că nu s-a cerut ajutor, iar Banca Națională ar fi oferit banii nejustificat, creditul făcându-se în favoarea lui Veaceslav Platon.
Ilan Șor de fapt a făcut trimitere la practica internațională, precum că celor trei bănci li s-a impus acele credite de urgență și nicăieri în lume banca centrală nu impune credite similare în situații similare. Dar nu este deloc așa. Greșeala cea mai mare a guvernării de atunci a fost modul secretizat în care s-a acționat, inclusiv aceste credite fiind secretizate. Ori o gaură atât de mare nu putea fi ascunsă prin acte secrete și nu putea fi mușamalizată. În practica internațională, ca linii generale, există așa practici. Dar dacă privim în detaliu, au fost anumite deraieri de la mărimea creditului de urgență și modul în care au fost gestionați acești bani. Trebuie să vedem dacă majoritatea acestor bani au fost îndreptați pentru despăgubirea anumitor deponenți, așa cum s-a declarat sau au fost și alte utilizări, pentru că anumite mijloace au fost utilizate nu întocmai pentru despăgubirea deponenților. Dar per ansamblu, atunci când s-a produs această daună, BNM a acționat în context general corect, de redresare, atunci când bănci sistemice erau în prag de a intra în colaps și existau riscuri mari pentru sistemul bancar. Modul în care s-au identificat soluții deja impune semne de întrebare. Mărimea sumei totale a deponenților nu depășea suma de 2,4 miliarde de lei. Au existat și companii de stat care își țineau banii la BEM, cum e Ministerul de Finanțe, Trezoreria. Deci existau argumente în favoarea acordării acestor credite de urgență. Că, în totalitate, creditul de urgență a fost utilizat priceput și aruncat anume la stingerea focului… mai rămâne de investigat. Mai ales că a existat și acea rambursare de 2 miliarde către BC „Victoriabank” SA, și aceste aspecte trebuie investigate.
Ca să înțelegem corect: pe lângă miliardul furat până la intervenția BNM, se pare că cel puțin jumătate din creditele cu care s-a intervenit tot au fost cumva furate?
Juridic nu au fost furate, pentru că existau niște obligațiuni ce trebuiau onorate. E cazul să facem diferență între expertiza economică a fenomenelor pe care noi putem să o oferim și probe sau acțiuni ilicite comise de actori în acea perioadă. Dacă existau obligațiuni ale acestor bănci către părți terțe la acea perioadă, aceste rambursări poate nu erau după destinație, în conformitate cu creditul de urgență, dar, juridic, acestea sunt obligațiuni curente. Toate pot fi demonstrate în cadrul anchetei. De exemplu, dacă în urma acestor acordări de credite de urgență au fost create contracte fictive pentru a îmbogăți anumite terțe persoane, atunci cu siguranța asta constituie o fraudă. Există două tranșe de acordare a creditului de urgență. Una a fost acordată în noiembrie 2014 și a doua în aprilie 2015. Ceea ce înseamnă că prima tranșă a fost folosită pentru despăgubirea deponenților, a anumitor conturi curente deținute inclusiv de către companii de stat și modul în care a fost utilizat a fost mai aproape de ceea ce înseamnă destinația creditului de urgență. Când s-a văzut că situația a funcționat, toți au tăcut, iar sistemul de secretizare a hotărârilor guvernamentale a fost unul funcțional, atunci multă lume și-a pus întrebarea: care este rostul celui de-al doilea credit de urgență? Iată aici cred că organele de anchetă se pot concentra, în special pe a doua tranșă a creditului pentru a vedea cine sunt beneficiarii. Probabil în a doua listă partea deponenților despăgubiți este mai mică și partea potențialilor beneficiari ilegali este mai mare.
Cele trei bănci au rămas fără licență și se află în proces de lichidare. Ilan Șor solicită întoarcerea licențelor băncilor în schimbul restituirii a 13 miliarde de lei. Ce spune practica internațională în acest sens?
Ceea ce s-a spus la conferință despre vânzarea activelor la prețuri derizorii este un lucru doar pe jumătate adevărat. Dacă scoatem substratul politic, practica internațională arată că în situații de faliment, majoritatea activelor se vând mult sub valoarea acestora. Însă, ținând cont de aspectele politico-economice autohtone, putem presupune să existe acțiuni căpușe cu interese de a prelua aceste active. Deși nu ași pune acest lucru ca obiectiv principal în gestionarea post-furt bancar, ci mai degrabă ca una marginală și unele persoane de rang mult mai jos au beneficiat de unele active mici, gen automobile, imobile. Din cele ce a declarat Șor, obiectivul lui nu este să restabilească activitatea acestor bănci. El va contesta retragerea licenței, dar mi s-a părut de fapt că mesajul transmis ar putea hărțui Republica Moldova, un mesaj de contra-atac, pentru că este o procedură foarte costisitoare. Este un mesaj pentru guvernare de a slăbi, probabil, acțiunile de urmărire penală sau de a obține capital politic. Spun asta pentru că dacă admitem, ipotetic, că vreo instanță i-ar putea da câștig de cauză, acest lucru ar hărțui semnificativ Republica Moldova. Ceea ce este însă puțin probabil. Aceste declarații sunt un șantaj, pentru că sunt declarații ce vin ca o amenințare. În realitate, aceste lucruri se pot realiza peste ani de zile, ceea ce diminuează din puterea șantajului asupra actualei guvernări. Urmează să vedem dacă declarațiile vor fi urmate și de careva acțiuni.
Ilan Șor spune că nu are nicio vină pentru ceea ce s-a întâmplat în sectorul bancar și chiar ar fi întors bani în Banca de Economii.
La sigur, are probe că a întors unele mijloace în Banca de Economii, pentru că asta de fapt și a fost esența schemei fraudei bancare. Este creat acel vârtej, prin care se generează artificial in și out de mijloace, de credite false, documentate, scoase în afară prin băncile letone și înapoi, prin aceleași bănci, prin diferite companii, probabil afiliate grupului Șor, au fost întoarse în Republica Moldova. În cadrul schemei, o parte din aceste mijloace trebuiau să fie întoarse, iar acele urme lăsate în rezultatul acestei scheme pot fi pretinse drept mijloace întoarse. Doar că în realitate lucrurile stau altfel. Trebuie luată lista mijloacelor scoase și de făcut bilanțul, ca să vedem că aceste mișcări au fost în favoarea celor trei bănci sau în favoarea grupului Ilan Șor.
Până acum statul a reușit să recupereze foarte puțin din aceste miliarde. De ce?
Din furt practic nimic nu s-a recuperat. 2,4 miliarde de lei numite drept recuperare au fost acele active comercializate la licitație, ale celor trei bănci sau unele credite luate de cetățeni, întoarse prin decizii ale instanțelor de judecată.
A doua zi după declarațiile lui Șor spicherul Zinaida Greceanîi începe ședința plenului legislativului cu… felicitări de ziua de naștere a lui Șor. Credeți că actuala guvernare este interesată cu adevărat să întoarcă măcar o parte din acești bani?
Sunt foarte multe jurisdicții care trebuie apelate, peste 65 la număr. A fost o acțiune complicată, cu multe companii ce existau de mai mult timp. Probabil că acestea aparțineau unui grup specializat în astfel de operațiuni și nu cred ca grupul Șor ar fi deschis atâtea companii. Acest lucru ar fi fost mult mai costisitor decât mijloacele extrase. Probabil că a subcontractat anumite rețele deja existente, iar ceea ce se vehiculează în presă și comisiile parlamentare despre beneficiarii finali nu sunt decât acele verigi intermediare. Este expres menționat în raportul Kroll că mijloacele au fost scoase, imediat convertite în mai multe valute, redirecționate spre mai multe conturi. Urme sunt lăsate, dar pentru recuperare ar trebui deschise dosare și urmăriri penale inclusiv în acele state, ar fi necesară cooperarea acelor state. Majoritatea sunt state care respectă cadrul legal, dar sunt și multe state care se află în afară, cum ar fi Iranul sau alte state din Asia prin intermediul cărora au trecut aceste mijloace. Deci este un lucru extrem de dificil, pentru că, pe lângă dosare civile, urmărire penală, este necesar a deconspira acele scheme ale instrumentului utilizat, lucru care mă face să cred că întoarcerea fizică a miliardului este puțin probabilă. Făceam o analogie că miliardul pentru Republica Moldova va deveni un subiect ca tezaurul pentru România – visat, dorit și niciodată redobândit.
Cum vedeți decizia de redistribuire a profitului BNM pentru reducerea din povara pusă pe sistemul bugetar ca urmare a furtului miliardului?
În final, este o decizie de echilibru, pentru că inițial se discuta să fie luat tot profitul, ceea ce ar fi diminuat capacitatea BNM de recapitalizare a propriului capital. Faptul că s-a ajuns la decizia de 50 la 50 este într-adevăr un lucru care ar scădea povara pusă asupra bugetului. Este o practică internațională normală. Este o decizie în favoarea BNM că se va redistribui doar 50 la sută din profitul său.
Mulți spun că e o decizie preelectorală, că acești bani trec dintr-un buzunar în altul. Este adevărat și nu cumva această decizie poate să influențeze cursul valutar?
De fapt, anume pentru a nu fi influențat s-a decis ca acele credite de urgență să fie întoarse din bugetul public. În caz contrar am fi avut o Bancă Națională decapitalizată, care și-ar fi redus considerabil marja de manevră în politica monetară, creditară, cu efecte, inclusiv, și asupra cursului valutar. Ceea ce acum se discută că se trec banii dintr-un buzunar în altul, vorbesc oameni care nu înțeleg cum funcționează de fapt acest sistem, cum e pus banul în circulație și ce este Banca Națională, ce înseamnă bani publici. Și aceste confuzii sunt într-adevăr dejucate mai degrabă pe scena politică, dar nu au nimic comun cu realitatea.
Vă mulțumit pentru acest interviu.

Distribuie:

Check Also

Eutanasia este moral greşită

La sfârşitul lunii octombrie 2019, papa Francisc a primit în audienţă o delegaţie a celor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *