Echipa Petrolul Ploiești a reușit o victorie categorică în etapa a 23-a din Superligă, impunându-se, luni, 27. 01 a.c., pe teren propriu, scor 3-1, împotriva formației FC Botoșani. Meciul disputat pe stadionul Ilie Oană a fost dominat de ploieșteni, care au tranșat soarta partidei încă din prima repriză.
Formația gazdă a început în forță și, în doar zece minute, și-a asigurat un avantaj confortabil. Ioan Tolea a deschis scorul în minutul 15, iar patru minute mai târziu, Grozav a majorat diferența cu o lovitură de cap. Petrolul a continuat să atace și a reușit să înscrie al treilea gol în minutul 24, prin Hanca, reușită care a avut nevoie de validarea VAR.
FC Botoșani a încercat să revină în joc, având o bară prin Mitrov în minutul 50. Petrolul a mai marcat o dată, însă golul lui Irobiso din minutul 67 a fost anulat. Moldovenii au avut și ei șansa de a reduce diferența, dar Ongenda a ratat în minutul 72. Totuși, în minutul 85, Enzo Lopez a reușit să înscrie golul de onoare pentru oaspeți, stabilind astfel scorul final de 3-1.
Aceasta a fost prima victorie pentru Adrian Mutu pe banca ploieștenilor, un succes care aduce un moral excelent echipei în lupta din Superligă.
În clasament, Petrolul a egalat-o pe Rapid la numărul de puncte, având 35, şi ocupă locul 7. FC Botoşani e ultima clasată, cu 19 puncte.
PETROLUL: Bălbărău – Ricardinho, P. Papp, Y. Roche, Tolea – T. Keita – M. Rădulescu (D. Radu 68), Hanca (Mateiu 68), Jyry (Huja 90), Grozav – Irobiso (Ali Suhan 90). Antrenor: Adrian Mutu
FC BOTOŞANI: E. Pap – Sadiku (Adams Friday 46), G. Miron, Matricardi, Ţigănaşu – Papa, Aldair Ferreira (Ed. Florescu 46) – G. Cîmpanu (Mouaddib 86), Ongenda, Bodişteanu (Mitrov 46) – Chică-Roşă (E. Lopez 64). Antrenor: Leo Grozavu
Cartonaşe galbene: Bălbărău 77, P. Papp 5, Tolea 30
Arbitri: Horaţiu Feşnic – Valentin Avram, Alexandru Cerei. Arbitri VAR: Sorin Costreie – Cristina Trandafir.
Articol de Daniel Lazăr