5.6 C
Ploiești
luni, 26 februarie, 2024
spot_img
AcasăMozaicIneditFapte şi vremi: Serviciile speciale şi responsabilitatea politică

Fapte şi vremi: Serviciile speciale şi responsabilitatea politică

Operaţiunea „Satanique”

Activităţile organizaţiei Greenpeace sunt destul de bine cunoscute în lume. Organizaţia reuneşte un grup de activişti inimoşi care şi-au dedicat viaţa apărării Pământului împotriva agresiunii noastre, a oamenilor. Greenpeace luptă împotriva defrişărilor abuzive, împotriva uciderii necugetate a animalelor sălbatice, împotriva poluării, iar lista demersurilor sale vizând în ultimă analiză apărarea mediului, apărarea noastră a oamenilor, ar putea continua.
Nu o singură dată însă activitatea Greenpeace a intrat în contradicţie cu lăcomia unor companii care de dragul profitului vor să doboare copaci seculari pe sute de hectare, vor să ucidă balene, vor să omoare delfini sau pui de focă. Nu o singură dată a intrat în contradicţie cu politica agresivă a unor state.
Un asemenea conflict a fost generat de ambiţiile nucleare ale Franţei care, în anii 1980 punea la punct focoasele nucleare pentru SLBM (rachete balistice cu lansare de pe submarine). Experienţele franceze de pe atolul Moruroa din arhipelagul polinezian au afectat flora şi fauna pentru sute de ani de acum înainte. De aceea Greenpeace a hotărât să intervină, atrăgând atenţia întregii lumi asupra nesăbuitelor planuri franceze. A achiziţionat pentru aceasta un vas botezat Rainbow Warrior, care urma să conducă în zona experienţelor nucleare o mică flotilă de iahturi.
O asemenea intenţie era prea mult pentru preşedintele Francois Mitterand, cel însetat de dreptate şi preocupat patru ani mai târziu în 1989, de pregătirea „evenimentelor spontane” care urmau să se declanşeze în decembrie în România. Aşa se face că a ordonat împiedicarea prin orice mijloace a acţiunilor Greenpeace şi a aprobat personal planul Operaţiunii „Satanique”, care fusese elaborat în acest scop de către DGSE (Direction Generale de la Securite Exterieure – serviciul francez de spionaj) şi care i-a fost prezentat de şeful instituţiei, amiralul Pierre Lacoste.
Planul prevedea scufundarea navei Rainbow Warrior aflată la ancoră în portul neozeelandez Auckland, lăsând mica flotilă de iahturi fără conducere, fără nava lor amiral. Amiralul Lacoste a trimis o echipă care mai întâi a studiat zona şi apoi, la 10 iulie 1985, doi scafandri autonomi au minat nava. Prima explozie a produs o gaură în bordaj prin care putea intra un automobil. A urmat, după şapte minute, o a doua explozie, iar vasul s-a scufundat. Cu acest prilej a fost ucis Fernando Pereira, un fotograf olandez de 35 de ani, aflat pe navă.
Din nefericire pentru amiralul Lacoste, operaţiunea a produs vâlvă şi, la scurt timp, doi dintre agenţii lui au fost arestaţi în Noua Zeelandă. Ei treceau drept turişti, soţ şi soţie, intraţi în ţară cu paşapoarte elveţiene.
Au mai fost arestaţi trei subofiţeri, care imediat după explozie părăsiseră Noua Zeelandă pe un iaht, dar a trebuit ca aceştia să fie eliberaţi pe motive de procedură. Submarinul francez Rubis, aflat în zonă, i-a luat la bord, după care a scufundat iahtul.
Cei doi „turişti elveţieni” arestaţi, Cpt. Dominique Prieur şi Mr. Alain Mafari au fost judecaţi în Noua Zeelandă şi condamnaţi la câte 10 ani închisoare pentru omor din imprudenţă şi câte 7 ani pentru incendiere voluntară (cu executare simultană). Imediat Franţa a executat presiuni asupra Noii Zeelande, blocând importurile de produse lactate din această ţară, ceea ce reprezenta o adevărată catastrofă economică pentru micul stat din sudul Pacificului. Franța a obţinut astfel un acord conform căruia cei doi să îşi execute pedeapsa într-o închisoare militară franceză. După transfer cei doi au făcut mai puţin de doi ani închisoare şi au fost eliberaţi, întorcându-se la Paris (el la 14.12.1987, ea la 6.05.1988), unde au primit decoraţii şi şi-au reluat cariera.
Pentru a linişti spiritele, amiralul Pierre Lacoste şi-a dat demisia arătând că „nu persoana mea era implicată, ci funcţia”. A demisionat, de asemenea, ministrul Apărării, Charles Hernn (DGSE era în subordinea Ministerului Apărării). În tot acest timp, Mitterand clama public dorinţa lui fermă de „a se afla adevărul” şi a dispus formarea unei comisii de anchetă. În doar câteva zile, fără a-i intervieva pe Lacoste, ai cărui oameni erau în mod limpede executanţii atentatului. Comisia a decis că guvernul nu e implicat.
Intervenţia brutală a Franţei, cu caracter terorist, a fost dezavuată în toată lumea. Ea nu a fost uitată nici acum, dovadă fiind numeroasele articole, evocări, reportaje televizate prilejuite de împlinirea a 20 de ani de la eveniment. În presa din Franţa, preşedintele Mitterand a fost prezentat într-o caricatură ca un frogman care explică tinerilor: „Pe vremea aceea numai preşedinţii aveau voie să execute acţiuni teroriste”.
Le Monde şi New York Times scriau la 12 iulie 2005:
„Iată învăţămintele la cea de a 20-a comemorare a scufundării navei Rainbow Warrior. Guvernul, chiar şi cele din ţările democrate, sunt capabile de crime, de acte de terorism împotriva unor ţinte civile. Guvernele, chiar şi cele din ţările democrate, acoperă şi neagă aceste crime. Liderii, chiar şi lideri democraţi, mint lumea, vor minţi lumea şi vor nega rolul lor în acte de sălbăticie teroristă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente