fbpx
miercuri , 3 iunie 2020
Home / Actualitate / Fapte bune

Fapte bune

Echipa InfO1 Robotics a Centrului Județean de Excelență Ploiești, împreună cu Deco RAM, Nație Prin Educație, BRD FIRST Tech Challenge Romania, BRD Mindcraft și Colegiul National „Ion Luca Caragiale”, desfășoară de câteva zile o inițiativă care dovedește că olimpicii au și o capacitate extraordinară de a sprijini comunitatea în vremuri mai puțin bune. Elevii, coordonați de profesorii lor, construiesc, într-un voluntariat care ar trebui să ne inspire pe toți, viziere pentru cei aflați în prima linie a luptei cu Covid-19. În martie, InfO1 Robotics a confecționat 303 viziere, donate imediat ISU Prahova, Spitalului Județean de Urgență Ploiești, Spitalului de Pediatrie, Spitalului Municipal Câmpina, Spitalului Municipal „Schuller” Ploiești, Spitalului de Boli Infecțioase „Movila”, Centrului de Dializă Ploiești, Poliției Rutiere Ploiești, Policlinicii MAI, Secției de Radiologie a SJU, Serviciului Județean de Ambulanță, Spitalului CFR, Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Ploiești, Direcției de Sănătate Publică. Pe pagina de socializare, într-o transparență totală, elevii au făcut publice sumele donate și modul în care au fost cheltuiți banii (facturi sau chitanțe), precum și procesele-verbale de predare-primire a vizierelor. Acțiunea olimpicilor nu se va încheia aici, ea va continua în măsura în care instituțiile solicită ajutor pentru asigurarea echipamentelor de protecție.

Distribuie:

Check Also

Consilierii PSD cer chirii mai mici pentru terasele de pe domeniul public

Întrebare: de piețari nu vă interesează dacă au pierderi, că și ei sunt agenți economici …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *