fbpx
joi , 2 iulie 2020
Home / Mozaic / Documentar / FANTOMA ON-LINE – Spărgătorii serviciilor de securitate ale unor state suverane

FANTOMA ON-LINE – Spărgătorii serviciilor de securitate ale unor state suverane

„Dăruiţi-mi mai presus de orice libertăţi pe aceea de a şti, de a mă exprima şi a discuta liber, potrivit cu conştiinţa”
John Milton. A eropagitica

„Spărgătorul” este persoana care pătrunde forţat prin locuri imprevizibile, obţinând rezultate concrete, de maximă valoare în folosul său sau pentru alţii, şi prejudiciind major ţinta. Penetrabilitatea serviciilor de securitate şi efectul realizat a dovedit ineficienţa sistemelor de criptare şi a liniilor de protecţie electrice, magnetice, microundelor, undelor radio etc…
Totul a început în semestrul II al anului 2012, cu un e-mail adresat unui jurnalist de la The Guardian (Marea Britanie), domiciliat în Brazilia, care începea cu: „sunt un membru al serviciilor secrete”. Din documentele ultrasecrete transmise (decriptate conform instrucţiunilor primite separat) dintr-un loc de unde nimic nu ajungea în afara sa, rezulta că personajul avea acces privilegiat la astfel de informaţii, dovedind rafinamentul unei analize politice experimentate. Toţi şi-l imaginau ca un spion veteran al serviciilor de securitate, trecut de 60 de ani, cu păr cărunt şi rar, purtând un blazer albastru, cu butoni de aur, ochelari şi cravată, care te impresionează şi te intimidează în cea mai mare măsură, prin documentele ultrasecrete colectate. Competenţele sale erau nemaipomenite în noua generaţie a computerelor, care permiteau echivalentul electronic al unor seifuri cu milioane de documente şi miliarde de cuvinte.

Prima tranşă de documente era însoţită de un „Manifest personal” în care preciza motivaţiile sale de a denunţa nedreptăţile, minciunile şi dictatele de orice natură, de a combate amnezia şi revizionismele istorice de orice fel. Considera gestul său un act de patriotism, de apărare a valorilor naţionale, devenind o voce profetică din interiorul serviciilor secrete, declarând: „După ce ai văzut tot, realizezi că unele din aceste lucruri sunt abuzive. Conştiinţa ajunge să se convingă că toate sunt fărădelegi. Am văzut destule infracţiuni guvernamentale”.
Spărgătorul avea un simţ al idealismului, pentru el Constituţia era sacră, ea reprezenta garanţia libertăţilor fundamentale, violarea acestora era echivalentă cu o invazie inacceptabilă. Nelegitimă. Fapta sa era o corecţie necesară adusă unui sistem de securitate disfuncţional. Susţinea şi el, ca şi tatăl ău (militar de profesie) că „simţea nevoia de a-și servi ţara. Vroiam să lupt în războiul din Irak, pentru că simţeam că aveam obligaţia ca om să ajut la eliberarea altor oameni de sub opresiune”.

Afirma, totodată, că acţiunile sale „au fost declanşate ca urmare a supravegherii de nebănuit condusă de stat, tehnologia pentru spionaj depăşise cu mult graniţele legii, schimburile şi stocarea de informaţii digitale explodând, în contextul monitorizării electronice în masă”. La primul interviu din Hong Kong, declara pentru jurnalişti: „Nu vreau să trăiesc într-o lume unde tot ce spun, tot ce fac, fiecare om cu care vorbesc, fiecare expresie a creativităţii, iubirii sau prieteniei, este înregistrată”.

„Spărgătorul” era convins de justeţea acţiunilor sale din punct de vedere intelectual, emoţional şi psihologic, având o anumită siguranţă de neclintit. Nimic nu e mai sacru în cele din urmă, decât integritatea minţii unei persoane.

La prima întâlnire cu acesta, în apropierea biroului CIA din Hong Kong, a apărut un tip palid, cu membre subţiri, nervos, ridicol de tânăr, parcă abia îi mijise barba, îmbrăcat într-un tricou alb şi jeanşi, iar în mâna dreaptă cu un cub Rubik (semnul de recunoaştere), conform instrucţiunilor transmise cifrat. Verificarea iniţială era completată de dialogul: jurnalistul -„ la ce oră se deschide restaurantul?”, „spărgătorul” — „la prânz, dar nu vă duceţi acolo. Mâncarea lasă de dorit”.

Părea un tip plăpând cu înfăţişare de student, cu siguranţă mult prea tânăr să aibă acces la informaţii ultrasecrete. „Spărgătorul” s-a prezentat că lucra la Agenţia Naţională de Securitate a SUA, având vârsta de 29 de ani, fiind repartizat la Centrul de Operaţiuni regionale, iar de două săptămâni părăsise locul de muncă şi luase cu el patru laptopuri cu sisteme de codificare sofisticate. Avea acces la serverele interne ale două mari agenţii de securitate din Statele Unite (Agenţia Naţională de Securitate NSA) şi din Marea Britanie (Centrul de Comunicaţii Guvernamentale), dispunând de o perspectivă asupra capacităţii de urmărire a acestora, iar cu datele stocate, computerul putea construi electronic o descriere completă a vieţii unei persoane fizice, juridice, colectivităţi, zone, etc…. Scurta biografie a angajatului NSA era: la 18 ani, în anul 1984 era un pasionat de jocurile cu impresionante abilităţi în domeniul IT şi o inteligenţă pătrunzătoare, părea un beligerant, încrezut, impertinent, fără niciun respect faţă de cei mai în vârstă. Nu avea nicio diplomă, era un autodidact. Stagiul său în armată a fost un dezastru, deşi era într-o formă fizică bună, nu avea vocaţie de soldat, în timpul instrucţiei şi-a rupt ambele picioare. Întors acasă, lucrând sub acoperire pentru NSA, a pătruns în lumea serviciilor secrete, la treapta cea mai de jos.
În anul 2007, ca ofiţer de sisteme de telecomunicaţii şi informaţionale, CIA 1-a trimis la Geneva pentru a asigura securitatea reţelei de calculatoare a Agenţiei şi de a avea grijă de securitatea IT a diplomaţilor americani, el având acoperire diplomatică. În aprilie 2008 a făcut parte dintr-o echipă americană de la Geneva, care s-a deplasat la Bucureşti, pentru a pregăti vizita preşedintelui G.W.Bush, la întrunirea NATO la nivel înalt, având atribuţii în materie de tehnică şi securitate cibernetică.
După o discuţie conflictuală cu unul din şefii săi (pe care îi considera incompetent în materie), în februarie 2009 şi-a dat demisia de la CIA şi s-a angajat la NSA, la o bază militară americană din Japonia, până în 2012, când şi-a dat seama că aceasta detecta toate conversaţiile şi formele de comportament din lume. În martie 2012 s-a mutat în Hawaii ca administrator de sistem, având acces la o mulţime de documente secrete. Era specialist în tot ce era legat de China, inclusiv în privinţa hackerilor, având acces la toate obiectivele ţintă. În cele 13 luni petrecute aici s-a ţinut departe de ceilalţi angajaţi, consemnând pe site-ul său: „Sistemul nu funcţionează. Trebuie să raportez ceea ce nu e în regulă exact celor care sunt responsabili de aceasta. Am observat o serie întreagă de minciuni spuse de oficiali ai statuti în faţa poporului şi mi-am dat seama că, congresul susţine în totalitate minciunile, şi aceasta m-a determinat să acţionez. Să-l vezi pe că Directorul servicillor naţionale de informaţii cum minte în faţă publicului, fără a suferi repercusiuni reprezintă dovada unei democraţii corupte.”
S-a afirmat că spargerea arhivelor secrete ale celor două agenţii de securitate a constituit varianta cibernetică a ceea ce s-a întâmplat la Pearl Harbor, tot un atac pe la spate, dar acum venea de la cineva din interior care avea acces la liste întregi de calculatoare din toată lumea.

Acest „utilizator fantomă” le accesa fraudulos fără a lăsa nicio urmă electronică, fiind capabil să le descarce pe drivere mobile, motivând că repara un profil compromis şi avea nevoie de backup. Se loga la calculatoare când lucrătorii erau plecaţi acasă, de la o distanţă de 8000 de km. Cele două agenţii de securitate interceptau telecomunicaţiile prin conectarea la cablurile submarine cu fibră optică ce înconjoară lumea, având acces direct la serverele giganţilor comunicaţiilor, folosind reţele de camuflaj, cu baze de interceptare pretutindeni în lume, în baza Acordului Five Eyes al ţărilor anglofone: SUA, Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă. Urmărirea în masă era omniscientă şi automată existând chiar baze de date focalizate pe cercetare şi financiar bancare, inclusiv despre Programul „Operaţiuni Cibernetice Ofensive”, privind capacităţi unice şi neconvenţionale fără a avertiza adversarul sau ţinta.

„Spărgătorul”, expert în materie de autoapărare cibernetică, în perioda când apăruse noţiunea de suveranitate cibernetică se numea Edward Snowden, cetăţean american care a trădat fugind din Hong Kong la Moscova, unde a declarat în faţa mai multor jurnalişti: „Deci am făcut tot ce-am crezut că e bine şi am iniţiat o campanie de a corecta ilegalităţile. Nu am căutat să mă îmbogăţesc şi să vând secrete… am cerut lumii dreptate”.

La întrebarea unui jurnalist adresată lui Vladimir Putin: „ce părere aveţi de ideea lansată de E. Snowden privind posibilitatea întâlnirii cu el?” Acesta a răspuns: “îl consider un cadou nedorit, dar nu exclud o eventuală întâlnire ca între doi foşti lucrători în domeniul serviciilor de informaţii, dar numai atunci când va sosi timpul potrivit”.
Col. (r) Ton Şandru

Distribuie:

Check Also

ALIMENTE ANTIASTENIE

Iarna, chiar dacă e una mai blândă, ca în anul acesta, ne secătuieşte de vlagă, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *