luni , 6 aprilie 2020
Home / Actualitate / Excelență în informatică,la Ploiești

Excelență în informatică,la Ploiești

Timp de trei zile, la Ploiești, s-a desfășurat Concursul național cu participare internațională „InfO (1) Cup”, organizat de Centrul Județean de Excelență Prahova. Juniorii ploieșteni au câștigat 12 medalii de bronz și de argint, iar medaliile de aur au fost împărțite între Ucraina, lotul național olimpic de informatică și International Computer High School of Bucharest.

 

Duminică, la Sala „Europa”, a avut loc festivitatea de premiere a laureaților Concursului Național cu participare Internațională de Informatică „InfO (1) Cup”, organizat de Centrul Județean de Excelență Prahova și Colegiul Național „I.L. Caragiale” Ploiești. La această a IV-a ediție rezervată juniorilor au participat 73 de concurenți de la centrele de excelență din Prahova, Brașov, Sălaj, Olt, Vaslui, Timiș, Iași, Neamț și Bistrița-Năsăud, precum și echipe ale lotului olimpic național de informatică și ale International Computer High School of Bucharest. Lor li s-au alăturat elevi din Ucraina și Israel. Comisia științifică, alcătuită din foști absolvenți și olimpici internaționali, astăzi, studenți la universități de prestigiu din lume, a conferit cinci medalii de aur: două au plecat în Ucraina și trei au rămas în țară, la Mihnea Andreescu și Alexandru Luchianov, de la lotul olimpic național și Alexandru Ardelean, de la International Computer High School of Bucharest. Elevii de la Centrul Județean de Excelență Prahova au câștigat 12 medalii: 4 de argint, prin Sebastian Ion Predescu și George Iulian Arsenoiu, de la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” și Alexandru Dobleagă-CNILC și Ștafan Țaga-CNMV, ambii componenți ai lotului olimpic național la informatică; 8 medalii de bronz, prin Tudor Andrei Crețu-Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Mircea Eduard Brăguța – Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”, Daria Maria Savu-CNMV, Andrei Cristian Tabără-CNMV, Alexandru Mihăilescu-CNMV, Filip Ștefan Tudose-CNILC și Ștefan Cătălin Savu-CNILC.
Festivitatea de premiere a fost prefațată de un moment artistic susținut de elevii prof. Adela Dumitrache-Dumitru, prilej cu care micii artiști au primit vestea că, de la anul, Centrul Județean de Excelență va organiza și o clasă destinată artei.
Despre importanța competiției găzduite de Prahova ne-a vorbit, foarte pe scurt, prof. Daniela Lica, directorul Centrului de Excelență Prahova și, dacă vreți, inima evenimentului: „ pentru noi, ca instituție, concursul tocmai încheiat este foarte important, fiind unicul din România adresat centrelor de excelență și, pe de altă parte, este singurul concurs național cu participare internațională adresat juniorilor. Este, apoi, extrem de important și din alt motiv: lumea în jurul nostru se mișcă foarte repede, iar copiii, în cazul nostru juniorii sub 16 ani, au nevoie să fie stimulați să dezvolte competitivități care să-i ajute să facă față provocărilor lumii contemporane. Bine, ei sunt înzestrați cu așa ceva, dar nimic nu este în plus pentru a le stimula înalta performanță”.

Distribuie:

Check Also

Ceapa verde

DEREGLĂRILE HORMONALE POT FI ECHILIBRATE CU CEAPĂ VERDE Folosită în toate anotimpurile, ceapa este foarte …

One comment

  1. A 8-a medalie de bronz nu se nominalizeaza? 😂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *