Lui Nicolae Dărăbanț, epigramistul militar, îi mai subliniez un merit al acestui mînuitor al condeiului ascuțit: a îmbogățit zestrea noastră epigramatică cu un mare capitol de „epigrame cazone”.
În antologia sa sunt peste 50 de catrene cu titluri semnificative: Amintire din armată, Căpitanii, Domnul colonel, Soția de ofițer, În poligon etc.
Din întreaga atmosferă se desprind aspecte umane specifice „meseriei” celor supuși la ordin, care vor să se abată de la reguli: să fumeze, să facă amor, să plece în permisie, de unde se întorc cu damf dionisiac sau de pălincă. Și trăsătura acestor catrene este comunicarea, dialogul presupus cu lectorul pe care-l consideră camarad, așa cum procedează epigramiștii între ei, cu replici, chiar cu dueluri din care nu lipsesc picanteriile. Astfel, autorul se adresează fostului comandant din tinerețe:
Țin minte, m-ați certat odinioară
C-aș fi-ncălcat morala proletară,
Aș vrea eu azi, stimate comandant,
Dar nu mai am… obuzul performant!
În catrenul „El și ea, ofițeri pensionari” este exprimată aceeași idee, care este înțeleasă direct de cei în domeniu, dar e și foarte transparentă pentru orice cititor:
Situația-i ciudată,
Azi, în căznicia lor:
Ea-i cu țeava inelată,
Iar el n-are percutor!
Aluzia nu este nouă, a „spus-o” aproape direct (referindu-se la un general din Artilerie):
A fost mare supărare
Cu nevasta-n dormitor:
Geaba a avut cătare,
N-a avut înălțător.
Această epigramă este știută, a fost publicată și pentru că neuitatul George Zarafu (1933-2019) – cel care a popularizat cel mai mult epigrama românească, recitind, la diverse întâlniri, zeci de catrene, unul după altul, fără să specifice autorul, a declamat și versurile cu această poantă care producea hohote de râs, și cei care nu s-au documentat au publicat-o de curând, greșit, sub numele lui.
La tineri, surprizele sînt altele:
Ochi în ochi și mînă-n mînă,
Sta soldatul cu Andreia,
El i-a spus să mai rămînă,
Și rămas-a…-n luna-a treia!
