fbpx
-2.7 C
Ploiești
marți, 19 ianuarie, 2021
Acasă Mozaic Inedit Drama nepoatei lui Picasso

Drama nepoatei lui Picasso

Marina Picasso, nepoata lui Pablo Picasso, a anunţat că a decis să scoată la vânzare colecţia de opere de artă moştenită de la bunicul ei, estimată la aproximativ 250 de milioane de euro, dar şi celebra vilă din sudul Franţei în care a locuit artistul şi care i-a revenit ei drept moştenire. Marina are în jur de 70 de ani şi spune că nu o leagă niciun sentiment de opera bunicului ei, care şi-a lăsat să trăiască în mizerie fiul şi nepoţii. Preferă să vândă, ca să uite primii ani din viaţă.
De altfel, genialul artist, la moartea sa, a lăsat o avere uriaşă, dar şi picturi şi schiţe necunoscute publicului, evaluate neoficial la câteva miliarde de dolari. Ce n-a lăsat Picasso, poate în derâdere pentru urmaşii săi, a fost un testament: a fost nevoie ca moştenitorii săi să se judece şase ani de zile şi să cheltuiască 30 de milioane de dolari pentru că existau şi copii din aventurile nelegitime ale artistului, alături de cei legitimi, nepoţi, un uriaş arbore genealogic în care fiecare „frunză” avea dreptul la o parte din avere.
Marina este nepoata de după fiul lui Picasso, Paolo, care a venit pe lume în urma căsătoriei artistului cu balerina Olga Khokhlova. Amândoi părinţii ei s-au luptat cu alcoolismul şi s-au despărţit când fiica lor avea doar cinci ani. Din căsătorie mai rezultase un fiu, Pablito, iar amândoi copiii au rămas în grija mamei.
Marina a mai povestit cum ea şi fratele ei au crescut în mari lipsuri materiale şi cum tatăl lor, Paolo, trebuia să aştepte în jur de cinci-şase ore la poarta casei ca să coboare Picasso şi să-i ofere nişte bani. „Când am moştenit această vilă, care i-a aparţinut bunicului meu, primul meu gest a fost să întorc toate picturile cu faţa la perete”, a declarat ea pentru The Guardian, în urmă cu ceva vreme.
Vânzarea operelor lui Picasso este motivată şi de faptul că Marina are cinci copii – dintre care trei adoptaţi din orfelinatele din Vietnam – care au crescut şi au nevoie de bani. „Şi oricum nu intenţionez să ţin aceste opere o veşnicie. Vânzarea este un fel al meu de a întoarce pagina nefericită a copilăriei mele. Să fiu nepoata lui Picasso a fost o povară, nu o mândrie. Îmi doresc să trăiesc uşor şi să mă dedic în continuare operelor de caritate. Nu e ură ce trăiesc, nici amărăciune, nici răzbunare”, a spus Marina.
Ea a mai spus, pentru The Guardian, că nu are nevoie să ţină toate operele. „Este vorba despre o moştenire fără iubire, nu au existat relaţii de familie la noi. În mod normal, când bunica sau bunicul îţi lasă ceva moştenire, chiar şi fără valoare, priveşti acel lucru cu dragoste. La noi nu este cazul de sentimente. Singurele opere la care ţin sunt două picturi, una a tatălui meu şi cealaltă a bunicii, pe care am iubit-o şi am pierdut-o când aveam doar şase ani. Picturile acelea m-au ajutat să cresc, nu opera lui Picasso.”
Marina a mai relatat că bunicul ei era inexistent pentru nepoţi. „Totul a devenit mai complicat când s-a căsătorit cu Jacqueline, care ca să-l protejeze, i-a exclus pe toţi ceilalţi din viaţa lui, inclusiv pe tatăl meu. Patru, cinci şi şase ore trebuia ca tata să aştepte în faţa porţii, ca el să iasă din casă. Asta lasă o impresie negativă puternică unui copil de patru ani, cât aveam eu pe atunci. Încă am traume legate de noţiunea de timp, dacă trebuie să mă întâlnesc cu cineva şi acea persoană întârzie, eu sufăr cu adevărat. Am încercat să rezolv problema cu mai mulţi psihologi, e poate prea adâncă rana pe care o am, am reuşit să depăşesc cumva, dar mi-a fost tare greu”.
Fratele Marinei, Pablito, a vrut să se sinucidă când avea 25 de ani, după ce nu a fost primit la funerariile lui Picasso. A băut înălbitor de rufe şi a suferit dureri nesfârşite luni de zile, până s-a stins din viaţă. „Nu era nebun”, povesteşte, „doar că nu a reuşit să se separe sufleteşte de familia bunicului, de opera lui, era mândru că bunicul lui era celebru, dar suferea în tăcere că nu putea să-l vadă. Îl iubea cu adevărat, iar faptul că nu a fost primit la înmormântare a fost încununarea nefericirii lui”.
„Nu am fotografii cu bunicul meu şi nu mi-a dat nimic cât timp a trăit. Am avut o viaţă grea. Ar fi putut să ne ofere măcar o schiţă, dar el le dădea femeii care făcea curăţenie în casă sau frizerului. Aşa că moştenirea de la el îmi răscoleşte dureri peste care am crezut că am trecut. Iar de afecţiune nici nu poate fi vorba”, a mai povestit ea. „Îmi mai aduc aminte că, în curtea acestei case pe care o vând, din Cannes, exista o capră. Eram copil şi îmi dădeam seama că ea avea mai multă libertate ca mine, îl putea vedea pe bunicul mai des ca mine.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

REGULI DE IGIENĂ CARE-ȚI SALVEAZĂ VIAȚA

În ultimele luni panica s-a instalat cu rapiditate peste tot în lume din cauza unui inamic invizibil, cunoscut ca noul corona-virus sau, după numele...

Povestea europenilor răpiţi de africani

Tragedia comerţului transatlantic cu sclavi africani, care s-a desfăşurat între secolele XVI şi XIX, a primit multă atenţie şi a fost larg condamnată. Cam...

Ce (nu) a reușit să facă Alexandr Stoianoglo într-un an de mandat

Pe 29 noiembrie 2019 Igor Dodon semna decretul de numire a lui Alexandr Stoianoglo în funcția de șef al Procuraturii Generale. Unii colegi și...

Șumudică nu o are mică!

Gura. Șumudică n-a avut niciodată gura mică. Dar nu cred că atunci când l-a adus cineva la vreun club, l-a luat direct de pe...

Petrolul Ploiești / Achiziții și un nou antrenor secund

Petrolul Ploiești se pregătește la turație maximă pentru reluarea campionatului Ligii a doua la fotbal. Elevii lui Viorel Moldovan au început cu un stagiu...