sâmbătă , 9 noiembrie 2019
Home / Actualitate / Dosare penale pe bandă rulantă pentru consum de alcool la volan

Dosare penale pe bandă rulantă pentru consum de alcool la volan

Numărul cazurilor în care conducătorii auto sunt depistați în stare de alcoolemie a crescut în ultima vreme. Doi conducători auto au fost depistați circulând pe raza localităților Florești și Bușteni, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,62 mg/l , respectiv 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei doi bărbați s-au ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. Polițiștii au mai întocmit două dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului, pe numele a doi conducători auto depistați la volan, în Ploiești și Târgșoru Vechi, cu o alcoolemie de 0,45 mg/l, respectiv 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au mai depistat un conducător auto care emana halenă alcoolică și pe raza municipiului Câmpina. Întrucât bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, acesta a fost condus la spital, unde a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au deschis, și în acest caz, un dosar penal pentru refuz de recoltare probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Check Also

Anthropocen, era în care omul ucide planeta (iI)

Al şaselea val Viitorul cataclism planetar, despre care tot mai mulţi savanţi cred că va …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *