joi , 12 decembrie 2019
Home / Actualitate / Dodon vrea de la ONU neutralitate militară pentru Republica Moldova

Dodon vrea de la ONU neutralitate militară pentru Republica Moldova

În numărul trecut al publicației „Ziarul Ploieștii” ne întrebam când se vor întâlni politicele externe ale președintelui Igor Dodon și premierului Maia Sandu. Iar în aceeași pagină, comentatorul politic de la Chișinău, Petru Bogatu se lamenta că Maia Sandu s-a întors de la Washington cu mâna goală. Subiectul disensiunilor grave dintre cele două componente ale guvernării continuă să fie în centrul atenției opiniei publice nu numai de la Chișinău ci și după discursul din 26 septembrie al președintelui Igor Dodon de la tribuna ONU.

„În calitatea mea de Președinte al Republicii Moldova…”

După mai multe complezențe, preponderent populiste, prin care să-și lustruiască, ca de obicei imaginea (cam spăsită după cum s-a văzut din secvențele video), și nu competența în ale diplomației, după o succintă trecere în revistă a problemelor globale cu care se confruntă umanitatea (de care, la moment fie spus, socialiștilor la Chișinău le e mai mult în cot decât pe agendă), în același scop, președintele a cerut comunității internaționale, de la tribuna Organizației Națiunilor Unite, recunoașterea și respectarea statutului de neutralitate a Chișinăului. Și nu o simplă neutralitate, ci una militară. „În calitatea mea de Președinte al Republicii Moldova, fac uz de orice oportunitate pentru a solicita recunoașterea și respectarea de facto a statutului de neutralitate a țării mele. Noi nu vrem să mai fim tratați ca teritoriu neutru, aceasta este altceva decât un stat neutru”. Mai mult ca atât: „Consider că chezășia succesului nostru este promovarea conceptului de recunoaștere internațională a neutralității militare a Republicii Moldova”.
Deh!, de aici și mai la vale, președintele Dodon s-a arătat de fapt cât e de rusofil. Mai drept ale cui interese apără – naționale ale Republicii Moldova sau imperiale ale Federației Ruse? Or, prea desele sintagme „țara mea” (mă rog, dacă până mai adineaori era a oligarhului Vladimir Plahotniuc, acum, după ce se crede scăpat de el și nu mai are în fața cui sta „smirna”, decât înaintea lui Putin, țara e a lui!?), iar cele mai multe aserțiuni, pretinse ca adevăruri, vin de la „eu, ca șef de stat”, precum și lauda că actuala formulă de guvernare este una „fără precedent în regiune”, întărit de marile puteri mondiale, au camuflat prea searbăd adevăratul scop al prezenței sale la ONU. Primul scop era promovarea unei soluții a conflictului transnistrean în formula agreată de Moscova. Desigur cu participarea membrilor formatului „5+2”, dar după ce pe plan intern se va conveni la „un statut special al regiunii transnistrene în cadrul unei Moldove suverane și teritorial integre”. Nu e greu de presupus că Dodon visează să impună actualei coaliții (sau să rezolve numai cu socialiștii, în funcție de rezultatele alegerilor locale) un statut special frate geamăn cu federalizarea. Doar că de astă dată în formula „Dodon+Kozak2”, susținută de Berlin. Firește, într-un context aparte, al conceptului „unei Europe unite de la Lisabona la Vladivostok” al cărui adept este, în care proces, crede dânsul „Moldovei, ca stat european revenindu-i un rol deosebit”. Acest rol deosebit ar trebui să credem că este de a fi mortar între cărămizile pe care se pregătește să le „zidească” Putin până la 2024 – refacerea URSS prin anexarea Armeniei, Belarus, Georgiei, Republicii Moldova, forțând aceste țări să-și declare neutralitatea militară și slăbindu-le astfel. Sau poate chiar prima cărămidă, șef de șantier fiind însuși Dodon?

Nemulțumiri locale într-un pahar cu apă tulbure

La Chișinău, un cor întreg a dat glas criticilor discursului președintelui Dodon în aceeași zi. Vicepreședinții celor două componente ale Blocului ACUM, Alexandru Slusari (PPDA) și Mihai Popșoi (PAS) s-au arătat nemulțumiți că Dodon nu a ținut cont de sugestiile partenerilor și a abordat subiecte geopolitice (în pofida maratonului convenit de ambele componente ale guvernării) care dezbină societatea, iar promovând neutralitatea Republicii Moldova nu a spus un cuvânt despre retragerea trupelor militare ruse. Ex-premierul Pavel Filip critică acest discurs, prin care noua guvernare „bifează o nouă rușine pentru Republica Moldova pe plan internațional”. Nimic despre retragerea trupelor străine, despre rezoluția promovată anul trecut de delegația Moldovei, „prima de acest fel din istoria țării noastre, care cere expres retragerea forțelor militare și munițiilor străine din Moldova”, nimic despre anexarea teritoriilor și încălcarea hotarelor recunoscute internațional în state suverane vecine. Mai mult, credem noi – nimic despre formațiuni paramilitare, existente ilegal pe lângă trupele rusești pe teritoriul unei „formațiuni statale” ilegale nerecunoscute de nimeni. Formațiuni înarmate și instruite de aceleași trupe rusești, aflate și ele ilegal pe teritoriul unui stat suveran ca Republica Moldova. Și ex-ministrul apărării Eugen Sturza s-a arătat rușinat de discursul lui Dodon, suspectând că jocurile de după culise între ACUM și PSRM neglijează total interesele naționale ale Republicii Moldova. „Cât mai tolerăm acest președinte, care sub pretextul de internaționalist și pacificator promovează agenda politică rusească?”, se arată indignat Eugen Sturza.
Dar cel mai indignată pare a fi Asociația Obștească „Parlamemntul-90” (Parlamentul Independenței, membrii căruia au votat independența Republicii Moldova) de afirmația că politicienii noștri și elitele naționale de la începutul anilor -90 ar fi provocat conflictului armat din regiunea transnistreană „în care țara a plătit cu sânge și dezintegrare, apoi – cu degradare economică și socială deja pe parcursul a câtorva decenii”. Practic, Rusia este absolvită de orice responsabilitate pentru cele întâmplate în războiul de la Nistru. Trebuie să fii tare bătut la cap de cahlă, ca să afirmi asemenea inepții de la cea mai înaltă tribună a mapamondului. Când toată lumea știe și vede că tocmai Kremlinul este cel care a inspirat (și mai declanșează în continuare) toate conflictele armate, foarte sângeroase, în majoritatea fostelor republici sovietice, astăzi state suverane (Armenia, țările Baltice, Georgia, Republica Moldova, Ucraina), tocmai Rusia este prezentă în mai toate regiunile cu conflicte armate din lume. Iar atunci când învinuiește aceleași „elite și politicieni!” că „de-a lungul tuturor celor 28 de ani de independență, preferințele geopolitice diametral opuse au stat la baza scindării și dezbinării societății moldovenești, fapt speculat cu multă abilitate de diferite forțe politice exclusiv în interese străine poporului nostru”, uită să se întrebe cine a dezbinat mai mult decât comuniștii și socialiștii (aceeași comuniști), dar mai ales Dodon însuși, aflați în rândurile coloanei a cincea a Moscovei? Însuși discursul său de la tribuna ONU a adus un mare deserviciu eforturilor actualei guvernări din ultimele luni de a avea un demers care să unească societatea în jurul valorilor și obiectivelor care se conțin și în cele două Acorduri semnate de liderii componentelor guvernării și contrasemnate de președintele Dodon. Regretabil. Comunitatea internațională merita mai multă sinceritate și mai puțin populism, cu care socialistul Dodon încearcă să adune voturi în actualul scrutin local.
Cabinetul Sandu pierde inițiativa?
Discursul președintelui Dodon de la ONU demonstrează că șeful statului a preluat inițiativa în materie de politică externă. Mai multă lume pune acest lucru pe seama slăbiciunilor premierului, căreia i se impută că ar face concesii inadmisibile președintelui. În realitate, lucrurile sunt mult mai complicate. Ascensiunea lui Dodon pe plan extern nu poate fi exclusiv pusă în vina Maiei Sandu. E drept că întărirea instituției prezidențiale și preluarea unor importante pârghii ale puterii executive pot fi atribuite liderilor Blocului ACUM, vorbind de banala partajare a funcțiilor. Instalarea în fruntea Curții Constituționale a reprezentantului PSRM a făcut parte din târgul Maiei Sandu și al lui Andrei Năstase cu Dodon. Nemulțumirile pe care și le-a etalat ulterior premierul referitor la alegerea lui Vladimir Țurcan și acum față de conținutul discursului au avut și au menirea doar să potolească fronda din propriul partid. Consolidarea pozițiilor președintelui în materie de justiție, apărare sau securitate este prețul pe care PAS și PPDA îl plătesc pentru că dețin majoritatea absolută în Guvern. Nu așa stau lucrurile însă în politica externă. Ieșirea spectaculoasă a lui Igor Dodon din izolarea internațională este o performanță mult peste puterile Maiei Sandu, firește. Primirea lui Dodon la Cartierul General NATO, participarea lui la lucrările Adunării Generale a ONU putea fi posibilă doar în urma unor aranjamente politice la un înalt nivel internațional. Deși nu face parte din cercuri privilegiate ale ONU, totuși, el a tras ceva foloase de pe urma aflării la New York. A avut ocazia să schimbe două vorbe cu președintele României, Klaus Iohannis, s-a  fotografiat (el și neapărat soția) cu președintele SUA Donald Trump, cu alți câțiva lideri politici. Oricum ai întoarce-o, participarea sa la reuniunea anuală a ONU e un succes politic incontestabil pentru el și o pierdere pentru Maia Sandu care a ratat evenimentul. Dar trebuie să recunoaștem că Dodon a profitat de jocurile de culise ale Moscovei și Berlinului pentru a aduce la guvernare în Republica Moldova coaliția ACUM/PSRM. În spatele noului său look politic stau Vladimir Putin și omologul său german Frank-Walter Steinmeier, fără de care înțelegerea dintre dreapta pro-europeană și stânga rusofilă ar fi fost puțin probabilă. Evident, această combinație controversată, șocantă chiar pentru multă lume de la Chișinău, s-a făcut nu de flori de cuc – Dodon e o mic șurub demontabil dintr-un mare mecanism european al reconcilierii cu Moscova care pare că se pune din nou în mișcare. O piesă ceva mai importantă în acest angrenaj e tânărul președinte ucrainean. În UE există destule forțe care mizează pe promisiunile electorale ale acestuia de a pune capăt războiului din Donbass. Recent, Zelenski a făcut un gest ce dovedește că mecanismul reconcilierii cu Rusia a fost pus în funcțiune – el a revenit la planul  Steinmeier de acum trei ani privind aplanarea conflictului armat din estul Ucrainei. În 2016, actualul președinte al Germaniei, a propus desfășurarea sub egida OSCE a unor alegeri în teritoriile ucrainene ocupate de separatiști fără demilitarizarea zonei și fără evacuarea intervenționiștilor ruși. În prezent în Ucraina a crescut numărul alegătorilor ce doresc încetarea grabnică a ostilităților, iar la Chișinău au apărut forțe politice pretins proeuropene ce consideră că există pericole mai mari decât re-sovietizarea Republicii Moldova. Evident, în UE adepților împăcării cu orice preț cu Rusia n-avea cum să le scape această conjunctură extrem de favorabilă. Planul Șteinmeier, scos de la naftalină, i-a rezervat și lui Dodon un rol anumit în operațiunea de refacere a punților europene ce duc spre Moscova. Dar o eventuală instaurare a păcii în interesele geopolitice ale Kremlinului va pune capăt divizării Ucrainei și Republicii Moldova între eurofili și rusofili? Va scăpa Chișinăul în asemenea context politic de noi autonomii sau de federalizare?
În locul ocupanților străini, alții autohtoni?
La mijloc nu-i decât o utopie, o iluzie a păcii și împăcării. Și asta din simplul motiv că modelul democratic occidental și cel autocratic rusesc sunt ireconciliabile. Cetățenii Ucrainei și ai Moldovei sunt sortiți să aleagă între două areale civilizaționale, fapt care nu poate fi suprimat prin impunerea unor dubioase acorduri contra naturii. Acum unii în UE pontează la Chișinău pe mâna unui bufon cinic, coruptibil, populist, finanțat ilegal de Moscova, care duce Republica Moldova spre un dezastru iminent. În fața acestor rătăciri este important ca electoratul românesc și pro-occidental să nu-și piardă capul și să-și vadă clar interesul în alegerile locale ce vin.
„Sunt primul oficial care prin discursul său i-a reprezentat pe toți moldovenii și nu i-a împărțit pe categorii geopolitice”, scrie Dodon pe contul său de Facebook. Minciuni. Prin discursul său împarte societatea și mai grav. Nu demult cerea executivului mai multe acțiuni și rezultate pentru oameni, mai puțină geopolitică, euforie și polemici inutile. Acum chiar dânsul se complace în geopolitică, euforie și polemici mincinoase. Numai cât face afirmația că optzeci la sută din cetățeni susțin actuala formulă de guvernare – de unde această statistică!? Fala goală și afirmația că Republica Moldova este un stat multietnic în care „conviețuiesc reprezentanții a circa 125 de etnii”, grija exagerată pentru o treime din populație care „se autoidentifică ca fiind vorbitor de limbă rusă”. Și neglijarea faptului că în ultimul timp mai mult de jumătate se autoidentifică ca fiind români, iar mai bine de o treime sunt pentru unirea cu România. Toate acestea îl califică pe Igor Dodon nu numai un „ocupant al funcției de președinte” (cum îl taxează majoritatea surselor media din Federația Rusă), ci un ocupant în adevăratul sens al cuvântului. Cu întreg partidul său, membrii căruia, în marea lor majoritate, pot fi calificați și ei ca ocupanți ai Republicii Moldova. Sau cel puțin colaboraționiști cu un regim străin, asemănători celor din vremea ocupației Germaniei naziste pe teritoriul fostei URSS.

 

Pagină coordonată de Nicolae MISAIL

Check Also

Premiul de excelență pentru Ploiești

Ceea ce noi, ploieștenii, am luat în derâdere, a fost răsplătit de alții cu o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *