fbpx
21.3 C
Ploiești
vineri, 14 august, 2020
Acasă Ocolul Pamantului Dictatorii digitali

Dictatorii digitali

Noile tehnologii vin în sprijinul regimurilor dictatoriale într-un mod pe care cu greu l-am fi putut anticipa în urmă cu câţiva ani. Iată ideea articolului pe care îl găsim în revistele Foreigin Affairs, prezentată de Ovidiu Nahoi şi Şerban Georgescu pentru RFI.

„După aparentul triumf al democraţiei liberale odată cu sfârşitul Războiului Rece, reapariţia statelor de tip poliţienesc părea ceva neverosimil. Noile tehnologii apărute la începutul mileniului, internetul şi telefoanele mobile, păreau să vină în folosul cetăţenilor, oferindu-le acestora un acces mai bun la informaţie, la interconectare şi posibilitatea formării de comunităţi viabile, într-un cadru şi mai democratic.
Dar speranţele în acest sens s-au dovedit a fi naive. S-a dovedit că noile tehnologii oferă liderilor autoritari metode noi prin care îşi pot menţine puterea, permiţându-le, de exemplu, să-şi supravegheze oponenţii într-un mod mult mai puţin intruziv decât prin metodele tradiţionale ale poliţiilor politice , de tip STASI de exemplu.
Regimurile autocrate, în frunte cu China, folosesc acum internetul, reţelele sociale, inteligenţa artificială şi alte noi tehnologii, pentru a rămâne cât mai mult timp la putere. Camerele de supraveghere cu rezoluţie mare, recunoaşterea facială, viruşii, programele de analizare automată a textelor fac parte acum din noile metode de supraveghere.
Partidul Comunist Chinez colectează în prezent o cantitate incredibilă de date personale ale cetăţenilor şi ale afacerilor lor: taxe, declaraţii bancare, istoricul achiziţiilor, dosare medicale, caziere juridice… Cu ajutorul inteligenţei artificiale, toate aceste date sunt compilate pentru a stabili anumite „scoruri de credit social”, pe baza cărora se stabileşte nivelul de comportament al cetăţeanului şi gradul în care acesta trebuie supravegheat.
Astfel, regimul îşi permite să controleze (sau să blocheze, dacă e nevoie) accesul cetăţenilor la practic toate tipurile de servicii, de la paşapoarte şi abonamente de transport în comun până la educaţie.
Represiunea de tip digital care are loc în ţări precum China, dar nu numai, nu fac decât să sporească drepturile statului şi să reducă libertăţile individuale. Dar acesta este poate doar un punct de vedere pesimist. În perioada următoare, schimbările foarte rapide din lumea tehnologiei vor crea poate o dinamică de tipul jocului de-a şoarecele cu pisica, iar, dacă ar fi să ne luăm după istorie, creativitatea şi responsabilitatea caracteristice societăţilor deschise vor permite, pe termen lung, ca democraţiile să treacă cu bine peste această eră a transformărilor tehnologice”, estimează Foreign Affairs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Pod nou peste Dâmbu

La propunerea primarului Adrian Dobre, Consiliul Local Ploiești a aprobat documentația tehnică, faza DALI (documentație de avizare a lucrărilor de intervenție) și indicatorii tehnico-economici...

România a solicitat 10 milioane de doze de vaccin anti-Covid

Ministrul Nelu Tătaru a anunțat că a cerut oficialilor Uniunii Europene 10 milioane de vaccinuri anti-Covid-19, în momentul în care acesta va intra pe...

Șapte polițiști depistați cu Covid-19

Șapte polițiști depistați cu Covid-19 Inspectoratului Județean de Poliție Prahova a anunțat că, în urma testării, au fost confirmate șapte cazuri de infectare cu virusul...

PSD, Pro România și PPUSL au format Alianța pentru Prahova

Ceea ce la început circula „pe surse” s-a adeverit întrutotul. PSD, Pro România și PPUSL (fostul PUR al lui Dan Voiculescu) au format „Alianța...

Recoltă slabă de grâu în acest an

Producția medie la grâu în acest an extrem de secetos este de 2,9 tone/ha, în scădere cu 40% față de 2019, când regimul precipitațiilor...

S-a ales cu dosar penal pentru un briceag

Tânărul a fost depistat de polițiștii Secției de Poliție nr. 2 Ploiești într-un parc situat în zona de nord o municipiului. La vederea patrulei...