joi , 20 februarie 2020
Home / Actualitate / Despre whistlebloweri, sifonari şi trădători

Despre whistlebloweri, sifonari şi trădători

Rezistenţa democrată din SUA a ajuns să trăiască momentul mult aşteptat. Preşedinţia Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a anunţat deschiderea unor investigaţii ce ar putea să ducă la punerea sub acuzare a preşedintelui Trump (impeachment). Până acum, doar doi preşedinţi au fost supuşi procedurii de impeachment lansate de Camera Reprezentanţilor – Bill Clinton (în 1998 şi Andrew Jackson (în 1869), însă ambii au fost salvaţi de votul Senatului. Al treilea, Richard Nixon, a demisionat până ca impeachmentul să fie lansat.
Democraţii încearcă acum cu Ucraina ce nu au reuşit cu scandalul Russiagate şi ancheta FBI condusă de fostul director Robnert Mueller. Aşa cum afacerea Watergate a avut la mijloc informaţiile unui misterios Deepthroat, acum afacerea „Ukrainegate” porneşte de la informaţiile venite de la un lansator de alerte, de la un whistleblower. Despre ce este vorba şi în ce măsură acest deocamdată misterios whistleblower poate fi socotit unul veritabil?

 

Sunt două viziuni despre acest nou scandal din SUA. Prima: Procedura de impeachment nu este un nou act din planul lui George Soros. Nu este niciun tertip juridic pentru destituirea unui preşedinte ce se pregăteşte pentru realegere. Dimpotrivă, este reprezentarea perfectă a unei democraţii funcţionale, graţie unei Constituţii redactate cu peste 200 de ani în urmă şi care este şi azi un far pentru procedurile democratice. Vestea despre investigarea lui Trump nu ţine de un complot, ci este ultima mare speranţă într-o lume nebună”, scrie publicaţia italiană Linkiesta.
A doua viziune „Ukrainegate este ultima bătălie dintre statul profund şi un preşedinte ales de americani pentru a merge la Washington şi a elibera destinul naţional din strânsoarea statului profund”, scrie Pat Buchanan.
Scandalul iscat de un agent secret
Faptele: Pe 25 iulie 2019, preşedintele Donald Trump a avut o discuţie telefonică cu proaspăt alesul preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski. Un membru al serviciului secret din SUA susţine că Trump a făcut o serie de „promisiuni” nespecificate omologului de la Kiev, în schimbul lansării în Ucraina a unei investigaţii împotriva familiei fostului vicepreşedinte Joe Biden, unul dintre potenţialii rivali ai lui Trump la Casa Albă, la alegerile din 2020. Misteriosul whistleblower din cadrul serviciilor nu a avut acces direct la convorbirea celor doi preşedinţi, ci a aflat din altă sursă despre conţinutul ei, câtă vreme aceste conversaţii sunt monitorizate de servicii, după cum chiar Trump a spus-o, fapt de care era conştient la momentul discuţiei cu Zelenski.
Trec doar câteva zile şi presa anti-Trump arată că, în timpul convorbirii, preşedintele SUA ar fi condiţionat acordarea unui ajutor militar de 391 milioane de dolari Ucrainei de lansarea investigaţiilor care să dezgroape mizerii despre rivalul Biden. Verdictul a fost dat de „Preşedintele nu poate să scape basma curată după ce a folosit guvernul federal pentru a-şi pedepsi rivalii politici”. De aici şi până la solicitarea impeachmentului nu a fost decât un pas.
Constituţional, Donald Trump controlează probele
Însă oponenţii democraţi ai lui Trump au de trecut un hop mare: ei nu deţin nici plângerea depusă de agentul serviciilor transformat în whistleblower, nici transcriptul conversaţiei lui Trump cu omologul ucrainean. Doar inspectorul general al Comunităţii de Informaţii are acces acum la aceste documente esenţiale. Cazul democraţilor se bazează pe informaţii neclare, suficiente pentru lansarea unor anchete în comisiile Camerei şi pentru a deturna campania electorală, însă insuficiente pentru impeachment. Legea care reglementează accesul la asemenea informaţii, o lege din timpul administraţiei Clinton, îi permite preşedintelui să interzică accesul. La fel şi legea amendată în timpul administraţiei Obama.
Trump nu ar fi primul, ci al treilea preşedinte care ar decide că plângerea depusă de un whistleblower nu-i permite automat să facă publice şi informaţiile respective. În plus, plângerea aceasta nu ţine de chestiuni „urgente” pentru statul american. Plângerea nu are legătură cu activitatea operativă a serviciilor secrete decât prin faptul că a fost depusă de un agent secret.
Administraţia Trump poate lua decizia de a publica plângerea cu pricina şi transcriptul conversaţiei incriminate, iar odată cu aceasta democraţii pot primi o lovitură uriaşă, în cazul în care se va proba ceea ce susţine preşedintele Trump: nu i-a propus nici un troc politic preşedintelui Ucrainei. Până acum, singura informaţie oficială în acest caz vine chiar de la guvernul Ucrainei şi este similară cu cele susţinute de Trump: nu a existat vreo condiţionare impusă de Trump pentru acordarea ajutorului militar.
Din nou o complicitate între democraţi şi statul profund
În primul rând, se observă o luptă intestină(??) în Partidul Democrat din SUA. Versata Nancy Pelosi nu a susţinut niciodată lansarea unui impeachment împotriva lui Donald Trump, însă acum a cedat în faţa taberei radicale a partidului, din care face parte şi „Brigada” (The Squad), grupul noilor membre democrate ale Camerei Reprezentanţilor: Alexandria Ocasio-Cortez, Ayanna Pressley, Rashida Tlaib, Ilhan Omar, alături de membri mai vechi şi mult mai influenţi ai sistemului. Unii comentatori americani consideră că Pelosi a cedat în faţa taberei radicale, pentru a nu scinda partidul înaintea alegerilor din 2020.
În acest context, este suspectă „scurgerea” de informaţii anti-Trump din interiorul serviciilor secrete şi ea poate duce cu gândul la o complicitate între misteriosul whistleblower şi radicalii democraţi.

Filiera ucraineană a democraţilor şi a lui Clinton
În al doilea rând, trebuie spus că nu ar fi pentru prima dată când este pusă la cale o acţiune concertată împotriva lui Donald Trump de către aripa radicală a Partidului Democrat şi elemente din comunitatea de informaţii. În timpul campaniei prezidenţiale din 2018, Comitetul Naţional Democrat a făcut demersul prin intermediari pentru obţinerea de informaţii compromiţătoare, despre Trump şi campania sa, de la un guvern străin. Care guvern? Ei, bine, tot al Ucrainei. Regimul de atunci de la Kiev condus de Petro Poroşenko, a mizat pe faptul că Hillary Clinton va deveni preşedintele SUA şi i-a oferit informaţii deţinute de serviciile secrete ucrainene şi de organele anticorupţie de la Kiev, informaţii cu ajutorul cărora a fost „îngropat” politic şi apoi judecat şi condamnat fostul şef al campaniei lui Trump, Paul Manafort.
Apoi, serviciile secrete americane, care acum „scurg” informaţii despre conversaţia lui Trump cu liderul unui alt stat, au iniţiat o vastă operaţiune de spionare a campaniei lui Trump, la ordinul fostului preşedinte Barack Obama şi a şefului CIA, John Brennan, totul pornind de la probe total neconcludente, un dosar compilat de un fost agent britanic la solicitarea şi pe spezele aceluiaşi Comitet Naţional democrat al lui Clinton. De la această operaţiune începută ilegal a pornit dosarul Russiagate, cel care a paralizat administraţia Trump până în acest an, când anchetatorul Robert Mueller a concluzionat că nu există complicitate între Trump şi regimul de la Moscova, recunoscând tacit că totul a fost o vânătoare de vrăjitoare. De fiecare dată, democraţii şi-au văzut infirmate acuzaţiile împotriva lui Trump.

„Flagrantul” lui Joe Biden
În al treilea rând, ceea ce democraţii radicali îi impută preşedintelui Trump îi poate fi imputat însutit lui Joe Biden, de data aceasta cu dovezi clare, oferite chiar de însuşi fostul vicepreşedinte. În 2016, Biden a condiţionat acordarea unui credit de un miliard de dolari pentru Ucraina de demiterea procurorului general de la Kiev. Acest procuror începuse să investigheze compania energetică ucraineană Burisma, condusă de fiul lui Biden, Hunter Biden. „I-am spus preşedintelui Ucrainei: „Nu veţi obţine miliardul. O să plec din Ucraina în şase ore. Dacă procurorul nu e demis, nu primeşti banii”, a mărturisit chiar Biden. Apoi, când lucrurile s-au întors împotriva sa, Biden a susţinut că habar nu avea despre afacerile fiului său în Ucraina. Nu este deloc credibil, susţin multe publicaţii americane.

Şantajul vicepreşedintelui Biden în Ucraina a ieşit la iveală în contextul candidaturii sale la alegerile primare pentru Casa Albă. Scandalul care i s-a pregătit lui Donald Trump, având în prim plan de data aceasta noul regim de la Kiev, nu face decât să abată atenţia de la şantajul făcut de Biden în calitate de vicepreşedinte.
SUA, împotmolite în mlaştina din Ucraina
În al patrulea rând, observăm cât de mult se implică serviciile şi guvernele din Ucraina în politica americană şi viceversa. Pe de o parte, este vorba despre servilismul unui regim care vede în SUA singurul sprijin pe care se bazează, însă, pe de altă parte, nu putem elimina ipoteza în care Rusia are încă influenţă asupra serviciilor de la Kiev şi le foloseşte pentru a provoca scandaluri peste Ocean. În ambele situaţii, nu putem observa decât o Americă ce se împotmoleşte în mlaştina informativă post-sovietică din Ucraina, acolo unde regimul Putin pare să fie ca peştele în apă.

Concluzie

În cele din urmă, apare uriaşa problemă pusă de acţiunile aşa-zişilor whistlebloweri, de modul în care au acces la conversaţiile preşedinţilor SUA şi de puterea de a decide ei singuri dacă preşedintele şi-a încălcat sau nu jurământul în timpul acestor conversaţii. „Eisenhower a discutat despre lovituri militare în Iran şi Guatemala şi despre folosirea armei nucleare în Coreea şi în strâmtoarea Taiwan. JFK a încheiat, prin fratele său Robert, un acord secret cu Hruşciov pentru mutarea rachetelor nucleare americane din Turcia, la şase luni după ce sovieticii şi-au retras rachetele din Cuba, Cine i-a împuternicit pe whistlebloweri să facă judecăţi pe baza acestor conversaţii şi să îl pârască pe preşedinte la Congres, în cazul în care nu sunt de acord cu cele auzite?”, scrie jurnalistul Pat Buchanan.
Whistleblowerii se numesc astfel şi sunt protejaţi de legile americane doar atât timp cât acţionează sub impulsul propriei conştiinţe. Când o fac în interesul unui partid se numesc, „sifonari” şi nu mai sunt protejaţi. Iar când o fac în interes propriu sau al altora se numesc „trădători” şi intră direct sub incidenţa celor mai dure legi penale.
Este oare agentul secret care a lansat scandalul Ukrainegate un whistleblower veritabil?

Check Also

Republica Moldova, un stat suspect de „coronavirus”

Nimic nu merge la est de Prut. Lucrurile stau la fel de prost la ambii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline