3.7 C
Ploiești
marți, 18 ianuarie, 2022
Acasă Editorial Despre a vrea și a putea

Despre a vrea și a putea

Că banii nu aduc fericirea, iată, este verificat și certificat. Cum de cine? De Petrolul. Nu-mi spuneți că nu v-ați gândit la asta niciodată, voi, fanii lupilor.
Eu recunosc că da. Și dacă răsfoiți cu vreo câteva numere în urmă, i-am și spus asta lui Nae Constantin în timpul interviului pe care ni l-a acordat.
Un mare paradox, nu vi se pare? Când se pompau fonduri pe conducta franceză mai ceva ca țițeiul din sens invers, îți venea să te iei cu mâinile de cap. Să dai cu basca de pământ. Acum când niciun mega-finanțator nu mai bate-n poartă la Petrolul, ai noștri se descurcă brici și merg ceas. Să încerc eu o explicație, să zic că poate în omul cu bani s-ar fi dezvoltat, la aceea vreme, un mic Becali. M-aș hazarda, ce credeți?
Oricum, nu asta este important. Nu mai este. Și nici nu mai contează. Contează că Petrolul rupe tot, face ce n-a văzut nici Parisul cu Messi în echipă, adică are 8 victorii din 8 meciuri acasă și un singur gol primit. Așa-i că pare altă galaxie? Să-i țină Domnul obiceiul pân’ la vară. Să-i țină obiceiul și să-i țină liniștea, că văd că jocul ține.

P. S. La handbal, iată, jocul n-a ținut. Nu în fața Norvegiei. Mi-ar fi plăcut să vă dau altă veste bună de la mondialul din Spania și că am scăpat de acest mare și etern complex pe care fetele noastre îl au de când mă uit eu la handbal. Și mă uit de ceva timp…. Dar nu. Ne-au hipnotizat. Mă întreb și eu, totuși, de ce? Și cum e posibil să te subordoneze o jucătoare care, nu vă supărați, ce dacă e portar, are vreo 41 de ani.
P.P.S. Și cum o veste bună vine și cu una proastă, și cu una neplăcută. Iar aceasta, ultima, o reprezintă anunțul în lacrimi, făcut de o mare campioană. Ana Maria Brânză Popescu ar fi meritat să fi așternut câteva rânduri și gânduri doar pentru ea. Promit ca acum
să-mi scot pălăria inchipuită în fața super-campioanei. Și să revin cu câteva povești și amintiri. Ană, dragă, te-oi fi retras tu de pe planșă ca să intri în istorie, dar n-o să pleci de tot, așa ai promis!

Editorial de Mariana Podeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

CSM PETROLUL PLOIEŞTI, 89-81 CU BC CSU SIBIU ŞI LUPTA PENTRU PLAY-OFF CONTINUĂ!

Final de weekend de excepţie pentru iubitorii baschetului ploieştean, care au avut parte de o victorie mare obţinută de CSM Petrolul, în Sala „Olimpia”,...

Georgeta Popescu este campioana europeana la monobob

Reusita pentru echipa Romaniei, pregatita de Cezar Popescu si Dan Scurtu, la Campionatul European de monobob, unde a obtinut medalii de aur și bronz. Pe pârtia...

Sare în bucate dar și-n sănătate

Clorura de sodiu, adică sarea de bucătărie, nu e duşmanul nostru. Dimpotrivă, ea este indispensabilă vieţii: menţine apă în corp, reglează transferul de lichide...

Povestea românului care a sculptat statuia Mântuitorului din Rio de Janeiro

Celebra statuie a lui Iisus din Rio de Janeiro este cunoscuta de toata lumea lumea, însă foarte puţini ştiu că sculptorul chipului Mântuitorului este...

800.000 Euro, finanțare pentru aplicația românească de economii la supermarket

Aplicația românească bonapp.eco, prin care consumatorii pot „vâna” mai ușor produsele care se apropie de termenul de valabilitate, vândute la preț redus de supermarketuri, a...