10.7 C
Ploiești
vineri, 3 decembrie, 2021
Acasă Tara de dincolo de tara Demisii curioase, ce duc cu gândul la... alianțe monstruoase

Demisii curioase, ce duc cu gândul la… alianțe monstruoase

Articol de Nicolae Misail

Pe durata crizei gazelor (criză despre care cetățenii au fost mai mult avertizați decât să-i simtă consecințele negative), mai mulți lideri de partid „și-au rezolvat” relațiile lor cu scena politică de la Chișinău. Unul câte unul, după ani buni în care deciziile lor ne-au drămăluit două decenii și mai bine, deloc fericit, soarta noastră, iată că în nici jumătate de an aceștia părăsesc funcțiile și chiar politica. Unii cu capul sus, după cum se declară, alții cu rânza umflată, cum se constată din propriile lor declarații, alții cu „ciocul mic”, ca să nu le aplicăm altă zicală, mai puțin inteligentă. Altădată influenți, acum, dacă nu mai sunt printre cei din linia întâi și nu mai țin practic nici o sfoară a politicii sau li s-au rupt hățurile de la căruțele partidului, părăsesc avanscena. Doar că nu ca adevărați actori, ale căror nume rămân acoperite de glorie sau cel puțin în memoria multor spectatori, ci mai degrabă ca niște outsideri ghinioniști. Singurul care încă nu a părăsit timoneria corabiei sale politice este Vladimir Voronin, cel care i-a moșit pe mulți dintre cei ce au dus Republica Moldova în cele mai tenebre hățișuri politice și sociale.

Demisii de onoare sau regurgitări amare?
Dacă retragerea lui Petru Lucinschi și demisiile lui Dumitru Moțpan și Iurie Roșca pot fi considerate naturale, odată cu sucombarea formațiunilor politice ale căror lideri au fost (PPCD juridic nu s-a autodizolvat, dar din 2014 nu mai participă la nici un scrutin, fiind practic lipsă în peisajul politic), apoi lanțul (că nu merită calificativul pleiada) demisiilor liderilor politici din actuala generație ține mai degrabă de eșecurile, răsunătoare sau mai puțin sonore, din ultimul scrutin, al alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Poate cu excepția ultimei duble demisii, de la partid și din legislativ, a lui Igor Dodon, adevăratul motiv al retragerii sale urmând să-l identificăm peste un timp.
De fapt, startul seriei neașteptatelor și totodată previzibilelor abdicări l-au dat Renato Usatîi și Andrei Năstase. Primul și-a anunțat plecarea din politică, dar și de la primărie, chiar a doua zi după alegeri, dezamăgit de eșecul blocului său care nu a intrat în Parlament. E drept, oficial s-a retras la începutul lunii septembrie, în pofida mai multor manifestații în susținerea sa ca primar de Bălți. A pus punct însă în epopeea demisiei sale, dar a rămas totuși în fruntea partidului. Mai are speranțe că-i poate zâmbi vreo șansă de a se pune la adăpostul imunității de deputat măcar peste alți 4 ani? Or, MAI din Federația Rusă și-a reiterat solicitarea de extrădare a celor trei „actori” ai Landromatului rusesc, Vladimir Plahotniuc, Veaceslav Platon și Renato Usatîi, acuzați de „coordonarea unei grupări criminale internațională” care ar fi retras peste 500 de miliarde de ruble din Federația Rusă prin tranzacții valutare ilegale și riscă până la 20 de ani de închisoare?
La alte trei zile după alegeri și Andrei Năstase i-a urmat exemplul liderului „Partidului Nostru”. După înfrângerea sa la ultimele prezidențiale (abia locul 5 cu 3,26%) și a formațiunii al cărui lider era, tot atât de evidentă (același loc 5, doar că numai cu 2,33%). Retragerea lui Năstase a fost camuflată prin demisia întregii conduceri a PPDA, liderul ei evitând să recunoască ce planuri are pentru viitor, decât declarând franc că formațiunea urmează a fi resetată. Au mai urmat câteva regurgitări vis-a-vis de declarația Arinei Spătaru că are de gând să preia conducerea PPDA (înaintată de OT Bălți a formațiunii), prin care Năstase a dat de înțeles că ar pute candida și la al doilea mandat de lider și a schimbat data congresului pentru 28 februarie 2022. După care vocea lui a dispărut completamente din peisajul public de la Chișinău. Să însemne că se retrage din partid și din viața politică?

Articol complet pe www.ziarulploiestii.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Lucrările la CN „I. L. Caragiale”, preț majorat pentru a treia oară

Șantierul este programat să se deschidă la anul Ce înseamnă să nu faci o investiție la timp! Vom vedea exemplul clar al proiectului «Restaurare parțială...

Zece teorii şocante ale conspiraţiei

    Nu de puţine ori evenimente importante care au marcat cursul istoriei au stârnit vii controverse. La fel şi o serie de fapte...

Patru noi locuri de joacă, în Ploiești

Rominserv, companie membră a K.M.G. International (Rompetrol), în parteneriat cu Primăria Ploiești, urmează să amenajeze 4 locuri de joacă în oraș, pe strada Gh....

Turcia nu poate fi jandarmul SUA în Afganistan

Erdogan, care a făcut declaraţii după şedinţa cabinetului său, a dat vestea opiniei publice: ”Ne-am înţeles cu Biden asupra faptului că nu avem nicio...

Scrumiere stradale, în Ploiești

Luna trecută, municipalitatea anunța că, în baza unui parteneriat cu British American Tobacco, va începe programul „Alege asumat un oraș curat”. Ei bine, mai...