Orice lecţie despre Unirea din 1859, începe cu menţiunea faptului că la 5/17 ianuarie 1859 „colonelul Alexandru Ioan Cuza fusese ales la Iaşi ca domn al Moldovei”.
Circulă chiar multe glume, legate de modul cum s-au trezit mai repede moldovenii în ajun de Bobotează să aleagă domnitorul, când nu se stinseseră încă ecourile celebrării Anului Nou.
Evident, în acele timpuri, Anul Nou nu se celebra cu Revelion ci cu un culcat devreme în noaptea de 31 decembrie şi mersul la slujba religioasă în ziua Sfântului Vasile cel Mare, apoi cu petreceri, pentru că, de regulă, la Anul Nou, boierii erau confirmaţi sau reconfirmaţi în dregătorii.
Scandal cu regi şi împăraţi
Alexandru Ioan Cuza ieşise în evidenţă atunci când, ajutat de Cocuţa Conachi Vogoride, soţia caimacanului (iubită a lui Cuza, deşi el era căsătorit de dinainte de 1848 cu Elena Rosetti-Solescu), locţiitor domnesc al Moldovei, Nicolae Vogoride, din postura de prefect de Covurlui, dezvăluise în presă, corespondenţa secretă a consulului Austriei cu Volgoride, în care caimacanul fusese sfătuit să falsifice lista deputaţilor care trebuiseră să voteze la 1857, pentru Unire.
Scandalul i-a făcut pe Napoleon III şi regina Victoria să se vadă la Osborne şi să solicite repetarea alegerilor, ceea ce nu a convenit Imperiului Otoman şi Austriei, dar cum cei doi suverani îl salvaseră în Războiul Crimeii pe sultan, acesta nu prea avea de ales, iar Austria, dorind bunăvoinţa celor doi în lupta cu Prusia pentru unificarea germană, nu prea avea nici ea altă cale.
Rusia, care era exclusă de la masa marilor decizii, nolens-volens trebuia să accepte aceste alegeri, nu fără a unelti pentru un domn conservator.
Fiul lui Mihail Sturdza, un candidat dorit de mulţi, chiar şi de unii unionişti.
Dar oare cum au reuşit unioniştii să se decidă şi cum s-a ajuns la Cuza? Nume ca Mihail Kogălniceanu sau Vasile Alecsandri, boieri de viţă, erau de asemenea în cărţi, cum se zice.
Unioniştii aveau obiceiul să se adune la locuinţa modestă a lui Constantin Rolla, care stătea într-un mic apartament din faţa Sălii Elefantului de la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Iaşi. Acolo, fusese aşezat un elefant împăiat, care anterior fusese văzut de ieşeni la circul din capitala Moldovei.
Despre Cuza se ştie că era uns cu toate alifiile, cum se zice. Ca prefect de Covurlui, avea un prieten de nădejde pe Cezar Librecht, un aventurier belgian, pripăşit drept crupier (după ani de război prin armatele Vestului, unde avusese abilităţi de transmisionist şi de genist dar şi de as al jocului de cărţi) prin Cazinoul din Galaţi. El l-a ajutat pe Cuza să câştige la ruletă şi cărţi, i-a facilitat relaţii cu femei de lume (Cuza nu bea alcool, era cartofor, afemeiat şi abuza de cafea şi tutun, ultimele două vicii fiindu-i fatale în cele din urmă).
Un şantaj, Binevenit
Nu era numai succesul modern facilitat de Librecht, care apoi i-a fost consilier apropiat. Mai era şi buna relaţie cu ambii consuli francezi din Iaşi şi Galaţi. Aşa se face că atunci când consulul de la Galaţi a cerut celui din Iaşi să facă posibil ca o companie de navigaţie din Franţa să ia un spaţiu pe cheiul portului Galaţi, consulul francez din Iaşi i-a recomandat neinspiratului său coleg să se uite mai bine în ograda sa şi să bage de seamă că prefectul Cuza „băiat de-al nostru”, era omul de care avea nevoie, el putând oricând reloca un pichet de jandarmi de pe chei pentru a da spaţiul francezilor.
Aşadar, relaţiile cu Occidentul erau cumva asigurate. Rămânea ca unioniştii să se decidă pentru că un scop, o cauză comună nu sunt lipsite de rivalităţi individuale.
Atunci se spune că un căpitan, Nicolae Pisoschi, Moş Pisoi, cum îi va spune mai târziu Alecsandri, ar fi încuiat uşa camerei lui Rolla, ar fi scos sabia şi ar fi cerut ca alesul unioniştilor să fie Cuza.
Evident, Cuza trebuia să fie informat, iar atunci Cuza, se pare, alături de Kogălniceanu şi Alecsandri sau cel puţin alături de unul dintre ei, ar fi jucat biliard la clubul-cazinou al protipendadei ieşene sau al lumii mondene, să zicem. Se spune că un unionist (nu se ştie dacă era sau nu Costache Negri) ar fi venit rapid să-l ia pe Cuza de acolo şi să îi spună că ar putea fi domnitor.
Aceste evenimente se petreceau înainte de ziua de 5/17 ianuarie când toţi deciseseră să fie Cuza, mai ales că fuseseră descoperite acţiuni subversive ale unor spioni aflaţi în slujba Rusiei care ar fi dorit chiar să provoace stricăciuni în oraş.
Aşa se face că Alexandru Ioan Cuza, care după demisia răsunătoare din 1857 fusese avansat rapid la rangul de colonel şi făcut şef al Armatei Moldovei, a acceptat şi restul se ştie, a fost nominalizat şi ales de moldoveni ca domnitor după ce liderilor conservatori li se închisese gura, ameninţaţi cu darea în vileag a conspiraţiei.
Unioniştii moldoveni evident, trebuiau să meargă la Constantinopol cu propunerea, dar pentru asta, trebuiau să treacă prin Bucureşti. Aşadar din 6/18 ianuarie 1859 şi până la 23 ianuarie/4 februarie 1859, adică în preziua nominalizării domnitorului Moldovei, au trebuit făcute jocurile.
Practic, Convenţia de la 1858 de la Paris prevedea ca fiecare Principat să aibă Domn, Adunare şi Guvern Propriu. Dar nicăieri nu scria că un moldovean nu putea avea o funcţie în Muntenia şi nici invers. A fost portiţa legală prin care s-a putut face dubla alegere şi s-a evitat pe moment alegerea unui prinţ străin, cerut de Adunările Ad Hoc, dar care nu fusese găsit aşa repede.
Vasile Boerescu, viitor ministru, avea să declare: „Europa ne-a ajutat, acum rămâne să ne ajutăm noi singuri. Depinde de noi dacă vom şti să înfăptuim Unirea!”.
Despre cum a ajuns A.I. Cuza domn şi la Bucureşti, este o poveste la fel de interesantă şi de palpitantă!
Sursa: Revista Evenimentul Istoric, nr. 66