Că nu e al meu! Și nici al tău! E doar un singur adevăr!
Când spun că și eu muncesc, că și eu merit, iar, la final, îndrăznesc să vreau și eu, nu o fac împotriva ta. O fac pentru mine și familia mea.
Așa cum te respect eu, te rog să o faci și tu! Iar prima formă de respect pe care ți-o arăt este că îmi plătesc dările pentru nenorocitul ăsta de salariu. Iar patronii, fac pe dracu’n patru să-și achite toate taxele și impozitele, tocmai ca formă de respect față de societatea asta strâmbă, în care trăim cu toții.
Eu nu spun că nu îți faci și tu treaba, că nu sunt locuri în care e mai multă nevoie de personal, că nu se simte nevoia de oameni mai bine pregătiți, că sunt instituții în care oamenii trebuie plătiți corect.
NU! În niciun caz. Meritați și voi!
Ideea e că VREM ȘI NOI!
Pentru că MERITĂM!
N-am primit niciun argument logic pentru care noi, privații, să fim excluși de la toate beneficiile bugetarilor.
Niciunul!
Și nu înțeleg de ce continuă starea asta nedreaptă.
Sesizez cum lumea a reacționat atât de disperată la un mesaj pe care l-am vrut de bun simț. Fără atac și discriminare.
Și, poate cel mai important, fără nicio miză politică!
Problema este că România de azi este atât de dezechilibrată încât nu mai vedem ADEVĂRUL.
Și continuăm discuția cu cine a fost primul, oul sau găina, neînțelegând că atât oul, cât și găina suntem noi toți. Bugetari și privați.
Susțin cu tărie că motorul țării ăsteia este inițiativa privată și că aparatul bugetar reprezintă cureaua de transmisie.
Unii fără alții nu putem.
N-ai cum să tragi de motor fără să-i pui ulei, pentru că se gripează, se sparge, explodează, cum nici nu ai cum să lungești cureaua de transmisie la nesfârșit.
De aceea, nu își au rostul acuzele gratuite. Cred că a venit timpul unei concilieri între oamenii care cu adevărat muncesc în țara asta. Fie strungar, polițist-onest, corporatist, medic care nu refuză gărzile, mecanic, funcționar public cu mai puțin de două pauze de cafea, croitoreasă, profesor care predă la oră mai mult decât la pregătire, agricultor, cu toții suntem plini de frustrări și simțim să strigăm împotriva nedreptăților precum pensiile bazate pe altceva decât pe contributivitate, împotriva salariilor șefilor puși politic, care căpușează instituții serioase ale statului, făcând un deserviciu enorm bugetarului de rând, împotriva dezechilibrelor din societate în care unii sunt plătiți regește, în timp ce alții abia leagă salariile de la o lună la alta.
Atâta tot!
Și da, vrem și noi al 13-lea salariu, bani de haine, bani de mâncare, bonuri de vacanță și concedii mai mari, vrem și noi sporuri de praf, de antenă, de stres si de ce o mai fi posibil…pe care STATUL să ni le întoarcă la final de an, pentru că oricum sunt BANI DIN BANII NOȘTRI, plătiți lună de lună.
Pentru unii sună utopic. Pentru mine, nu. E doar o treabă de bun simț.
E clar că așa nu mai merge.
Drumul duce într-o fundătură. Iar ceea ce îi ține la putere pe cei care astăzi ne conduc este discordia și ura pe care au reușit să o sădească între categoriile sociale.
Pentru că merg pe principiul:
LASĂ-I SĂ-ȘI SCOATĂ SINGURI OCHII, PENTRU CĂ PE ORBI ÎI CONDUCEM CUM VREM NOI!
Atât de fraieri să fim!?
Nu prea cred!
Editorial de Marius Marinescu
