21.6 C
Ploiești
marți, 11 mai, 2021
Acasă Editorial DĂ-LE MINTEA DE PE URMĂ!

DĂ-LE MINTEA DE PE URMĂ!

Cui? Ăstora care s-au trezit când trebuiau să se culce sau invers, că tot un drac e. Și dacă vreți un exemplu concret, uite că vi-l dau.
Dan Rădulescu.
Un exemplu de tânăr în banca lui, muzeograf, profesor de liceu și, din întâmplare, scos deputat din partea USR, odată cu primul val anti “ciuma roșie”. Ce a făcut patru ani în Parlament? Câteva zeci de inițiative, interpelări și cosemnatar al unor moțiuni, preocupări, cu precădere, în zona de învățământ și, mai ales, subiectul prin care s-a făcut cunoscut, poluarea. Ei bine, un tânăr serios, cu bun simt, dar destul de rigid și ușor naiv. Ușor, am zis!? Pardon! Puțin mai mult….A stat, a buchisit, și-a tocit coatele pe la comisia în care a activat și, când a învățat unde duce liftul în Parlament, a fost “scuipat” de colegii lui în afara listelor pentru un al doilea mandat. Cu alte cuvinte, malaxorul în care a intrat l-a măcinat cu tot cu fulgi, de n-a realizat ce i se întâmplă.
Ei bine, eu cred că i-au făcut un bine tânărului.
Să-l vedeți acum ce vocal este pe rețelele de socializare? Și, culmea, mai are și dreptate. Despre Covid, despre vaccinuri, despre PSD, despre restricții, despre PNL, despre găștile din USR, despre Câțu și mâțu, despre pensiile speciale, despre tot ce zboară și, de data asta, le zice cum trebuia să le zică de la început, atunci când era cocoțat pe salariul baban de ales (la care n-a visat dar pe care a căutat, conștiincios, ca la școală, să și-l merite). Problema e că atitudinea asta vine iar prea târziu. Un deputat tânăr și promițător, a ratat șansa să spună adevărul așa cum o face acum, pentru că s-a coit până a pleznit! (Îmi cer scuze, dar n-am găsit altă rimă!) Iar pentru asta chiar îmi este ciudă de el.
Eh, dă-le Doamne mintea de pe urmă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Semnificaţia zilei de 9 mai

În evoluţia milenară a poporului român, evenimentele de la 9 mai 1877 şi 9 mai 1945, precum şi Ziua Europei, se înscriu ca momente...

8 ŞI 9 MAI 1945 – ÎNCHEIEREA CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ÎN EUROPA

Anul acesta, la data de 9 mai se împlinesc 76 de ani de la marea victorie împotriva Germaniei naziste. Către sfârşitul primei decade a...

Nordul Greciei, hub energetic al Europei?

Într-un context internaţional în continuă schimbare, energia este declarată o prioritate şi funcţionează ca un catalizator pentru evoluţii în mai multe niveluri. Având în...

Atâta timp cât Dodon va fi în libertate, Moldova nu va avea liniște și pace

Pe ultima sută de metri, cum se vede, și cu câteva zile înainte de a i se pecetlui „obștescul” sfârșit al legislativului de la...