8.2 C
Ploiești
sâmbătă, 7 decembrie, 2024
spot_img
AcasăMozaicMinte, trup, sufletCum obţii o siluetă de vis chiar înainte de vacanţă

Cum obţii o siluetă de vis chiar înainte de vacanţă

Vara se apropie cu paşi repezi şi, cum bine ştii, rochiţele, maiourile şi costumul de baie  nu mai pot ascunde cele câteva kilograme în plus.
Nu ai prea mult timp la dispoziţie ca să-ţi recapeţi silueta, aşa că ar fi bine să iei măsuri chiar de acum.

Începi să te îngrijorezi serios când te priveşti în oglindă din cauza celor câteva kilograme în plus, care îţi strică silueta? Iată câteva mici trucuri şi sfaturi care te ajută să slăbeşti fără să fii nevoită să urmezi un regim drastic.

Slăbeşte între 1 şi 3 kg
Ca să pierzi între 1 şi 3 kg, lucrurile sunt simple: este suficient să-ţi reechilibrezi foarte uşor alimentaţia. Gustările nu sunt recomandate, dar nu trebuie să te privezi total de orice mici plăceri. Dacă nu poţi renunţa de tot la delicioasele dulciuri, cel puţin mănâncă-le în cantităţi mai mici. În loc să înfuleci pe nerăsuflate o ciocolată întreagă, mai bine ia doar 1-2 pătrăţele şi savurează-le îndelung, lăsându-le să se topească pe limbă.
Evită alimentele prăjite. Atunci când totuşi mănânci ceva prăjit (de exemplu un şniţel, un copan de pui), ai grijă să elimini surplusul de grăsime tamponând alimentul cu un şerveţel de hârtie. În acest fel reduci cantitatea de grăsime cu 30%. Cel mai bine însă ar fi ca alimentele pe care de obicei le mănânci prăjite să le prepari de acum la cuptor.
Când mănânci chipsuri (care, din păcate, sunt foarte bogate în calorii), nu le mânca direct din pungă. Toarnă-ţi câteva într-un mic bol şi limitează-te doar la acea cantitate.
Bea mai multă apă, fie plată, fie gazoasă. Limonadele „light” nu te îngraşă, dar continuă să-ţi întreţină dependenţa de gustul dulce. Riscul este ca la un moment dat să începi să bei răcoritoare.
Renunţă la paharul cu vin pe care obişnuieşti să-l bei seara, în faţa televizorului, căci îţi aduce pe puţin 110 calorii. Înlocuieşte-l cu un pahar cu apă sau cu o infuzie neîndulcită de muşeţel ori tei. Dimineaţa, ia obligatoriu micul dejun. Pe timpul nopţii, rezervele de glucide se consumă. Dacă nu îţi încarci bateriile la timp, vei începe ziua cu un deficit de glicogen, motiv pentru care la birou vei fi tentată să mănânci tot ce-ţi cade în mână.

Vrei să pierzi 3-5 kg
Desigur că şi sfaturile precedente sunt de luat în seamă, dar este nevoie şi de schimbări mai importante în alimentaţia ta. Se impune să-ţi schimbi obiceiurile alimentare şi să incluzi în program mişcarea.
Mănâncă mai încet decât obişnuieşti, pentru că aşa vei mânca mai puţin. Creierul transmite semnalul de saţietate abia la 20 de minute după ce ai început să mănânci. Nu uita: cu cât mesteci mâncarea mai puţin, cu atât mai mult vei mânca.
În locul prăjelilor sau paneurilor optează pentru preparate la grătar, precum peşte, pui.
La ora gustărilor alege legume crude, precum roşii cherry, morcovi, salată, castraveţi, varză, măsline verzi (măslinele negre sunt de trei ori mai calorice decât cele verzi).
Ca să slăbeşti, renunţă la alune şi la alte fructe uscate, căci sunt foarte bogate în calorii. Dacă mănânci în oraş, comandă peşte sau pui cu salată. Evită feculentele: pâine, orez, cartofi, paste. Alege: ori aperitiv, ori desert. Renunţă la lift şi urcă pe scări. Astfel consumi 130 de calorii. Când mergi şi când vii de la serviciu coboară cu o staţie mai devreme şi mergi restul drumului pe jos.
Fracţionează-ţi mesele. Mai exact: mănâncă mai puţin dar mai des. Pune-ţi în farfurie o porţie mai mică decât de obicei şi mulţumeşte-te doar cu atât. Peste 1,5-2 ore poţi mânca din nou, dar tot o porţie mică.

Visezi să slăbeşti mai mult de 5 kg
Ideal ar fi să consulţi un nutriţionist care te poate ajuta să slăbeşti fără riscuri pentru sănătate. Principiile de bază: diminuează porţiile, creează noi obiceiuri alimentare, fă multă mişcare.
Mănâncă legume la discreţie. Crudităţile sunt cea mai eficientă modalitate de a-ţi potoli foamea căci se „umflă” în stomac, dar nu te îngraşă.
Nu mai pune zahăr în cafea sau în ceai. Poţi folosi în schimb, îndulcitori naturali.
Studiile americane au dovedit că mâncând un ou dimineaţa reduci aportul de calorii din acea zi. Evită omleta cu ulei şi bacon şi prepară oul fiert tare sau ochi în apă.
Găteşte fără grăsimi, la vapori, la grătar, în folie, la cuptor. Ca să dai gust mai bun mâncărurilor preparate astfel mizează pe condimente şi plante aromatice.
Apucă-te mai serios de sport. Alege o activitate sportivă care îţi place sau, pur şi simplu, ieşi la plimbare de 2-3 ori pe săptămână, câte 30 de minute (mers alert). Îngăduie-ţi din când în când să-ţi satisfaci câte un mic capriciu culinar. Nu trebuie totuşi să acumulezi frustrări, care nu duc la nimic bun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente