fbpx
18.6 C
Ploiești
vineri, 14 august, 2020
Acasă Ocolul Pamantului Cum a fost înlocuit „haosul controlat” de „haosul controlului”

Cum a fost înlocuit „haosul controlat” de „haosul controlului”

Se pare că afirmaţiile pe care le-a făcut preşedintele Putin în Mesajul adresat Adunării Federale (Parlamentul Federaţiei Ruse), foarte supărat de faptul că Statele Unite „nu bagă în seamă încotro se îndreaptă lumea”, au devenit pentru Moscova nu doar momentul despărţirii de marea iluzie intitulată „Donald Trump”. Este pentru prima dată când mesajul anual al şefului statului, perceput ca o adresare către „oraş şi lume”, a fost rostit în situaţia în care lumea a încetat de fapt să mai fie aşa cum ne-o imaginam înainte, scrie Kommersant.

Cea mai mare parte a criticii aduse comunităţii euroatlantice, căreia noi îi spunem „Occidentul colectiv”, a fost adresat în Mesajul prezidenţial, Americii. Acest lucru s-ar părea că trebuie să confirme dreptatea pe care o au politicienii şi experţii ruşi, care s-au obişnuit să explice dezbinarea existentă pe plan mondial folosind teoria atât de dragă inimii a „haosului controlat” al lui Steven Mann.
Ideea acestei teorii constă în faptul că SUA modelează crizele şi conflictele, destabilizează situaţia în diferite regiuni: după care, manipulând cu iscusinţă acest haos, prinde peştişorul în ape tulburi. Până nu de mult, teoria „haosul controlat” reprezenta pentru „capetele vorbitoare” din Rusia, busola care arată fără greş spre principalul beneficiar – Statele Unite ale Americii. Această teorie dovedeşte totuşi tot mai marea incapacitate de a explica haosul care sporeşte tot mai mult în lumea contemporană.
În ceea ce priveşte crizele şi conflictele locale – ne referim la Afganistan, Siria, Irak, Libia, Yemen, Ucraina, Venezuela, câştigul pe care-l reprezintă acestea, pentru SUA cel puţin, nu este evident.
În Afganistan, talibanii „doborâţi la pământ şi-au revenit în cele din urmă, iar acum deja şi americanii se gândesc cum să o ia la sănătoasa.
În Irak, principalul avantaj de pe urma înlăturării regimului lui Saddam Hussein, care a costat America atâtea forţe şi bani, a fost obţinut pe neaşteptate de Iran, un stat ostil Statelor Unite.
În Siria, regimul preşedintelui Assad a rezistat, iar principalele forţe externe de care depinde viitorul acestei ţări – este vorba de Rusia, Iran, Turcia – nu vor apăra, în mod clar, interesele americane.
Situaţia în Ucraina aminteşte mai mult de un haos necontrolat, decât de unul controlat. Totodată, Kievul s-a învăţat să manipuleze cu cartuşul său, folosindu-se de confruntarea sa cu Rusia.
Iar în ceea ce priveşte cine va învinge în bătălia pentru Venezuela. este o mare problemă.
Reiese că obişnuitei lumi unipolare – ordinea mondială în frunte cu SUA – îi va lua locul noua dezordine mondială unipolară.
În această situaţie, învechita teorie a „haosului controlat” trebuie să lase locul teoriei „haosul controlului”.
„Haosul controlului” constituie renunţarea la normele şi regulile de joc internaţionale atât la nivel naţional, cât şi la nivel supranaţional, lipsa dorinţei de a respecta angajamentele faţă de aliaţi şi de a găsi un limbaj comun cu oponenţii, acţiunile spontane bruşte care distrug schemele obişnuite şi şochează profund lumea.
Nu se poate să nu recunoaştem faptul că politica mondială devine tot mai puţin posibilă de a fi reglementată şi tot mai imprevizibilă şi haotică. Conferinţa pentru probleme de securitate de la Munchen– unde nimeni nu a ascultat pe nimeni, chiar dacă era vorba de aliaţii cei mai apropiaţi, SUA şi Europa – a transmis ştafeta altor forumuri şi platforme. Se pare că, în cadrul acestora, vom fi condamnaţi şi pe mai departe să fim oaspeţii aceluiaşi spectacol penibil, care este disonanţa cognitivă colectivă.
Liderul noii dezordini mondiale urmează să fie preşedintele SUA, Donald Trump, un fel de „doctor House” global.
Domnul Trump crede cu tot mai multă sfinţenie în faptul că, modelând crizele şi conflictele, va obţine constant doar un singur câştig, în vreme ce pierderile le vor înregistra alţii. Fiţi însă atenţi că lui îi este tot mai greu să se lupte cu haosul controlului, care reprezintă o dereglare serioasă a maşinăriei de stat chiar şi în SUA.
Ultima dovadă a acestui lucru este povestea cu shutdown-ul record în istorie – sistarea temporară a activităţii instituţiilor de stat din SUA –şi bătălia care continuă între preşedinte şi Congres pentru „Marele zid mexican”.
În consecinţă, este posibil ca America să continue să aibă ca obiectiv „controlul haosului”. Însă mecanismele de realizare a acestui obiectiv deja nu mai funcţionează. Sau, în cel mai bun caz, funcţionează cu întreruperi. Aşa că, în mare, „haosul controlat” rămâne pentru Donald Trump un vis imposibil de atins, iar teoria care-l explică devine o busolă pierdută în sistemul de coordonare modern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Turiști speriați de un urs, la Azuga. Intervenție IJJ Prahova

Jandarmii montani au fost solicitați să intervină pentru acordarea de ajutor unui grup de turiști. Potrivit IJJ Prahova, patru persoane, cu vârsta de aproximativ...

Accident pe DN1, la Blejoi, cu cinci autoturisme și o motocicletă, implicate

Accidentul rutier ar fi avut loc după ce un motociclist, în vârstă de 42 de ani, care circula pe DN1, pe banda nr.2 a...

Patru noi proiecte europene au ajuns în Prahova

Săptămâna trecută, la ADR Sud-Muntenia, au fost semnate patru proiecte europene care privesc județul Prahova, finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Este vorba despre...

Mihai Apostolache deschide lista Partidului Prahova în Acțiune pentru Consiliul Județean

Fostul deputat de Prahova, conf. univ. dr. Mihai Cristian Apostolache, a decis că va deschide lista Partidului Prahova în Acțiune pentru Consiliul Județean Prahova....

CJ Prahova zice că finanțează apolitic, pentru 100 de localități, proiecte în valoare de 23 milioane lei

Cifrele dovedesc însă exact contrariul! În ședința extraordinară de la începutul acestei săptămâni, Consiliul Județean Prahova a votat un proiect de hotărâre, inițiat de președintele...

Accident mortal, după ce un șofer a deschis portiera la mașină fără să se asigure

Accidentul rutier a avut loc pe DC 90, în localitatea Pietroșani. Un șofer care se afla într-un autoturism care staționa, posibil pe fondul neasigurării...