Clubul Sportiv Municipal Ploiești a confirmat prezența echipei de handbal masculin în sezonul 2020-2021 al Diviziei A, urmând a se baza cam pe acelaşi lot din sezonul anterior, majoritatea jucătorilor care n-au avut şansa de a participa la turneul final al juniorilor 1 făcând acum pasul spre seniorat.
Noul sistem competițional va fi stabilit în funcţie de numărul de echipe dornice să participe, intenţia federaţiei fiind să structureze competiţia pe două serii a câte 9-10 echipe şi să se organizeze turnee de mai multe zile în care să se joace 4-5 etape. Este un sistem similar ca în Liga Zimbrilor, inclusiv cu acelaşi protocol medical, care prevede testări înaintea fiecărui turneu. Există şi varianta organizării mai multor turnee, mai scurte, în weekend-uri, în contextul în care multe echipe au în componenţă elevi sau studenţi, dezavantajul fiind reprezentat de faptul că ar fi necesare testări mai dese, care afectează bugetele echipelor. Primul turneu al băieţilor ar urma să fie organizat în a doua jumătate a lunii noiembrie, însă totul se va decide doar după ce se va şti numărul echipelor înscrise în competiţie.