duminică , 15 septembrie 2019
Home / Sport / CS Activ Prahova Ploieşti şi CSM Ploieşti, în Divizia A de handbal, la start…

CS Activ Prahova Ploieşti şi CSM Ploieşti, în Divizia A de handbal, la start…

Într-un sport de preţuită tradiţie în Prahova, în care minunatul nostru judeţ a fost reprezentat cu onoare, mulţi ani în primul eşalon naţional masculin şi feminin, handbalul poate fi apreciat, prin performanţele sportivilor săi, aproape… sport rege”…
Mândrie şi onoare au produs în decursul anilor prahovenii handbalului, unii legende, ce au adus glorie sportului românesc, prin „aur” mondial sau prin medalii mondiale sau olimpice, direct, sau indirect, ca mari jucători sau profesori antrenori (unii emeriţi) – Ion Popescu, Marian Dumitru, Ion Mocanu, Maria Nicolae, Elena Dobârceanu, Mircea Anton, Liliana Chelba Anton, Filofteia Călin, Georgeta Voinea, Ion Iliescu, Constantin Predescu, Nae Danieleanu, sau Arthur Hoffmann (şi preţuit om de sport şi de artă…), precum şi mulţi alţii…
Fără susţinerea admirabilă dintotdeauna, deficitară în ultimii ani, la startul noului sezon competiţional 2019-2020, Prahova este reprezentată doar în Divizia A – eşalonul doi naţional al Federaţiei Române de Handbal (preşedinte – ex-internaţionalul ploieştean – prof. Alexandru Dedu), prin CS Activ Prahova Ploieşti – la feminin şi prin CSM Ploieşti, la masculin.

Clubul Sportiv Activ Prahova Ploieşti, la senioare…
Structură sportivă nou înfiinţată şi susţinută de Consiliul Judeţean Prahova (preşedinte Bogdan Toader), ce se intenţionează a fi de înaltă performanţă, CS Activ Prahova Ploieşti (director ec. Bianca Radu), va activa în premieră în Divizia A (25 de echipe, 4 serii), continuând frumoasa tradiţie a echipei de senioare HC Activ CSO Plopeni (preşedinte ing. Cristian Iancu, structură în cadrul căreia a evoluat şi Cristina Neagu, de patru ori desemnată cea mai bună jucătoare a lumii), care va continua doar cu junioarele.
SC Activ Prahova Ploiești va activa în Seria C (6 echipe, 4 tururi, 20 etape) şi va întâlni în ordine celelalte competitoare: ACS Szekelyudvarhelyi Noi Kezilabda Klub – Odorheiul Secuiesc, Harghita (acasă, la Ploieşti, Sala Olimpia, luni 3.IX.2019, ora 17.00), apoi Dacia Mioveni (deplasare, în Argeş, 14.IX.2019), Naţional Râmnicu Vâlcea (echipa Centrului Naţional de Excelenţă – fără drept de promovare (acasă, Ploieşti, 21.IX.2019), CSU Târgovişte (acasă, Ploieşti, 5.X.2019), CSM Târgu Jiu (deplasare, 12.X.2019), în cadrul primului tur. În clasament alte 15 etape (5 în 2019 şi 10 în 2020).
SC Activ Prahova Ploieşti (antrenori – prof. Florin Ciupitu, prof. Nicolae Nimu, oficial echipă – ec. Horia Iancu) este reprezentat de jucătoarele: Ioana Paraschiv, Alexandra Popescu, Denisa Tudor (portari), Cristiana Florea, Adina Panaite, Irina Shutska (internaţională Ucraina), Mădălina Mureş, Roxana Tabarcea, Florina Popescu, Ana Maria Şerban, Graţiela Stoica, Cristina Creţu, Ionela Leuştean (internaţională senioare), Valentina Leuştean, Roxana Beşleagă (internaţională junioare).
Obiectiv şi speranţa „Turneu final de baraj” şi de ce nu, promovare…
Într-o „testare” reuşită, înaintea startului oficial – „Cupa de Toamnă” (Sala Polivalentă Plopeni, 31.VIII – 1 . IX.2019), echipa CS Activ Prahova Ploieşti a întâlnit şi a învins trei puternice formaţii din Divizia A: 34-18 cu CSM Târgu Jiu – Gorj (din Seria C); 34-28 cu Crişul Chişineu Criş-Arad („favorită” – Seria D) şi 33-25 cu CSU Ştiinţa Bucureşti („favorită” – Seria B), ultimele două adversare prezente şi la ultimul baraj pentru „Liga Florilor” – prim eşalon naţional de senioare…
CS Activ Prahova Ploieşti, în imagine, în rândul de jos, de la stânga la dreapta: Valentina Leuştean, Ana Maria Şerban, Ionela Leuştean (20 ani, soră geamănă cu Valentina…), ec. Bianca Radu (director CS Activ Prahova), Medeea Bucescu (oficial club), Roxana Beşleagă, Graţiela Stoica, Adina Panaite; în rândul de sus, tot de la stânga: ec. Horia Iancu, Cristiana Florea, Irina Shutska (Ucraina, ex Dunărea Brăila), Mădălina Mureş, Denisa Tudor (ex CSM Bucureşti), Ioana Paraschiv (ex FC Argeş Piteşti), Alexandra Popescu, Florina Popescu (ex FC Argeş), Cristina Creţu (împrumutată de la Corona Braşov), Roxana Tabarcea (ex Gloria Buzău), prof. Nicolae Nimu, prof. Florin Ciupitu.
Clubul Sportiv Municipal Ploieşti,
la seniori
Cu preocupări prioritare, momentane, vizând handbalul juvenil, CSM Ploieşti (director prof. Cristian Nica) va reprezenta Prahova, al doilea an consecutiv, printr-o echipă formată în majoritate din talentaţi juniori, în Divizia A de seniori (25 de echipe, 4 serii).
CSM Ploieşti va activa în Seria B (8 echipe, 4 tururi, 28 etape) şi va întâlni în ordine celelalte competitoare: Steaua 2 Bucureşti (echipa „satelit”, fără drept de promovare; deplasare, 15.IX.2019), CSM 2 Bucureşti („satelit”…); acasă, Ploieşti, Sala Olimpia, 22.IX.2019); AHC Dobrogea Sud 2 Constanţa („satelit”…; deplasare, 29.IX.2019); CS Medgidia (acasă, Ploieşti, 6.X.2019), CSU Piteşti (deplasare, 13.X.2019), apoi, CSU Târgovişte (deplasare 20.X.2019), CSM Alexandria, (acasă, Ploieşti, 31.X.2019), în cadrul „turului 1”. Apoi 7 etape din „returul 1” (în 2019) şi alte 14 etape din turul 2 şi din returul 2 (în 2020).
CSM Ploieşti (antrenor prof. Silviu Stănescu, oficial echipă, prof. Mihai Albu) este reprezentat de jucătorii: Alex Ispas, Adrian Tănăsescu, Andrei Cioc, Fabian Oprea (portar), Vlăduţ Alici, Richard Floarea, Constantin Ştefan, George Pop, Flaviu Mereu, Mihai Iorga, Răzvan Iacob, Vlad Militaru, Natanael Nicolae, Mihai Chiranu, Gabriel Paraschiv, Andrei Stănescu, Valentin Bucuroiu, Ionuţ Mirică, Patrik Albu, Ionuţ Iliescu, David Rudai, George Popa, Raul Pantazi, Costin Neaţă.
Cât mai multe succese, echipelor prahovene!

About admin

Check Also

Petrolul, punct preţios la Marea Neagră …

Fotbal Liga 2 /Etapa 4 (Stadion „Farul” Constanţa / 26.VIII.2019): Farul Constanţa – Petrolul Ploieşti …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *