Într-o zi însorită şi călduroasă de sfârşit de octombrie m-am urcat în tren şi m-am oprit la Sinaia. Sinaia regală cu şarmul ei este destinaţia unde mă desprind de preocupările zilnice şi care întotdeauna mă ajută să curăţ grijile. Nu cred că există cineva care să nu aprecieze măcar, dacă nu chiar să îndrăgească acest oraş. Pentru o multitudine de motive.
De data aceasta, excursia mea de o zi mi-a rezervat o surpriză plăcută: am descoperit Castelul Ştirbey. Se află vis-à-vis de Telecabină. Am ajuns în zonă şi am intrat, văzând doar că la intrare scria: Muzeul oraşului Sinaia. Mai mult decât atât, m-a intrigat arhitectura interioară a unei foste reşedinţe aristocrate.
La intrare, un hol larg pe pereţii căruia era expusă istoria cronologică a Sinăii, din secolul XV şi până în contemporaneitate. De fapt, până la Revoluţia din 1989. Aici, cel mai tare m-a frapat o poză cu regele Mihai I la gară în momentul exilării, consolat de mama sa, Regina Elena. Continuând periplul, în mijlocul holului se găseşte o machetă a oraşului cu amplasarea clădirilor principale. Mai în faţă, un salon cochet transformat în cafenea unde se aude în surdină o muzică romantică. Din salon, se iese pe o terasă cu vedere spre oraş. Te simţi deja transportat într-un roman de secol XIX. Pentru a completa scenografia, revenind în interior, o cameră laterală reproduce un salon aristocrat: mobilier vechi, un pian, obiecte pentru servit ceaiul, un manechin cu un veşmânt feminin superb de epocă.
Vizita a continuat la subsol unde, într-un labirint de încăperi micuţe sunt adunate ameţitor de multe informaţii. De la genealogia familiei Ştirbey se trece la o ilustrare a florei şi faunei munţilor Bucegi. Un colţ aparte prezintă stâncile Franz Josef şi povestea vizitei împăratului. Prin intermediul manechinelor costumate şi a unor obiecte de epocă, se arată istoria Salvamontului, a Cercetaşilor, dar şi a sporturilor cu tradiţie în Sinaia: ski, bob, automobilism.
O ultimă parte a expoziţiei postează despre oraşele înfrăţite cu Sinaia, cum ar fi de exemplu oraşul Thame din Anglia sau Kuşadasi din Turcia. Pe lângă aceasta, este expusă o serie impresionantă de personalităţi ale oraşului Sinaia. Voi enumera doar câteva: George Enescu, Nicolae Iorga, Theodor Aman, Mircea Eliade, Spiru C. Haret, Ştefan Luchian, Petre Carp, Yehudi Menuhin etc.
Credeam că ştiu totul despre Sinaia şi că nu mai este nimic de aflat?
Mi-am dat seama că mă înşelam. Şi încă ceva: castelul Ştirbey dispune şi de locuri de cazare.
Articol de Mihaela Manea