Spitalul Orășenesc Sinaia-cel nou, început acum 31 de ani-va costa 272.498.000 de lei, respectiv, 54.500.000 de euro. Nu știm dacă suma cuprinde numai partea de construcție sau și dotările. Pentru că, dacă se referă numai la zidărie și finisaje, valoarea este una imensă. Imensă pentru noi, nu și pentru statul român, care este obișnuit să arunce cu sume uriașe în investițiile publice. Asta în timp ce un privat realizează aceeași construcție cu mai bine de jumătate de sumă. În fine, ideea este ca spitalul să se și realizeze de-adevăratelea. Ultima strigare e că va fi dat în folosință în 2026. Cum însă avem deja trei decenii de „lucru” la această unitate, până nu vedem panglica inaugurală tăiată, nu mai credem nimic.
Deunăzi vreme, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, enitate care a preluat finanțarea Spitalului Sinaia, Guvernul României a reaprobat indicatorii tehnico-economici, la suma de 272.498.000 de lei (54.499.600 euro). MDLPA are și o justificare: „actul normativ a fost necesar întrucât proiectul tehnic a trebuit adaptat la situația din teren, în vederea respectării normativelor tehnice, medicale, precum și a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare. De asemenea, orașul Sinaia a solicitat suplimentarea dotărilor medicale și crearea unor spații necesare relaxării și odihnei cadrelor medicale. Îndeplinirea acestor cerințe a condus atât la reconfigurarea funcțiunilor, recompartimentarea și reamplasarea secțiilor medicale astfel încât să se asigure un flux medical optim, cât și la mărirea suprafețelor spitalului, a regimului de înălțime și a numărului de paturi de spitalizare, de la 138 la 143.”
Scurt istoric al neputinței statului român. Sau al oamenilor care l-au condus
Lucrările la noul spital de la Sinaia au început în anul 1992, dar pe baza unui proiect care data din 1985. Clădirea a fost inițial gândită să dispună de subsol, demisol, parter și șase etaje. Noul imobil urma să înlocuiască spitalul actual, construit în timpul regelui Carol I, deci mai bine de acum 140 de ani. Șantierul s-a oprit aproape imediat, la nivel de suprastructură realizată în proporție de numai 10%. Au trecut apoi 19 ani fără să se mai facă nimic. Proiectul s-a plimbat în toată această vreme între Ministerul Sănătății, Consiliul Județean Prahova și Primăria Sinaia. Abia în 2013 investiția a fost relansată: s-a demolat ceea ce se realizase anterior, s-a renunțat la construirea a șase etaje, proiectându-se un regim de înălțime de subsol, demisol, parter și 2 etaje, s-au executat lucrări la structura de rezistență, zidărie pereți exteriori etc. În 2018, din lipsă de bani, Primăria Sinaia a sistat din nou șantierul. În 2019 și 2020 s-a refăcut iar proiectul tehnic. În 2020, investiția a fost preluată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, schimbare care a venit la pachet cu noi indicatori tehnico-economici, un nou contract de lucrări și o valoare estimată la 121.000.000 lei. Oricum s-a ajuns la un stadiu fizic al proiectului de 65%. Dar au venit anii pandemiei, al scumpirilor de toate felurile, plus că Primăria și DSP Prahova au cerut o serie de lucrări suplimentare și un plus de dotări, printre acestea fiind creșterea suprafeței construite și a numărului de paturi, precum și modificarea regimului de înălțime. Nu s-a cerut revenirea la cele șase etaje, ci la construirea unei mansarde peste cele două etaje, mansardă în care ar urma să se amenajeze un spațiu de relaxare pentru personalul medical. Toate acestea au condus la o majorare a costurilor de 125%, de la 121.000.000 lei, la 272.498.000 lei. CNI susține că termenul de finalizare a spitalului este de peste 30 de luni, ceea ce corespunde cu prima parte a anului 2026. În ceea ce ne privește, nu credem în acest termen; nici în 1992 nu credeam că vor trebui să treacă 34 de ani pentru un spital de stat, asta în vreme ce țara a fost împânzită de spitale private, unele chiar mult mai mari decât noua unitate de la Sinaia.
Articol de Maria Bogdan
