fbpx
joi , 2 iulie 2020
Home / Actualitate / Corina Crețu, raportor pentru  mecanismul de 560 de miliarde de euro privind redresarea Uniunii Europene

Corina Crețu, raportor pentru  mecanismul de 560 de miliarde de euro privind redresarea Uniunii Europene

Corina Crețu, europarlamentar din partea PRO România, a fost desemnată raportor pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență al Uniunii Europene, din partea Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European (REGI). Prin Mecanismul pentru Redresare și Reziliență, în valoare de 560 de miliarde de euro, se va oferi sprijin financiar pentru investițiile și reformele ce vor viza, în special, tranziția către o societate digitală și verde și reziliența economiilor naționale; aceste investiții și reforme vor fi corelate cu obiectivele incluse în semestrul european. Instrumentul financiar va fi integrat în semestrul european și va avea o facilitate de finanțare de până la 310 miliarde de euro și va putea să ofere până la 250 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi. Sprijinul va fi pus la dispoziția tuturor statelor membre, dar va fi concentrat în zonele cele mai afectate și acolo unde nevoile în materie de reziliență sunt cele mai mari.

Într-un mesaj pe Facebook, Crețu a scris: „Acest instrument este de o relevanță aparte pentru că are ca scop susținerea reformelor din statele membre pentru a atenua impactul economic și social al pandemiei. Fiecare stat membru va avea acces la acest instrument în baza planurilor de redresare prin intermediul cărora urmăresc să răspundă efectelor economice și sociale ale pandemiei-prin reforme și investiții publice. Sper ca și România să depună toate eforturile pentru a beneficia cât mai mult de sumele puse la dispoziție prin acest mecanism.”  De la revenirea sa în Parlamentul European, în iulie 2019, Corina Crețu a coordonat sau coordonează alte șapte rapoarte importante în activitatea legislativului european: raportul privind bugetul anual al UE pentru 2020,  raportul special cu privire la frauda în comerțul online, raportul special cu privire la migrație, raportul Băncii Europene de Investiții pentru anul 2018, raportul privind protejarea intereselor financiare ale UE pentru anul 2018 și raportul privind mecanismele de cooperare transfrontalieră și raportul privind controlul activității financiare a Băncii Europene de Investiții pentru anul 2019. Corina Crețu a fost membru al Parlamentului European din 2007, anul aderării României la UE, până în 2014.

Din noiembrie 2014 a exercitat funcția de comisar pentru politică regională din partea României, în Comisia Europeană condusă de Jean-Claude Juncker.

Distribuie:

Check Also

A fost operaționalizat Sumal 2, sistemul care ar trebui să elimine tăierile ilegale de păduri din România

Guvernul României a aprobat, în ședința din data de 25 iunie, HG pentru aprobarea Normelor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *