Pe 2 martie, de Ziua Memoriei și Recunoștinței, la Chișinău și în multe localități din republică au fost comemorați eroii Războiului pentru apărarea integrității și suveranității Republicii Moldova, numit și Războiul ruso-moldovenesc de la Nistru. Ziua a început cu servicii divine în biserici, veterani, rude, polițiști, funcționari, dar și conducerea republicii au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare. După care s-au înscris Marșului Memoriei și Recunoștinței – în ritmurile fanfarei militare coloana a urmat itinerarul tradițional: Piața Marii Adunări Naționale, bulevardul Ștefan cel Mare spre Complexul memorial „Eternitate”. În fruntea coloanei s-au aflat primele persoane în stat, alături de conducerea Ministerului de Interne, de veterani, polițiști și militari, studenții Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, purtând fotografii cu chipurile celor căzuți pentru integritatea teritorială și independența tânărului stat. „Acest gest e o promisiune că sacrificiul lor nu va fi uitat, iar valorile de curaj, dăruire și iubire de țară vor trăi veșnic în inimile noastre”, nota un mesaj matinal al MAI.
Sacrificiul eroilor războiului de la Nistru nu va fi uitat
În contextul suitei de manifestări, primele mesaje de comemorare a eroilor ce și-au jertfit viața în războiul de la Nistru a fost al ministrei de interne, Daniella Misail-Nichitin și al angajaților IGP. „Acum 33 de ani, un război nedrept a răpit vieți, a nenorocit familii, dar nu ne-a îngenunchiat. Astăzi, de Ziua Memoriei și Recunoștinței, onorăm eroii căzuți în prima linie, care au fost cei dintâi la datorie. Ei ne-au oferit libertatea de a ne alege viitorul. Noi nu uităm, noi rămânem uniți și împreună scriem viitorul. Puterea noastră e în unitate”, sublinia ministra într-o postare video pe Facebook. „Cu profundă recunoștință cinstim memoria celor căzuți. Ei sunt dovada vie a curajului și dăruirii, iar noi le datorăm Respect și Sprijin. Fiii, soții, tații și frații D-voastră sunt Eroi în amintirea tuturor”, scria comunicatul IGP. Și nu întâmplător, ori în 1992 peste 7.000 de angajați și foști angajați ai MAI, studenți ai Academiei de Poliție, au răspuns apelului țării și au mers primii la război. În luptele de la Nistru și-au pierdut viața 89 angajați MAI, iar 659 au fost răniți. În total, în acel război au murit de ambele părți circa 1000 de oameni, printre care circa 400 civili, iar alte circa 4500 persoane au fost rănite.
Mărturiile participanților la războiul de la Nistru sunt pline de durere, dar şi de demnitate, bărbăție și dragoste de neam, a declarat Maia Sandu deja la monumentul „Maica îndurerată” de la Complexul „Eternitate”. „De Ziua Memoriei și Recunoștinței, ne închinăm jertfirii de sine, vitejiei și patriotismului de care ați dat dovadă alături de camarazii de arme, acum 33 de ani. Fie că trăim la Chișinău, la Tiraspol, la Cahul sau Tighina, la Soroca sau Râbnița – cu toții vrem un viitor sigur pentru copiii noștri, o viață demnă fără frică și fără lipsuri. Și vrem să fim liberi, să ne construim acest viitor în pace”, a mai subliniat șefa statului. Mesaje de comemorare și apel la unitate au transmis și premierul Dorin Recean, spicherul Igor Grosu. Toți trei au reiterat apeluri repetate de retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.
33 de ani, cu frica în gând și cuget
În absolut contrasens cu păsul oamenilor de pe ambele maluri s-a arătat o afirmație a liderului separatist de la Tiraspol. Sfidând iarăși Chișinăul îndată după ce a fost făcută publică agenda manifestărilor din 2 martie, acesta s-a produs cu un laudatio cazacilor veniți din stepele Donului, afirmând că în 1992 aceștia ar fi „protejat” regiunea. Krasnoselski a invocat „date istorice” complet controversate, precum că mulți cazaci s-ar fi mutat în zonă din regiunea Kuban, protejând stânga Nistrului de otomani, iar în 1992 trupele cazacilor ar fi luptat pentru independența regiunii. „La începutul anilor ’90, cazacii și-au făcut numele auzit în Transnistria. Și încă o dată s-au ridicat pentru a-și apăra patria”, susține liderul separatist. E adevărat că în 1992 din aşa-numitele trupe transnistrene făceau parte circa 5000 de cazaci mercenari. Dar și mai adevărat e că aceștia s-au dedat celor mai crunte jafuri și violențe asupra locuitorilor suspectați că nu simpatizează cu autoritățile separatiste. Fete și femei violate, o învățătoare care se încadrase activ în promovarea noului curs al vieții aruncată în fântână, alte două femei aruncate de pe pod în apele Nistrului, cu greutăți legate de gât ca să nu iasă la suprafața apei… Zeci și sute de bărbați care arboraseră tricolorul în primele zile după legiferarea lui ca drapel de stat au fost băgați în beciuri și bătuți, schingiuiți, unii până la moarte – iată faptele „eroice” cu care s-au proslăvit aceștia „pentru a-și ajuta frații”, prin care s-au manifestat ca „apărători activi ai patriei” sau „gardieni permanenți ai culturii, tradițiilor și obiceiurilor” localnicilor, elogiate de liderul separatist. La Coșnița, două familii vecine, adăpostite de bombardamente în beciul unuia dintre proprietari, au fost lichidate cu grenade aruncate din ușa gârliciului de cazaci numai pentru că un localnic li s-a plâns că proprietarul nu-i mai dă vin pe datorie. Înmormântarea victimelor a fost reflectată de presa separatiștilor drept crimă comisă de naționaliștii români. Asemenea minciuni deveniseră frecvente și la modă în presa din regiune, multiplicate și de cea unională din URSS.
O dovadă în plus a isprăvilor eroice e și mărturia șefului stației de urgență din Tighina, Alexandru Cerbu. Dânsul nu a ținut arma în mână, dar ca medic a fost în mijlocul acțiunilor militare, îngrijind ostașii moldoveni. Când au început luptele, împreună cu medicii cu care lucra a plecat pe front pentru a acorda ajutor răniților. „Cea mai sângeroasă a fost faza care a început la 19 iunie, ora 17:15. Chiar am fost aproape de sediul poliției când a fost atacat și a început cu adevărat războiul. M-am dus prin parcul central, dar era imposibil de trecut, luptele erau foarte intense. M-am întors pe lângă sediul sovietului sindicatelor, am văzut un cadavru acoperit. M-am apropiat, era prima jertfă – un jurnalist din regiunea transnistreană”. La ceva timp focul a încetat, dar pentru Alexandru Cerbu lupta a continuat – ridicat direct din casă, arestat, bătut, amenințat cu moartea. Separatiștii l-au învinuit că a organizat grupări diversioniste. „M-au scos afară, erau două rânduri de gardiști și cazaci, au început să mă bată crud. M-au aruncat într-un beci. Peste vreo 15 minute m-au scos, m-au pus la perete, au tras asupra mea. Când am văzut plutonul de execuție am crezut că e sfârșitul. M-au scos de trei ori, bătăi și execuție simulată”, mărturisește, după 33 de ani Alexandru Cerbu. Până acum i-a fost frică să spună prin ce a trecut.
Și nu e singurul trăind cu frica în gând. De câțiva ani încerc să completez dosarul transnistrean cu crimele separatiștilor asupra civililor. Prea puțini se încumetă să le scoată la lumină. Inclusiv printre cei 25 de mii de transnistreni strămutați pe malul drept al Nistrului. Sunt și azi urmăriți, pot fi arestați și întemnițați pe nedrept chiar de pe malul drept.
La ceas greu, nevoia de unitate și consolidare a forțelor sănătoase
Ne-am așteptat vreodată că va fi război? Cine au fost cei care au tras în noi la 1992? Cum a fost posibil ca femeile greviste „să atace” depozitele de muniții ale Armatei a 14-a și să înarmeze colectivele de muncă ale OSTK, gardiștii și cazacii, așa-zișii voluntari veniți din imperiu în sprijinul separatiștilor? Întrebări actuale și azi, la 33 ani de la războiul de pe Nistru.
Însă cea mai mare îngrijorare a autorităților trebuie să fie la momentul actual situația în care ar putea ajunge Republica Moldova având în vedere situația foarte complicată a Ucrainei după ce administrația Trump a schimbat radical arhitectura de securitate a continentului european. Tot mai mulți experți consideră că Chișinăul ar trebui să se concentreze cât mai urgent pe soluționarea divizării celor două maluri ale Nistrului, spre a nu lăsa spațiu de manevră pentru decizii forțate, dictate dinafară, și a repeta soarta Ucrainei. „Să ne rezolvăm problemele noastre mărunte, ca să nu nimerim gustare pe masa lor când vor face împărțiri, nu neapărat de teritorii, ci în zone de influență”, consideră Alexandru Flenchea, fost vicepremier pentru reintegrare. Un alt ex-vicepremier pentru reintegrare, Gheorghe Balan, crede că soluționarea conflictului transnistrean e reală într-un termen de 5-10 ani. „Trebuie să pregătim instrumentele pe care Republica Moldova să le utilizeze în acest proces de reintegrare din resurse internaționale, ca reintegrarea să nu fie pusă doar pe spatele nostru, dar făcută de comun cu partenerii din UE”. De precizat că spicherul Igor Grosu a declarat recent că Chișinăul analizează un plan de integrare a regiunii transnistrene, însă implementarea lui reclamă surse financiare considerabile, pe care Republica Moldova nu le poate suporta. Reintegrarea ar presupune de asemenea schimbarea actualei misiuni de menținere a păcii din stânga Nistrului cu una civilă, sub egida ONU sau UE, iar una din principalele condiții e retragerea trupelor ruse din regiune.
În pofida ninsorii abundente, evenimentele de comemorare s-au arătat în acest an destul de impunătoare. Doar că la ele au lipsit nu doar liderii opoziției de tot felul, dar și cei din tabăra proeuropenilor, atribuindu-le scopurilor electorale ale guvernării. În numele păcii, securității, dar și a memoriei celor căzuți pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a republicii vom reuși, la ceas greu, să ajungem la un spirit unitate și de consolidare a tuturor forțelor sănătoase din societate?
Articol de Nicolae Misail