8.4 C
Ploiești
luni, 24 martie, 2025
spot_img
AcasăActualitateCNI reia lucrările de apă-canal la Breaza

CNI reia lucrările de apă-canal la Breaza

Compania Națională de Investiții a avut nevoie de trei ani pentru a rezilia un contract și a porni procedurile de achiziție pentru reluarea unor lucrări între timp deteriorate. Este vorba despre extindere rețea de apă și canalizare în orașul Breaza. Contractul a fost încheiat în 2015 cu Asocierea S.C. Lor’Instal Construct & S.C. SIM-CO BH SRL, dar între timp lucrările au fost sistate, antreprenorul intrând în insolvență. Înțelegerea a fost stinsă pe cale amiabilă în aprilie 2019, iar CNI s-a gândit că este cazul să încredințeze lucrarea altei companii. Potrivit caietului de sarcini al achiziției, se arată că „este nevoie de lucrări de remediere a cantităților de lucrări, realizate în cadrul reabilitării și extinderii rețelelor de distribuție apă, respectiv canalizare menajeră, inclusiv a degradărilor survenite.” Deci alți bani, altă distracție. Noul contract prevede, deci, remedierea lucrărilor degradate și efectuarea restului din investiție, precum și efectuarea probelor de etanșare și presiune, inclusiv punerea în funcțiune. Tot la Breaza, în octombrie anul trecut, operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova a semnat cu antreprenorul Hidroconstrucția SA contractul de proiectare și execuție pentru investiția „Construire stație de epurare apă uzată în orașul Breaza”, primul lot al contractului de lucrări „Reabilitare și extindere stații de epurare apă uzată în Sinaia, Breaza-stații de tratare apă potabilă în Comarnic și Sinaia”. Contractul are o valoare de 25.200.848,46 lei, fără TVA. Autoritățile locale și centrale vor asigura 20,31 % din sumă, iar restul investiției, respectiv 79,69 %, va fi finanțat din Fondul de Coeziune prin Instrumentul Structural Programul Operațional Intrastructură Mare 2014-2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente