21.6 C
Ploiești
marți, 11 mai, 2021
Acasă Tara de dincolo de tara CINE SUNT CRITICII președintei Maia Sandu

CINE SUNT CRITICII președintei Maia Sandu

Ajunsă la a cincea lună după alegerile prezidențiale, clasa politică de la Chișinău nu-și poate împărți „responsabilitatea” unei crize mai degrabă politice decât economice sau pandemice. Deși e clar că prezidențialele au taxat dur regimul corupt al PSRM, alias Dodon (inclusiv reminiscențele regimului Plahotniuc cu complicii săi Shor, Platon), mai mulți lideri de partide, inclusiv declarate pro-europene, dar și unii analiști, politologi, în campanie simpatizanți și chiar adepți ai Maiei Sandu, acum încearcă să plaseze „vina” pentru situația creată artificial în curtea președinției și critică actualul Președinte al Republicii Moldova „pentru haosul administrativ sau orgoliul de a recurge la anticipate cu orice preț”. În acest cor al criticilor se deslușesc și câteva voci de peste Prut. Care să fie motivele acestor turnuri de poziție?

De ce analiști politici din România o critică pe Maia Sandu?
De fapt, un impuls pentru aceste rânduri mi-a servit lectura unui articol semnat de Marius Diaconescu (De ce unii analiști politici din România o critică pe Maia Sandu, președintele Republicii Moldova?, Adevărul.ro, 12 martie 2021), în care cunoscutul istoric și publicist încearcă să-și răspundă de ce în „ultimele săptămâni au apărut mai multe critici ale analiștilor politici din România față de președintele Maia Sandu”. Critici axate pe „strategia sa pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate”, pe „relațiile sale cu celelalte partide pro-europene și cu cele unioniste”. Care este miza acestor critici, se întreabă Marius Diaconescu, vizându-i pe Dan Dungaciu cu câteva articole, Cristi Hrițuc, care ar prevesti „eșecul politic al Maiei Sandu” din cauza încălcării Constituției („Maia Sandu începe să piardă încet, încet elita din Republica Moldova, pe acei oameni care știu foarte bine ce înseamnă încălcarea Constituției…”), pe politologul Radu Carp, care „nu îi dă nicio șansă Maiei Sandu să declanșeze alegerile parlamentare anticipate, invocând, pe lângă datele constituționale, lipsa unui consens internațional, între Bruxelles și Moscova, asupra Republicii Moldova”. Dar cea mai virulentă critică, vine, în opinia autorului, de la Ion Cristoiu („Maia Sandu nu face nimic decât gălăgie și ca să se scuze că nu face nimic, spune că mafia nu-i dă voie”), a cărui notorietate, „alături de limbajul de tabloid, le-a servit jurnaliștilor de la Sputnik și alte redacții din Chișinău muniție din belșug pentru a o critica pe Maia Sandu”.
Într-adevăr, o parte a presei de la Chișinău nu scapă niciun prilej de a fructifica chiar și cel mai mic atac la adresa președintelui Maia Sandu din partea unor voci de peste Prut, mai ales decupând din context fragmente citate și prin titluri cu eronată iscusință țintite. Unul din articolele lui Dan Dungaciu, bunăoară, s-a „bucurat” în telegraph.md de un titlu de „coroană”: „Expertul român, Dan Dungaciu, îi prezice Maiei Sandu o prăbușire strălucitoare”. E drept că presa pro-socialistă nu scapă nici o ocazie de a-i cita, pervers sau în interesul manipulării conștiinței populației nostalgice și pe analiștii politicii sau politicienii locali. Dar asta e o problemă a presei și politicului de la Chișinău.
De ce Maia Sandu n-are fotoliu pentru Andrei Năstase?
Mai degrabă riscând de a fi taxat mai puțin corect decât din teama de a suporta alte critici, fie și mai dure, ne vom asuma totuși incomoditatea unei polemici pe acest subiect. Marius Diaconescu atribuie șipotul criticilor pe absența consilierilor de la București în echipa Maiei Sandu, aceasta fiind „una dintre marile dureri ale analiștilor politici din România”. La întrebarea „Care a fost rezultatul anilor de consiliere din partea experților din România” pe lângă președinții Ghimpu sau Timofte, până la Vlad Filat și Vladimir Plahotniuc”, autorul are un răspuns neașteptat: „promovarea unor lideri politici corupți, ca să ne limităm doar la Filat și Plahotniuc”. Și că „Expertiza românească pe politica din Republica Moldova trebuie să își asume și acest rezultat al consilierii”. Vom lăsa pe conștiința și competența dlui Diaconescu asemenea verdict, dânsul cunoscând poate mai bine acest subiect, inclusiv din surse mai concludente decât cele din spațiul mediatic de unde se informează un cetățean de rând de la Chișinău. Noi însă vom încerca să explicăm inconsistența criticilor de la București la adresa Maiei Sandu nu numai cunoscând, dar și trăind și zvârcolindu-ne într-o realitate cruntă din copilărie și până la vârsta de senectute.
Dan Dungaciu (dar și alți critici) o acuză pe Maia Sandu inclusiv că nu-l readuce în fotoliile puterii pe Andrei Năstase. După ce a pierdut primăria capitalei, liderul PPDA Andrei Năstase a prins a cultiva ideea că se bucură de încrederea politicienilor din România, în special a celor din PNL. Anul trecut, în plină pandemie, a stârcit o săptămână în București până a izbutit să facă o poză cu premierul Ludovic Orban, vrând să dea impresia că este mai unionist decât Maia Sandu. În ziua în care președintele Klaus Iohannis își declara sprijinul pentru Maia Sandu, europarlamentarul Rareş Bogdan îl lăuda pe „prietenul” său Năstase pe care îl vedea viitorul președinte. În primul tur al scrutinului prezidențial s-a plasat abia pe locul 5 (după Renato Usatîi și Violeta Ivanov, reprezentanta partidului „ȘOR”). În plus, e greu de presupus din care calcule Dan Dungaciu deduce că Maia Sandu refuză să-l desemneze premier pe Andrei Năstase „pentru că se teme că el ar putea să facă o majoritate din 51 de mandate și chiar să facă un guvern minoritar” (?!) Ironia socialistului Dodon s-a dovedit a fi mai realistă în evaluarea potențialului lui Năstase de a încropi o majoritate parlamentară pentru a forma un guvern, când i-a recomandat liderului PPDA: „Andrei, numără-ți întâi soldații tăi. Hai să fim oameni serioși.”
Andrei Năstase, un lider eșuat înainte de a se afirma
Dan Dungaciu cunoaște realitatea post-sovietică din Basarabia de la înălțimea funcțiilor de consilier al președintelui interimar Mihai Ghimpu și, posibil, din conținutul cercetărilor în calitate de sociolog și geopolitician, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, președinte al Fundației Universitare a Mării Negre din România (până aici tot respectul nostru). Dar mai puțin din sânul populației de rând și chiar a intelectualității de la Chișinău. Da, s-au înregistrat și „victime” pe flancul drept al politicului de la Chișinău moldovenesc, unde am putea găsi și alte dovezi că mandatul prezidențial al Maiei Sandu a început într-un mod remarcabil. Una dintre ele, pentru care vine cu pledoarii în exces Dan Dungaciu, este chiar Andrei Năstase, care nici pe departe nu e un politician veritabil. Dânsul nu este decât un jurist obișnuit, cu performanțe nu atât de cunoscute nici măcar pe tărâmul justiției. Calea sa spre politică a fost una oarecum întâmplătoare (aici și în continuare o spunem în cunoștință de cauză, ca unul din cei 15 jurnaliști și activiști civici, care au lansat Platforma Civică „Demnitate și Adevăr”, dar a părăsit-o când și-a dat seama că e doar podeț de propulsare a uni partid politic protestatar, fără o doctrină clară), fiind propulsat de „Cabinetul din umbră” de la postul „Jurnal TV” și netezită de orgoliul fratelui mai mare, Vasile Năstase, jurnalist zgomotos și deputat în Parlamentul Independenței. Foarte curând devine unul din liderii mișcării protestatare, al cărei scop prea evident era transformarea Platformei Civice „DA” în partid politic. În spatele „Jurnal TV”, dar și a mișcării protestatare a Platformei Civice (ulterior Partidului Politic) „DA” s-ar fi aflat frații fugari Victor și Viorel Țopa, considerați de „Cabinetul din umbră” disidenți, dar de justiția de la Chișinău interlopi. Andrei Năstase și anturajul său își însușesc nemulțumirile păturilor vulnerabile din societate și a unor segmente înguste de intelectualitate, ulterior foarte primitiv și cam arogant, denumirea de Mare Adunare Națională (cu un consiliu al cărui președinte va fi declarat de colegii de proteste). Este de fapt un plagiat de impostor al celor trei Mari Adunări Naționale dintre 1989-1991, cu mari deosebiri de conținut. Cele trei, veritabile, Mari Adunări Naționale, au promovat, pin discursurile unor personalități ca Ion Hadârcă, Grigore Vieru, Ion Ungureanu, Leonida Lari, Alexandru Moșanu, Vasile Nedelciuc ș. a., idealurile unității, renașterii și reîntregirii naționale, discursuri cumpătate și patriotic edificatoare. Mesajele și sloganele de la protestele Platformei, ulterior Partidului „DA”, au acceptat stilul de critică, soră geamănă hulei și urii, menite să manipuleze conștiința unei mulțimi necăjite și nemulțumite de guvernanți, promovate de fapt de niște „gavrochi” politici de baricade. Declinul lui Andrei Năstase pare să fi început chiar concomitent cu creșterea cifrelor participanților la proteste și s-a adâncit odată cu fraternizarea în proteste cu liderii partidelor de stânga Dodon și Usatîi. Concomitent provocând începutul declinului PPDA.
Mai mult, Andrei Năstase își va însuși, prin presiune și chiar elemente de șantaj, imaginea Maiei Sandu și a proaspetei formațiuni politice PAS, înrolând-o în formarea Blocului ACUM. Bloc ce nu s-a ales cu mai multe mandate de deputați decât dacă cele două partide ar fi mers separat în alegeri, anticipând scrutinul cu o declarație de formare a Blocului postelectoral, deja în parlament. Foarte mulți au votat pentru Blocul ACUM ca trași de gât, nemulțumiți de prezența lui Năstase pe liste. Ulterior, comportamentul și prestația dânsului în funcția de vicepremier și ministru de interne doar au accentuat animozitatea electoratului nu numai față de liderul PPDA, dar și de formațiunea sa politică. Acum PPDA (mai puțin Andrei Năstase personal) ar putea oferi o alternativă pentru electoratul de dreapta nehotărât doar în cazul în care liderii acestui partid ar dovedi flexibilitate în negocieri cu celelalte partide, declarate și ele proeuropene și unioniste: PDM, PLDM, eventual un bloc comun al unioniștilor. Cei de la PPDA, inclusiv Andrei Năstase, ar trebui să renunțe la orgoliile personale dacă vor să rămână în politica de la Chișinău. A trecut vremea discursurilor, a venit cea a faptelor în politica de pe malul stâng al Prutului.
Nu luptați cu Maia Sandu că veți pierde
Lăsăm fără comentariu replica lui Dan Dungaciu că, întâlnirea Maiei Sandu cu ambasadorul Federației Ruse Oleg Vasnețov și demersul de a obține o donație de vaccin Sputnic V, este „un moment tragic” și că „dă un semnal că, de fapt, este în afara spațiului european în care vaccinurile se iau din altă parte”. Lăsăm în afara comentariilor și criticile liderilor formațiunilor prezente în actualul încă legislativ care-și etalează „grija față de popor”, incriminându-i Maiei Sandu „un ping-pong prostesc” între ea și Dodon, învinuind-o mai abitir decât pe Dodon de un orgoliu al anticipatelor. Da, Maia Sandu are orgoliu. Orgoliul dânsei este alimentat de eșecul din 2019 de a duce la capăt dezoligarhizarea și reformarea justiției. Atunci anume cei care azi strigă în gura mare invective nemeritate au trădat-o. PDM a votat pentru demiterea Guvernului Sandu, argumentele de atunci fiind de doi bani. Acum de ce-i cereți, domnilor democrați, să se înțeleagă cu Dodon? Despre ce? În loc să consolidați oprobiul public împotriva liderului socialist. Ori ați uitat ce a declarat acesta a doua zi după victoria Maiei Sandu și, implicit, a unora dintre voi: „Lupta abia începe!” Acum de ce-l mai țineți în brațe și nu-i creați o atmosferă insuportabilă de a mai călca pragul legislativului sau a convoca zdrențele de executiv la reședința PSRM?
Încheiem aceste rânduri pe dimensiunea a două concluzii. Prima, a lui Marius Diaconescu, care afirmă în finalul articolului citat: „Articolele critice la adresa Maiei Sandu sunt dovada clară că la București sunt divergențe la nivelul factorilor de decizie privitoare la politica României față de Republica Moldova: unii ar dori un sprijin ferm pentru președintele Maia Sandu, în timp ce alți decidenți pun la îndoială sinceritatea ei față de România și încă mai pescuiesc în apele secate din jurul unor personalități politice cu un discurs tradițional pro-românesc, dar fără un electorat suficient, care să îi propulseze în viitorul Parlament de la Chișinău”. Cea de-a doua, într-o consonanță absolut independentă de prima, e a colegului meu din Parlamentul Independenței, scriitorul Mihai Poiată. „Se întâmplă să citesc și opinii critice la adresa Maiei Sandu. Știu că unii nu sunt încântați de prestația dânsei, dar ea nu a devenit Președinte ca să placă absolut tuturor, ci ca să răspundă chemării de a-și sluji neamul și de a munci pentru binele nostru, împreună cu noi. Aș avea un sfat pentru prietenii mei din partidele de dreapta: Nu luptați cu Maia! Veți pierde. Maia nu poate fi oprită. Dar poate și trebuie să fie ajutată. Și cel mai înțelept slogan al partidelor de dreapta ar fi: „Într-un PAS cu Maia! Hai, Moldova!”
Subsemnez fără rezervă ambelor concluzii. De astă dată fără riscul de a fi taxat mai puțin corect și fără teama de a suporta oricare critici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Semnificaţia zilei de 9 mai

În evoluţia milenară a poporului român, evenimentele de la 9 mai 1877 şi 9 mai 1945, precum şi Ziua Europei, se înscriu ca momente...

8 ŞI 9 MAI 1945 – ÎNCHEIEREA CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ÎN EUROPA

Anul acesta, la data de 9 mai se împlinesc 76 de ani de la marea victorie împotriva Germaniei naziste. Către sfârşitul primei decade a...

Nordul Greciei, hub energetic al Europei?

Într-un context internaţional în continuă schimbare, energia este declarată o prioritate şi funcţionează ca un catalizator pentru evoluţii în mai multe niveluri. Având în...

Atâta timp cât Dodon va fi în libertate, Moldova nu va avea liniște și pace

Pe ultima sută de metri, cum se vede, și cu câteva zile înainte de a i se pecetlui „obștescul” sfârșit al legislativului de la...