fbpx
marți , 26 mai 2020
Home / Inedit / Cine şi unde sunt sataniştii?

Cine şi unde sunt sataniştii?

După evenimentul tragic de la clubul Colectiv, a curs (şi încă se mai scurge) un fluviu de opinii, acuzaţii, luări de poziţii oficiale şi neoficiale, în cunoştinţă sau în necunoştinţă de cauză, autorizate sau neautorizate. Mânia a fost dirijată asupra sistemului şi asupra Bisericii Ortodoxe Române. Sistemul „s-a reformat” la acel moment, încropind un alt guvern, zice-se de tehnocraţi. Cei care ard de nerăbdare să îmbrace pământul într-o nouă ordine a lucrurilor fac tot ce le stă în putinţă, folosind orice prilej pentru ca şi Biserica să se reformeze, probabil printr-o schimbare mai deasă de Patriarh şi construcţia unui Sinod de teologi… tehnocraţi! Vom vedea ce ne rezervă viitorul.

 

Problema mult dezbătută şi întoarsă pe toate feţele a fost (şi încă este) muzica rock, satanismul şi sataniştii. O bună parte din cetăţenii patriei noastre a căpătat deja o certitudine: izvorul satanismului este muzica rock. Iar satanişti sunt cei care produc, care cântă şi cei ce ascultă, mai ales la spectacole de acest gen, uneori agitându-se, răcnind şi făcând tot felul de gesturi, de parcă ar fi în transă. Odată identificate sursa şi vectorii satanismului, putem dormi liniştiţi. Noi nu suntem dintre aceştia.
Dar dacă aceasta este numai o manevră diabolică de distragere a atenţiei? Dacă Satana se mulţumeşte numai cu muzică rock (uneori metalică, grea ca plumbul), cu sânge de ţapi, gesturi, răcnete, tremurături, cruci dărâmate şi răsturnate, înseamnă că a obosit cu mintea. Satana urmăreşte ceva mai profund, nu efectele de suprafaţă, trecătoare şi nesigure.
Cu vreo douăzeci de ani în urmă, o adolescentă româncă, intrată într-un grup teribilist de tineri satanişti, relata unui ziar că, aflată în cimitir la un ritual de satanism, a simţit la un moment dat în spatele ei o prezenţă puternică şi rece ca gheaţa. Era sigură că, dacă se întoarce, îl vede pe Lucifer în persoană. Nu s-a întors. A fugit, a intrat în prima biserică şi s-a spovedit unui preot. După terminarea liceului, a făcut teologia. Mai spunea ea în interviu că a păcătuit împotriva Duhului Sfânt şi nădăjduia ca Dumnezeu să o ierte pentru acest mare păcat.
Ce n-a obţinut Satana de la fată? Lepădarea de Hristos!
Pe Satana îl doare teribil fiecare botez. Vorbim de botezul în Biserică, cea una, sfântă, sobornicească şi apostolică. La botez, naşul său cel botezat este întrebat de trei ori: „Te lepezi de Satana?”. Şi tot de trei ori urmează răspunsurile: „Mă lepăd de Satana!”; „M-am lepădat de Satana”. Apoi preotul întreabă, tot de trei ori: „Te uneşti cu Hristos?”. Şi tot întreit urmează răspunsurile: „Mă unesc cu Hristos!”, „M-am unit cu Hristos!”
Satana îşi doreşte, lucrând fără pauză, o ordine inversată a lucrurilor. Vrea să audă din sufletul creştinului: „Mă lepăd, m-am lepădat de Hristos!”
Botezul creştin nu este un obicei, o tradiţie, ci naşterea omului întru Hristos. Botezul cuprinde întreita afundare în apă sfinţită (simbolizează apele primordiale care acopereau pământul), mirungerea (pecetluirea) cu Marele Mir (primirea darurilor Duhului Sfânt. Duhul lui Dumnezeu care se purta pe deasupra apelor) şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Unirea cu Hristos este o unire profundă, organică, trup şi suflet. Este altoirea persoanei pe trupul mistic al lui Hristos. Biserica, Izvorul credinţei se află în Biserică. Credinţa îşi află temelia şi sensul doar în Biserica în care se intră prin Botez. Credinţa fără Biserică, adesea clamată de creştini ortodocşi aflaţi în starea de fii risipitori, este o aberaţie.
Sunt atâţia creştini ortodocşi cu mai puţină sau mai multă carte, cu diplome de la universităţile româneşti şi cele străine, de toate profesiile, unii asumându-şi rolul de înţelepţi ai naţiunii, alţii cu funcţii importante în stat, atei, agnostici, liber-cugetători, credincioşi fără preoţi şi Biserică. Autocaracterizându-se chiar ca persoane onorabile, cinstite, morale, bune la suflet, modeste, darnice, open minded, tolerante, care nu merg la concerte rock şi nu se dau în spectacol, nu participă la ritualuri satanice (doar dacă nu sunt masoni). Conform noilor standarde ale corectitudinii politice, tolerante, mai ales cu amorul în toate sensurile şi pe toate părţile. Au uitat, însă, cu ce mână se face cruce. În forul lor intim, Îl urăsc pe Hristos şi, deşi n-o spun deschis, se leapădă sau s-au lepădat de El,
agăţându-se, ancorându-se, conştient sau inconştient, de Satana. Cu ocazia ultimei vizite în România, în şedinţa de minidfullnessm, Jasmuheen, aşa-zisa „persoană de lumină”, repetă întreit cu asistenţa venită pentru spălarea creierului „Ancorează, ancorează, ancorează”. Unirea cu Satana nu se poate, pentru că nu se jertfeşte pentru om, cu trup şi suflet, ci îl vrea pe om jertfă pentru sine.

Aşadar, satanist este creştinul ortodox care, sub forme civilizate sau zgomotoase, fără să declare sus şi tare, se leapădă sau s-a lepădat de Hristos, prin gândul ascuns, prin cuvânt, prin faptă. Chiar nefiind rockeri şi negustând muzica rock, ar trebui să ne cercetăm cu atenţie cugetul, să nu fim cumva satanişti prin tabere civilizate şi paşnice, aparent civilizate şi paşnice.

Distribuie:

Check Also

Atrocităţile din bordelurile militare japoneze

Lee Ok-seon avea doar 14 ani atunci când un grup de bărbaţi în uniformă a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *