17.9 C
Ploiești
sâmbătă, 13 august, 2022
Acasă Tara de dincolo de tara Cine are nevoie de un statut special pentru Transnistria

Cine are nevoie de un statut special pentru Transnistria

Volodimir Zelenski nu contenește să avertizeze că Transnistria ar putea fi următoarea explozie a războiului sau țintă a lui Putin.
Într-un discurs la masa rotundă anuală a publicației „The Economist”, pe 5 iulie la Atena, Zelenski s-a declarat în dezacord cu Maia Sandu că nu ar exista provocări din partea Tiraspolului. El a afirmat că se așteaptă la o amenințare din partea Transnistriei, fiind informat că Tiraspolul dă naștere la provocări. „Sunt mici, dar sunt acolo, Rusia o face. O face special ca acolo să fie următoarea explozie a acestui război”. Supozițiile sale se bazează pe ultimele atacuri la granița de sud-vest a Ucrainei, la Sergheevka, în nemijlocita apropiere de regiunea separatistă. Cu toate acestea, polițiștii de frontieră ucraineni nu au detectat semne ale formării unor grupări de atac pe teritoriul Transnistriei.

Războiul declarațiilor, de la Moscova spre Kiev și Chișinău
Declarația președintelui ucrainean la masa rotundă „The Economist” nu e întâmplătoare. La bază ei par a fi un șir întreg de declarații-replici atât ale Kievului, pe de o parte, cât și ale Moscovei și Tiraspolului, pe de altă parte, la rândul lor, consecințe ale declarației făcute de Zelenski în cadrul întrevederii cu Maia Sandu la Kiev, pe sfârșit de iunie. Atunci calificase un posibil atac al Transnistriei ca „o palmă” la care Kievul „cu siguranță va răspunde cu o lovitură”. Ulterior, așa-zisul for legislativ de la Tiraspol s-a grăbit să lanseze declarația de „pace și neutralitate”, al cărei ton conciliator nu a fost pe plac Kremlinului. Au urmat un tir de replici din Duma de Stat, MAE ale Rusiei, inclusiv la adresa Chișinăului. Astfel, pe 4 iulie, Viktor Vodolațki, prim-vicepreședinte al Comisiei Dumei pentru afacerile CSI, integrarea eurasiatică și relațiile cu compatrioții, într-un interviu pentru TASS s-a arătat convins că Ucraina nu va ataca niciodată Transnistria, iar ideea lui Zelinski ar fi „o prostie a unui om nebun”. Deputatul rus este sigur că contingentul de militari de la Tiraspol „va ține piept oricărui atac, dar, desigur, și noi îi vom ajuta, armata rusă nu îi va părăsi. Sandu știe despre asta, de-aceea nu face astfel de declarații”.
Și așa-zisul lider de la Tiraspol s-a circumscris tirului de replici (fără îndoială, „îndrumat” de Kremlin) cu o declarație mai tranșantă, rectificând pe ici-acolo textul celei pacifiste a „deputaților” transnistreni. Krasnoselski s-a văzut și el nevoit să-l avertizeze pe Zelenski, doar că printr-o formulă ce încearcă oarecum să împace lupul și oaia. Într-un interviu pentru postul TV „Rossia”, acesta puncta că există forțe ce nu-și pot schimba retorica despre escaladarea situației în stânga Nistrului. Văzută drept zonă de influență rusă, cu depozitele de la Cobasna (unde, potrivit fostului deputat rus Jirinovski, s-ar afla armament cât pentru un al treilea război mondial – N.M.), acesta crede că voci din anturajul lui Zelinski îl informează că ar fi posibil un atac din partea Transnistriei. „Suntem pregătiți să respingem agresiunea oricărui inamic în cazul unei amenințări militare. Dar este de dorit să excludem această fază și să rezolvăm toate problemele de la masa de negocieri. Nu vom ataca”, asigură Krasnoselski în stilul lui Vodolațki, precizând în același timp că la moment nu vede ca Chișinăul să-și dorească invadarea Transnistriei.
Subiectul Transnistriei este invocat și de alți oficiali ruși, îngrijorați și de o iminentă modernizare a forțelor armate ale Republicii Moldova și pornind de la ipotetica ofertă de armament a statelor NATO. Ultima avertizare vine prin vocea lui Alexei Zaițev, director-adjunct al Departamentului mass media, MAE rus, care îndeamnă Chișinăul la o poziție „echilibrată” versus această ofertă. „Armamentul NATO oferit Moldovei va submina statutul de neutralitate și nu va contribui la întărirea securității țării. Mai mult, nu cred că va contribui la crearea unei atmosfere favorabilă pentru progrese în rezolvarea problemei transnistrene”.

Diferendul transnistrean este unul pur geopolitic
Scriam în numărul trecut că în condițiile statutului de candidat pentru aderare la UE, Chișinăul ar fi să purceadă la acțiuni mai ferme de reglementare a diferendului transnistrean, la întocmirea exhaustivă a dosarului războiului de la Nistru din 1992. Ce ar presupune acest dosar total?
Retorica oficialilor organismelor internaționale, implicate mai mult sau mai puțin în identificarea unei soluții a diferendului, denotă că dânșii nu sunt suficient informați cine sunt adevărații arhitecți ai acestei structuri secesioniste, despre toate acțiunile Moscovei în declanșarea războiului de la Nistru, dar și despre atrocitățile comise de „voluntarii” ruși, cazacii ucraineni, gardiștii transnistreni etc. Dar să le luăm pe rând.
În cazul Republicii Moldova, spre deosebire de alte țări (cum ar fi Irlanda de Nord, Bosnia și Herțegovina, Kosovo), conflictul transnistrean nu are o conotație etnică ca în cazul găgăuzilor (conform recensământului din 1989, în Transnistria locuiau 39,9% moldoveni, 28,3% ucraineni, 25,4% ruși și 1,9% bulgari) sau religioasă (ca în Karabahul de Munte), ci are la bază factori categoric pur politici. Rădăcinile lui nu rezidă în dorința unei majorități a populației și clasei politice din dreapta Nistrului de a adera la UE – cum consideră acum Maia Sandu și mulți lideri politici occidentali, nu în presupusa aderare la NATO, de care sunt îngrijorați liderii separatiști, nici chiar în mișcarea unionistă, care, nu era încă pronunțată. Cauza principală a conflictului este mișcarea de emancipare națională din majoritatea republicilor unionale, inclusiv a basarabenilor, și respingerea referendumului de păstrare a URSS din 17 martie 1991. Ostilitățile de la Tiraspol au fost inspirate dintr-un articol al opozantei politicii de perestroika și stalinistei Nina Andreeva din Sankt Petersburg. Om de știință și activist politic mai târziu, ea publică pe 13 martie 1988, în ziarul Sovetskaia Rossiia, o scrisoare critică împotriva perestroikăi, intitulată „Nu pot renunța la principii”. Principiile se rezumau la păstrarea Uniunii Sovietice și a regimului de până la venirea lui Gorbaciov în fruntea PCUS și a URSS. Principii ce au inspirat ulterior o altă Andreeva, Galina, de la Tiraspol, care, din ordinul faimosului OSTK va încropi „Uniunea Femeilor pentru Apărarea Transnistriei” și va conduce mișcarea grevistă a „femeilor în colanți” (din Tiraspol și Tighina), numită și „războiul șinelor de tren”. Vor urma grevele de la întreprinderile unionale din Tiraspol și Râbnița împotriva grafiei latine și a limbii de stat, va urma părăsirea legislativului de la Chișinău de către majoritatea deputaților din stânga Nistrului, după proclamarea, la 23 iunie 1990, a suveranității RSS Moldova, iar pe 2 septembrie, la așa-zisul congres al II-lea al deputaților din Transnistria, autoproclamarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești Transnistrene (RSSMT), ca pe 25 noiembrie să organizeze alegeri ilegale în Sovietul Suprem al RSSMT. Ne vedem aici obligați să intervenim cu două precizări importante. 1. Ca „bază juridică” a creării RSSMT au servit adunări ale cetățenilor din raionale de est și un pretins referendum, care aborda crearea unei republici autonome sovietice socialiste în componența RSSM, și doar după congresul II, un pretins referendum repetat a statuat noua denumire: Republica Moldovenească Nistreană (RMN). 2. La alegerile din 1990, în primul parlament democratic de la Chișinău, separatiștii au câștigat în orașele Tiraspol, Râbnița și Tighina, dar au pierdut în raioanele Dubăsari, Grigoriopol și Slobozia. În general, separatismul a fost susținut de populația urbană, o bună parte adusă din Rusia în perioada sovietică, iar populația rurală, majoritar moldovenească, s-a opus separatismului. Și doar printr-o campanie de intimidare și violențe, separatiștii și-au extins treptat controlul asupra întregii regiuni. De ce atunci oficialii de la OSCE insistă pe un statut special și care ar fi argumentele în favoarea lui?

Războiul de la Nistru
Primele ciocniri armate au avut loc pe 1-2 noiembrie 1991, când au murit primii polițiști și localnici din Dubăsari. În decembrie deja gardiști din Tiraspol atacă sediul Comisariatului Raional de Poliție Dubăsari, omorând patru polițiști, iar 27 fiind dezarmați și arestați. În apărarea polițiștilor s-au mobilizat localnici din Dubăsari și satele vecine cu proteste pașnice. Printre cei mai activi era Maria Isaicu, profesoară de istorie din Cocieri, cunoscută și pentru că a dus tricolorul pe drum spre școală și l-a arborat pe clădirea instituției de învățământ. În noaptea de 19 decembrie este ademenită din casă, violată bestial de un grup de cazaci, apoi omorâtă, iar corpul neînsuflețit aruncat în fântână. În aceeași noapte sunt împușcați alți doi săteni. Dimineața vestea despre bestialitatea cazacilor s-a răspândit în tot satul și localitățile din vecinătate. Locuitorii satelor Lunga și Cocieri, împreună cu polițiști neînarmați, s-au pornit în direcția unității militare rusești (regiment de apărare civilă dislocat în Dubăsari). Au fost întâmpinați de blindate și goniți toți în sat. Au urmat alte violențe dure zile în șir. Mai mulți protestatari, în special bărbați din satele raioanelor Dubăsari, Grigoriopol, Camenca, care susțineau politica promovată de Chișinău și s-au încumetat să arboreze tricolorul erau „arestați” de gardiștii transnistreni, voluntarii ruși și cazacii ucraineni, întemnițați în beciuri și subsoluri și bătuți cu bestialitate pentru a se dezice de tricolor și a jura fidelitate autorităților separatiste de la Tiraspol.
Pe 2 martie 1992, în ziua când Republica Moldova era primită membru a ONU, conflictul se transformă într-un război sadea. Unul din cele mai sângeroase episoade a fost bătălia de la Tighina, unde pentru prima dată s-a implicat armata a 14-a rusă. Pe 19 iunie peste 1200 de gardiști și cazaci au atacat poliția locală. Polițiștii au reușit să respingă atacul, noaptea mai fiind ajutați de un grup de angajați ai MAI și voluntari din satul Varnița. Patru zile s-au dus lupte grele, sângeroase, impactul fiind extrem de dureros: retragerea din Tighina, pierderi de vieți omenești și multă jale. Numai Varnița a pierdut în acele lupte 11 bărbați în floarea vârstei. Trupurile lor au fost aruncate în Nistru și filmate de separatiști. Ca a doua zi televiziunile și presa moscovită să trâmbițeze în toată lumea ce atrocități comit …combatanții moldoveni. În general, mass-media transnistrene ne-au ponegrit, ne-au discreditat și ne-au umilit în modul cel mai distorsionant, au povestit și scris despre noi vrute și nevrute, au mințit cu nerușinare, făcându-ne ucigași și monștri. Republica Moldova pe atunci era la începuturile sale ca stat, mijloacele mass media fiind și ele la începuturi. Agenția Moldpres abia se înființase. Posibil anume această informare insuficientă îi face pe mulți reprezentanți occidentali să ne propună, cam insistent, varianta federalizării, statutului special al Tiraspolului în soluționarea diferendului transnistrean.

Statut special sau libertate ostaticilor transnistreni?
Am invocat doar câteva episoade ale diferendului transnistrean, un dosar exhaustiv însă ar cuprinde, cred, mii de pagini. Recent mai mulți foști „deputați” separatiști, în frunte cu Igor Smirnov, au adresat o scrisoare lui Vladimir Putin, solicitându-i reluarea activității oficiului consular al Rusiei la Tiraspol, suspendat pe timpul pandemiei. Aceștia îi reamintesc țarului din Kremlin că în enclava separatistă locuiesc peste 220 mii de transnistreni cu cetățenia rusă, iar zeci de mii își au pașapoartele expirate și nu le pot schimba, fiind privați de „dreptul la libertatea de mișcare”, de posibilitatea de a primi pensii rusești etc. Ca să vezi, și-a amintit de drepturi cei care le încalcă atât de grosolan deja de trei decenii și mai bine. De fapt se pare că anume foștii deputați și cei care simt că se apropie ceasul când vor trebui să dea seama pentru crimele săvârșite caută posibilitate de a da bir cu fugiții. Nu în Rusia, ci pe undeva mai departe de civilizație, prin zone de offshoruri sau țărmuri mai dosite. Conștienți că formatul de negociere „5+2” nu mai este valid, Smirnov, Krasnoselski și alți „activiști” ai așa-zisei RMN pot fi calificați drept criminali care au recurs la uzurparea puterii de stat pe teritoriul Republicii Moldova și pasibili de judecată pentru înaltă trădare. Așa că statutul special ar trebui substituit acest dosar total. Măcar pentru a elibera celelalte 90% de transnistreni, care dețin cetățenia Republicii Moldova.

Articol de Nicolae Misail

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Investigații gratuite, în Ploiești, pentru depistarea cancerului de col uterin

Primăria Ploiești a încheiat un protocol de colaborare cu Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu -Rusescu” (INSMC), Asociația „Centrul de Dezvoltare Curriculară...

11 zile fără apă caldă, în Ploiești

Soluții? Ce zice Consiliul Județean Prahova contestă Primăria Ploiești. Invers nu se poate, fiindcă primăria profită de faptul că n-are niciun rol legal în...

Fotbal / Petrolul Ploiești, prima victorie în Superligă: 1-0 la Mediaș, cu U Cluj; să vină Rapid!

Petrolul Ploiești a reușit vineri, în etapa a patra din Superligă, prima victorie stagională, 1-0 la Mediaș, în fața Universității Cluj-Napoca, partida fiind decisă...

Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală. 40 de persoane au fost conduse la audieri

Procurorii din cadrul Parchetului Curții de Apel Ploiești, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova,...

Când rânjesc dulăii, latră și cățeii…

La un an de la investirea sa (6 august 2021), Guvernul Gavrilița nu prezentase încă un raport în plenul legislativului de la Chișinău, dând...

NU VREAU SĂ MĂ ANGAJEZ LA STAT!

Zilele astea, mai precis de la 1 august, a intrat în vigoare o nouă mărire a salariului bugetarilor, de minim 15 la sută. Nu...