21.6 C
Ploiești
marți, 11 mai, 2021
Acasă Mozaic Inedit Cine a fost Decimus, adevăratul ucigaş al lui Cezar?

Cine a fost Decimus, adevăratul ucigaş al lui Cezar?

În data de 15 martie, anul 44 Î.H., un grup de senatori romani îl ucidea pe Iulius Cezar pe când acesta stătea pe podiumul Senatului. Celebrul dictator şi deopotrivă cuceritor al Antichităţii a fost ucis cu 23 de lovituri de cuţit în faţa asistenţei înmărmurite. Era imediat după celebrele Ide ale lui Marte, aşa cum numeau romanii, pe atunci, mijlocul calendaristic al acestei luni a anului. Spectatorii crimei nu ştiau, dar tocmai văzuseră ultimele clipe ale Republicii Romane. Însă cine a fost adevăratul autor, mult mai celebrul Brutus, cum spunea Shakespeare, sau Decimus, cum zic astăzi tot mai mulţi istorici?

Vărul care era un militarist convins
După cum îşi aduc aminte iubitorii de Shakespeare, un Cezar muribund s-a întors către asasinii săi, cu privirea pironită către Marcus Iulius Brutus, şi l-ar fi întrebat pe acesta cu ultimele puteri: „Şi tu, Brutus?”. Doar că Cezar nu a spus niciodată aceste cuvinte. Ele aparţin strict lui William Shakespeare, care a ales să i le pună în gură personajului său, pentru a da o mai mare încărcătură emoţională piesei de teatru. Iar Brutus nu a fost nici pe departe cel mai apropiat prieten al lui Cezar, cum nu a fost nici cel mai mare duşman al său.
Cel mai vinovat dintre apropiaţii lui Cezar pentru trădarea şi uciderea sa a fost un personaj real, abia amintit astăzi în cărţile de istorie. Este vorba de Decimus Iulius Brutus Albinus, pe scurt Decimus. Acesta era un văr îndepărtat al lui Marcus Iulius Brutus. Însă, deoarece Shakespeare a decis să nu-l introducă în drama sa, Decimus este chiar şi astăzi asasinul uitat. De fapt, el a avut un rol esenţial în schimbarea istoriei Romei şi, în consecinţă, în schimbarea istoriei întregii lumi.
Autorul englez a pus în piesa sa doi oameni care să orchestreze asasinatul, Brutus şi Gaius Cassius Longinus. Bătrânul Will îl menţionează şi pe Decimus, dar îi stâlceşte şi modifică numele în Decius. În plus, îi schimbă rolul şi importanţa. Doar că sursele istorice ale vremii spun altceva. Anume că Decimus fusese chiar liderul conspiratorilor. Decimus fusese mult mai apropiat de Cezar decât fuseseră Brutus sau Cassius. De fapt, cei doi se opuseseră lui Cezar în timpul războiului civil care s-a finalizat cu sângeroasa câştigare a puterii de către acesta. Numai în momentul în care celebrul personaj istoric a început să câştige lupta pentru putere, cei doi au decis să se mute în tabăra sa. Cezar i-a iertat pe Brutus şi Cassius şi i-a răsplătit cu posturi în conducere, dar bănuitori, cei doi au refuzat, căci nu se încredeau în el.
Decimus avea un trecut diferit. A luptat dintotdeauna de partea lui Cezar, niciodată contra lui şi prin urmare şi-a câştigat un loc important în cercul celor mai apropiaţi şi preţuiţi oameni ai lui Cezar. Decimus provenea şi din aristocraţia romană, elita restrânsă care conducea de fapt atât Roma, cât şi uriaşul imperiu care cuprindea zeci de milioane de oameni. Bunicul lui Decimus luptase cu celtiberii în Hispania, pentru extinderea imperiului înspre Atlantic. Dar tatăl său avusese o mediocră carieră militară. Însă a apărut Cezar care i-a oferit lui Decimus şansa spre glorie şi spre refacerea faimei familiei sale. Decimus era în interiorul său un soldat adevărat. Era dur, dar şi ambiţios, cum o arată şi corespondenţa sa cu legionarii din subordine: „Soldaţii mei au avut parte de generozitatea şi curajul meu, au capturat multe fortăreţe şi au distrus multe locuri, căci am pornit la război contra celor mai războinice popoare”. Şi, după cum recunoaşte mai apoi, Decimus a făcut toate acestea pentru a-şi impresiona oamenii şi a servi intereselor Romei. Şi, nu în ultimul rând, pentru a-i creşte reputaţia şi faima.
Decimus l-a apreciat şi susţinut pe Cezar, un mare comandant şi erou de război. Căci, în jurul vârstei de 25 de ani, acesta a plecat alături de el pentru a cuceri Galia şi a alipi-o imperiului. Tot Decimus a câştigat o bătălie navală lângă coastele Britaniei şi a participat alături de Cezar la asediul Alesiei. Mulţi romani ajunseseră însă să se teamă de puterea lui Cezar, căci Roma, teoretic o republică constituţională, fusese ani de zile pe marginea riscantă a unei dictaturi militare, însă Cezar avea să ajungă primul dictator pe viaţă al Cetăţii Eterne. Şi-a luat chiar amanta, pe Cleopatra, şi voia să o facă împărăteasă. În martie anul 44, regina Egiptului trăia deja în vila lui Cezar din Roma, iar fiul lor avea viitorul deschis pentru a ajunge împărat.
Trădătorul care preţuia onoarea mai mult decât libertatea
Doar că toată această situaţie s-a dovedit a fi prea mult pentru tradiţionaliştii din Senat. Însă mai mult ambiţiile personale decât principiile politicii au fost cele care l-au întors pe Decimus contra lui Cezar. Căci scrisorile sale vorbesc despre un om căruia-i păsa mai mult de onoare decât de libertate. El făcea clar distincţia dintre noţiunile de triumf real şi paradă victorioasă de formă pe străzile Romei, doar că Cezar i-a refuzat această onoare, pe care a oferit-o în schimb, altor generali, care nu avuseseră succesele lui Decimus.
Pe lângă aceste aspecte, apare şi remarcarea publică a celui mai tânăr nepot al lui Cezar, Gaius Octavian, pe atunci un adolescent fără vână de războinic, dar un talentat şi viclean politician. Decimus nu putea să-l vadă pe Octavian cum îl va înlocui pe Cezar la tron până când fiul acestuia va creşte.
O altă influenţă asupra deciziilor lui Decimus a fost reprezentată chiar de soţia sa, care provenea dintr-o familie ce i se opunea lui Cezar. În iarna anului 44, Cassius se gândea deja la un complot care să ducă la uciderea lui Cezar. Asemenea lui Decimus şi Brutus, Cassius aparţinea şi el aristocraţiei. Era un soldat profesionist, la fel ca Decimus, dar, spre deosebire de acesta, era şi un intelectual de talia lui Brutus. Om de acţiune, Cassius l-a inspirat şi pe Brutus, doar că acesta nu era războinic, ci un filosof şi orator mult apreciat în Roma.
În aceste condiţii, Decimus era omul providenţial pentru complot. Aşa că a intrat şi el în conspiraţie, împreună cu mai mult de 60 de cetăţeni romani proeminenţi. Cum era un maestru al atacurilor prin surprindere, Cassius a avut ideea ca Iulius Cezar să fie surprins şi atacat în Senat, unde nu era legiunile sale credincioase. Cu toate acestea, Decimus este cel care a făcut planul să meargă. Căci dintre toţi conspiratorii, numai el se bucura de încrederea absolută a lui Cezar. Atât de mare era încrederea dintre cei doi, încât dictatorul l-a avut invitat la cină în dreapta sa pe Decimus chiar în seara de dinaintea zilei crimei.
Uitarea, pedeapsa pentru trădare?
În ziua fatidică, Cezar nu prea voia să meargă în Senat, căci zvonurile cu privire la o tentativă de asasinat ajunseseră şi la urechile sale. Nu este adevărat nici faptul că o prezicătoare i-ar fi zis atunci să se ferească de Idele lui Marte, cum a adăugat de la sine Shakespeare. De fapt, prezicătoarea l-a avertizat pe Cezar, cu o lună înainte, să fie atent la ce se va întâmpla la finele Idelor lui Marte, adică la sfârşitul perioadei cuprinse între 15 februarie şi 15 martie. În momentul în care au auzit că Cezar stătea la el acasă şi nu voia să vină la Senat, complotiştii l-au trimis pe Decimus după el. Decimus a venit la vila lui Cezar, a vorbit cu acesta şi l-a convins să vină la întâlnirea la care a fost asasinat. După crimă, Decimus a fost cel care le-a oferit protecţie tuturor asasinilor, căci deţinea o trupă de gladiatori pe care i-a folosit pe post de gărzi de corp pentru complotişti. Aceştia l-au escortat în siguranţă dinspre colinele Capitoliului şi l-au păzit şi în decursul zilelor care au urmat. La început, locuitorii Romei au susţinut asasinatul, pe care îl vedeau drept un garant al libertăţii constituţionale, dar şi-au schimbat tonul când au văzut cât de mulţi susţinători avea Cezar în teritoriu.
Decimus a încasat toate criticile, căci el, cel mai apropiat prieten al lui Cezar, s-a dovedit a fi cea mai importantă piesă din planul asasinării. Decimus a părăsit Roma rapid, pentru a conduce o armată în nordul Italiei, unde credea că apără cauza republicii. Deşi a început în forţă, a fost păcălit de Octavian. Numit moştenitor de Cezar şi adoptat de către acesta, Octavian s-a aliat iniţial cu Decimus, apoi s-a întors împotriva lui. La un an şi jumătate de la Idele lui Marte, Decimus a fost abandonat de trupele sale, capturat de inamici şi executat. Brutus şi Cassius au pierdut toate bătăliile contra lui Octavian şi au ales să se sinucidă. Octavian, pe de altă parte, şi-a continuat lupta abilă pentru putere şi, în final, a câştigat tot ce se putea câştiga, devenind astfel primul împărat roman sub titulatura de Augustus Octavian.
Dacă Decimus a fost atât de important în asasinarea lui Cezar, de ce nu este el cunoscut mai bine şi în prezent? Aceasta este o întrebare pe care şi-o pun mulţi oameni. Parţial, deoarece Brutus a monopolizat toată publicitatea favorabilă. Prietenii şi familia sa i-au amplificat şi idealizat imaginea după moarte. Apoi, romanii s-au uitat cu admiraţie la Brutus, tendinţă moştenită şi de Shakespeare, care îl considera drept ”cel mai nobil dintre romani”.
Nu şi Decimus. Care, spre deosebire de Brutus, nu era un orator talentat, nu avea admiratori, nici nu ştia să se facă plăcut maselor. Sau poate că uitarea este blestemul istoric al tuturor celor care îşi trădează binefăcătorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Semnificaţia zilei de 9 mai

În evoluţia milenară a poporului român, evenimentele de la 9 mai 1877 şi 9 mai 1945, precum şi Ziua Europei, se înscriu ca momente...

8 ŞI 9 MAI 1945 – ÎNCHEIEREA CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ÎN EUROPA

Anul acesta, la data de 9 mai se împlinesc 76 de ani de la marea victorie împotriva Germaniei naziste. Către sfârşitul primei decade a...

Nordul Greciei, hub energetic al Europei?

Într-un context internaţional în continuă schimbare, energia este declarată o prioritate şi funcţionează ca un catalizator pentru evoluţii în mai multe niveluri. Având în...

Atâta timp cât Dodon va fi în libertate, Moldova nu va avea liniște și pace

Pe ultima sută de metri, cum se vede, și cu câteva zile înainte de a i se pecetlui „obștescul” sfârșit al legislativului de la...