Cică s-au supărat primarii și președinții consiliilor județene fiindcă noul Cod administrativ a introdus sancțiuni și în cazul lor, amenzile-aplicate de prefect-fiind între 1.000 și 5.000 lei. Noi le spunem să stea liniștiți, fiindcă astfel de contravenții există din 2014, introduse în Legea 2015 a administrației publice locale votată în 2001, și n-am auzit încă de vreun demnitar local tras la răspundere. Dar trebuie să le aducem aminte, în cazul în care vreun prefect vrea să-și facă treaba la modul serios, că sunt sancționate următoarele fapte: nepunerea în aplicare, cu rea-credință, a hotărârilor consiliului local/județean de către primar/președinte CJ; neprezentarea în termenul prevăzut de Legea finanțelor publice locale a proiectului bugetului unității administrativ-teritoriale de către primar, respectiv președintele consiliului județean, din culpa lor; neprezentarea de către primar sau președintele consiliului județean a rapoartelor prevăzute de lege, din culpa lor; neluarea măsurilor necesare, stabilite de lege, de către primar sau președintele consiliului județean, în calitatea acestora de reprezentanți ai statului în unitățile administrativ-teritoriale etc. În schimb, consilierii județeni și locali ar avea motive de îngrijorare, fiindcă în cazul lor a fost aprobată o sancțiune ( 10% din indemnizație) în cazul în care lipsesc nemotivat de la ședințe. Iar „motivat” nu înseamnă că alesul pleacă la treaba lui de la firmă și nu merge la întrunirea forului legislativ local/județean. Colegii lor parlamentari au definit clar ce înseamnă „motivat”, respectiv: o boală care a necesitat spitalizarea sau o stare de sănătate pentru care s-a eliberat certificat de concediu medical; deplasare în străinătate; evenimente de forță majoră, cum ar fi decesul în familie etc.