fbpx
sâmbătă , 23 mai 2020
Home / Actualitate / Chișinău-2020: între a fi sau a nu fi în Uniunea Europeană

Chișinău-2020: între a fi sau a nu fi în Uniunea Europeană

După ce ultimii urători și-au pus în cui măștile și clopoțeii, de Sf. Vasile cel Mare pe vechi, iar agricultorii par să-și fi luat grija zăpezii – până la mijloc de iarnă mai bine de jumătate dintre ei n-au avut noroc de nici un fulg de zăpadă, decât pe buzele cetelor de urători, nici de înghețuri care să mai stârpească din bacterii și dăunători – au început a viscoli previziunile numeroșilor experți și analiști politici pentru 2020. Dar nici harul lor nu prevestește prea mult belșug de stabilitate și venituri mari pentru populație, ci mai degrabă invazii de dăunători și boli peste economia în descreștere a Republicii Moldova. Așadar, ce-i așteaptă pe basarabeni în 2020?

 

O economie în oglinda previziunilor pesimiste
În anul ce s-a scurs, cele trei guverne nu au girat nici un beneficiu atât economiei naționale, cât și bunăstării populației. Inițiativele de „dezoligarhizare”, „deoffshorizare” și demonopolizare nu s-au soldat decât cu un transfer de putere de la un oligarh la altul. Atât sistemul, preluat de la Vlad Plahotniuc, cât și schemele de îmbogățire și spălare a banilor, au rămas încă în picioare, decât poate favorizând ușor un clan politic față de altul, practic cu aceeași oameni și aceleași instituții. Așa că previziunile economice în noul an 2020 se întrevăd destul de pesimiste, noii guvernanți lansându-se iresponsabil, în contextul unui an electoral, într-un șir de proiecte populiste, menite să aducă mai degrabă dividende politice noului oligarh și clanului său de clientelă decât încrederea investitorilor și partenerilor externi. Restabilirea dialogului cu partenerii europeni, reușită a Guvernului Sandu, a redresat situația bugetară la final de 2019, moștenită de noul guvern loial președintelui Dodon. Miza cea mare a fost numirea unui procuror general independent, ceea ce a și condus nu numai la căderea cabinetului Sandu, dar și la suspendarea finanțării din partea UE. Astfel, Chișinăul riscă să nu poată acoperi la buget în 2020 venituri de aproximativ 350 de milioane de euro. În situația în care creșterea economică va scădea și în Occident, și în Est, singura șansă a Chișinăului rămâne Acordul de Asociere și Liber Schimb cu UE. În acest context, intențiile președintelui Dodon de a utiliza rezervele naționale pentru investiții și de a contracta împrumuturi din Rusia sau China sunt extrem de periculoase.
Creșterea economică din 2020 va fi afectată și de alegerile prezidențiale, care va genera un înalt nivel de incertitudine și instabilitate. În perioadele electorale guvernele au obiceiul de a se avânta în cheltuieli bugetare sporite, cu acoperire financiară neclară. Și acest an nu este unul de excepție, mai ales ținând cont că actualul executiv este practic unul de buzunar. Iar în contextul deteriorărilor relațiilor cu partenerii de dezvoltare și a incertitudinii memorandumului cu FMI, Guvernul Chicu riscă să recurgă abuziv la credite interne, împrumuturi de la bănci, perturbând economia în situația în care băncile vor prefera să crediteze guvernarea în detrimentul sectorului real, afectând activitatea investițională și creșterea economică.
Un alt factor ce poate afecta negativ populația în 2020 este scăderea remitențelor, generată de încetinirea economiilor unde lucrează emigranții moldoveni. La care se mai adaugă frauda bancară – la o distanță de 5 ani opinia publică încă nu are rezultate clare asupra cui se face vinovat și cum vor fi recuperate pagubele. Progresul rușinos în investigarea furtului miliardului va afecta rușinos imaginea autorităților, dar mai ales economia și elanul investitorilor, care și așa nu prea dau buzna la porțile businessului moldovenesc. Noua conducere a Procuraturii Generale, la mai bine de o lună și jumătate, dă prea puține semne că e dornică de a investiga cu adevărat frauda secolului, mai degrabă zvârcolindu-se în fierbințeli și răzmerițe interne.
Am scăpat cu greu de Plahotniuc să-l avem atât de lesne pe Dodon?
Fără îndoială, anul 2020 pogoară în Republica Moldova sub semnul alegerilor prezidențiale. Chiar dacă miza lor nu este cu desăvârșire între a fi sau a nu fi, în condițiile când președintele Dodon deține toate pârghiile, toate instituțiile de stat, lupta se va da tot pe frontul geopolitic. La sfârșitul anului cetățenii vor trebui să aleagă nu doar între Dodon și posibil Maia Sandu, ci, tradițional deja, între Vest și Est. Toate forțele politice de la Chișinău își vor arunca resursele în cea mai importantă bătălie politică. Lupta finală se va da, fără dubii, între candidatul socialist Igor Dodon, actualul președinte filorus, și un candidat al opoziției pro-europene, care, deși nu a fost anunțat încă public, cel mai probabil, va fi Maia Sandu. Atât politica externă, cât și relațiile cu vecinii și partenerii din Occident vor depinde de cine va fi următorul șef de stat. Deși Republica Moldova este o republică parlamentară și nu prezidențială, imaginea ei pe plan extern o proiectează președintele. Faptul cât de deformat a prezentat-o până acum Igor Dodon ne dovedește cum nu se poate mai clar atitudinea cancelariilor occidentale. În acest context, la schimbări imprevizibile în structura politică de la Chișinău nu trebuie să ne așteptăm. Partidele care vor conta vor fi în continuare PSRM, iar din opoziția pro-europeană blocul ACUM, eventual doar PAS și PDM care nu a sucombat, precum se așteptau mulți din ambele tabere.
Președintele Dodon ține în continuare podiumul încrederii electoratului, secondat deocamdată de Maia Sandu, cu toate că pasul greșit al liderei PAS a mai temperat entuziasmul susținătorilor acesteia. Dar întrebarea este dacă va reuși opoziția pro-europeană să mai câștige o dată un vot masiv pentru a rămâne în ecuația turului doi? Va fi în stare Maia Sandu să depășească orgoliile și animozitățile față de democrați, care ar putea, de astă dată fără ordinul lui Vlad Plahotniuc, să mai încline, repetat, balanța scrutinului în defavoarea liderei PAS? În sfârșit, va izbuti echipa ACUM sau PAS, ori în cel mai fericit caz întreaga opoziție antisocialistă, să valorifice ultimele consecințele ale trădării lui Igor Dodon?
Ele sunt prea la vedere. Originea insistenței de a construi trei aeroporturi noi, inclusiv unul la Ceadâr-Lunga (UTA Găgăuzia) este prea transparentă. Ca și schimbarea proprietarului companiei „Avia-Invest”, care administrează Aeroportul internațional Chișinău în chiar ziua ultimei sale vizite la Moscova. Trecută de la Ilan Șor la Nathaniel Rothschild, ultimul a cedat controlul asupra companiei „Komaksavia Airport Invest” Ltd, care deține 95% din „Avia-Invest”, omului de afaceri din Rusia, Andrei Goncearenko.
Dar cele mai dubioase rămân relațiile familiei Dodon cu Igor Ciaika, fiul procurorului general al Rusiei. (Publicația noastră a mai scris despre unele afaceri cu iz penal dintre Dodon și Ciaika – a se vedea „Ziarul Ploieștii”, nr. 1870 din 7-13 martie 2019, pag. 10.) Republica Moldova ar putea deveni chiar un poligon de stocare a deșeurilor periculoase în urma acestei „prietenii”. Încrucișările de interese în afaceri între familia Ciaika și Dodon, protejate de autoritățile ruse, par să ducă și spre eventuale fabrici de prelucrare și ardere a deșeurilor. Or, cele deținute de firmele lui Ciaika în raionul Kosino-Uhtomsk din sud-estul Moscovei sunt foarte poluante. În această zonă, din 2012 până în 2016, numărul maladiilor oncologice a crescut de 4,2 ori, de la 112 la 471 de cazuri. Recent, Ciaika a preluat și firma ce are în proprietate două televiziuni afiliate lui Dodon și socialiștilor. Acesta controlează acum jumătate din acțiunile companiei „Media Invest Service”, responsabilă de retransmisiunea în Moldova a postului „Pervîi Kanal”, un post TV pro-Kremlin sută la sută. E clar ale cui interese vor promova aceste televiziuni în 2020 și în preconizatul scrutin prezidențial. Dec! moratoriul la geopolitică se transformă ușor-ușor, sub socialiști, în geopolitizarea oligarhiei la Chișinău. Nimic de zis…
Și ultima. Chiar zilele acestea, președintele Dodon a sărit în sprijinul agenților economici de la Tiraspol și a cerut BNM și Ministerului de Finanțe să întreprindă măsuri pentru ca separatiștii să-și poată relua relațiile cu sistemul bancar de la Chișinău. Asta după ce câteva bănci comerciale au blocat conturile unor agenți economici din stânga Nistrului, cerându-le transparența de rigoare în contextul noilor reglementări internaționale. „Am discutat modul în care se realizează indicațiile Președintelui țării legate de soluționarea problemelor care persistă în activitatea agenților economici din regiunea transnistreană și relațiile acestora cu băncile comerciale din Republica Moldova”, s-a grăbit să anunțe Dodon „poporul” pe pagina sa de Facebook. În ce context – al propășirii regiunii sau din perspectiva atragerii de partea sa la prezidențiale? Nu m-aș mira dacă până în noiembrie, pe când își dorește liderul PSRM scrutinul prezidențial, nu va emite și un decret de conferire a „Ordinului Republicii” și lui …Igor Smirnov sau Vadim Krasnoselski! Cum a făcut-o, în chiar primul an de domnie, cu liderii separatiștilor găgăuzi, Topal și Kendighelean. Or, în 2020, atât Tiraspolul, cât și Comratul mai ales, vor demara parada jubileelor mișcării separatiste. Adică 30 de ani de la separarea lor de Chișinău, alias Republica Moldova.
Unionismul în creștere procentuală, dar în discordie emoțională
Spre sfârșitul lui 2019, la Chișinău au dat în muguri primele tentative de consolidare a partidelor unioniste. Până acum patru formațiuni politice – Partidul Democrația Acasă, PNL, Partidul Popular Românesc și Uniunea Salvați Basarabia – au dat curs apelului liderului liberal Dorin Chirtoacă de a constitui, pe platforma PL, Mișcarea Politică „Unirea” și au chemat „toate celelalte formațiuni politice să manifeste deschidere pentru consolidarea și unificarea curentului politic unionist, în vederea reîntregirii neamului românesc”. Din păcate pe acest segment în continuă creștere există încă, ca și mai înainte, aceleași divergențe de orgoliu. Liderul PUN, Octavian Țâcu, crede că toate aceste formațiuni, care în scrutinul parlamentar, dar și în disputa pentru capitală nu au atins, cu excepția PL, nici măcar pragul unui procent, iar voturile cumulate, sunt departe de cele 4,76%, scor înregistrat de acesta în competiția pentru primăria capitalei, nu reprezintă decât o inițiativă eșuată din start. „Partidul Unității Naționale nu va participa în „kolhozuri” unioniste imaginare, care n-au nicio finalitate și sunt conduse de politicieni expirați politic”, a răspuns Țâcu chemării celor de la „Unirea”. Dar nu atât simpla adunare a procentelor este piedica în calea consolidării segmentului unionist, cât lipsa de dialog civilizat între reprezentanții mai ațoși ai PUN și liderii noii platforme unioniste. Atât Octavian Țâcu, noul președinte, cât și fostul lider Anatol Șalaru, acum secretar general al PUN, par să fi preluat practica fostului lider PPCD Iurie Roșca de a lovi în colegii de aceeași orientare națională. Atacurile lui Țâcu la Mișcarea Politică „Unirea”, dar și cele ale lui Șalaru la adresa liderei PAS, te-ai mira dacă va face posibilă perspectiva ca unioniștii și pro-europenii să ajungă la desemnarea unui candidat unic, antisocialist, pentru prezidențiale. Chiar dacă unii analiști cred că slăbirea contactelor moldo-române, în paralel cu fortificarea retoricii pro-ruse a PSRM, poate solidifica mișcarea unionistă în condițiile în care sprijinul public pentru ideea reunificării cu România deja trece de 35%. Posibil, dar un lucru rămâne în suspans: lupta la prezidențialele din 2020 contra lui Dodon va crea oare poduri de cooperare deschisă între forțele convențional pro-UE și partidele unioniste? Cu atât mai mult va apropia PDM-ul de același obiectiv – identificarea unui candidat unic ce ar izbuti să-l substituie pe liderul socialist de pe podium?
Altminteri, și PDM trece printr-o perioadă de reformare. În căutare de fețe noi, nu doar ca imagine, dar și ca idei, abordări noi, PDM riscă o divizare în chiar trei grupuri antagoniste. În afară de segmentul cunoscut care optează pentru o alianță cu PSRM, și fostul spicher Andrian Candu pare a nu împărtăși întru totul concepția de resetare a formațiunii, promovată de Pavel Filip și Dumitru Diacov, punând și mai mult în pericol consolidarea echipei PDM. „Timpul le aranjează pe toate. PSRM și PDM sunt două fracțiuni numeroase din punctul de vedere al mandatelor, au capacități profesionale, și dacă ar lucra împreună într-un anumit format de coaliție, ar putea să aibă anumite rezultate”, a declarat public într-un interviu recent Candu. În plus, Candu nu renunță la afaceri, iar aceasta înseamnă că va tolera fostul sistem Plahotniuc în actuala versiune Dodon, precum și actuala situație de negocieri cu Tiraspolul, de unde-i vin nu puține dividende. Pe de altă parte, dialogul dintre ACUM și PDM, cea mai posibilă cale de apropiere și consolidare a dreptei pro-europene, pare a fi înghețat. Momentul în care PAS (PPDA pare să cadă din ecuația ACUM) putea discuta cu PDM a fost lamentabil irosit. Cum PDM nu reprezintă un tot întreg, încercarea de a readuce democrații într-o alianță cu Blocul ACUM poate grăbi scindarea acestui partid.
Până la urmă, întrebarea care va domina și anul 2020 rămâne aceeași: când ne vom uni cu adevărat în aceeași simțire națională și acțiuni comune care să ne asigure, în sfârșit, succesul?

Distribuie:

Check Also

DNA-ul pădurilor a trecut de Camera Deputaților

Camera Deputaților a votat proiectul de lege al USR privind înființarea Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *